Analize și opinii

Iohannis își devoalează strategia de campanie pentru 2019

Dar asta doar pentru naivii care ar mai putea crede în teoriile și făgăduielile președintelui. E vorba de o strategie bazată pe celebrul și fantomaticul proiect ”România educată”, despre care aflăm, în fine, cum și de ce a dispărut aproape imediat după naștere, acum cîțiva ani: pentru că era nevoie de el doar la momentul oportun, adică atunci cînd trebuie atrase voturile românilor.



Suntem informați, astfel, printr-un recent interviu al consilierului prezidențial pentru educație, Ligia Deca, faptul că peste cîteva zile, pe 5 decembrie, ar urma să aibă loc lansarea la apă a mult așteptatului proiect prezidențial ”România educată”:

”5 decembrie, ora 17,00, este momentul lansării. Această lansare va fi urmată de o serie întreagă de demersuri pentru a putea să avem conversaţii relevante pe ceea ce a rezultat în urma muncii atâtor entităţi, vorbim de peste 60 de organizaţii implicate în grupurile de lucru, peste 10.000 de oameni consultaţi” spune Deca, pentru Agerpres.

Și tot ea anunță ce va urma lansării:

“Conform rolului preşedintelui României de mediator în societate, vom avea discuţii cu partidele politice, cu mediul executiv şi legislativ, pentru că ei vor fi responsabili să creeze noi legi, să aloce fonduri şi în acelaşi timp ne dorim şi expertiza internaţională şi, de aceea, avem în derulare un proiect cu cei de la OECD cu finanţare din partea Comisiei Europene, pentru a avea patru documente de politică publică, ele aducându-ne experienţa internaţională pe temele alese. Avem patru teme: carieră didactică, educaţie timpurie, management educaţional şi echitate. Patru teme care vor beneficia de o analiză în profunzime din partea experţilor de la OECD în ideea în care, pe lângă identificarea problemelor pe care le cunoaştem cu toţii, să avem nişte soluţii testate deja în mediul internaţional”.

 

Un anunț mai mult decît cuprinzător venit dinspre Cotroceni.

Aflăm care e marele proiect electoral al președintelui, ca și liniile de acțiune pentru anul viitor.

Dacă era afacerist, probabil ar fi avut economia ca temă pentru cîștigarea celui de al doilea mandat; fiind dascăl, e firesc oarecum să meargă pe educație.

Vasăzică, pe parcursul următorului an, profesorul Klaus Iohannis va trage pe tema reorganizării sistemului educațional, va avea întrevederi solemne la Palatul Cotroceni cu partidele politice, cu liderii parlamentului șamd, va implica forțe externe de top și va atrage finanțări de excepție, pentru a relansa educația din țara proaspăt centenară.

O temă generoasă, majoră și sensibilă pentru toți interesați de viitorul copiilor patriei, să recunoaștem.

Dar, vai, doar o temă electorală, se vede cu ochiul liber!

Pe Klaus Iohannis nu îl arde să reformeze educația, ci doar să lase impresia cît mai veridic că îi pasă.

Că e așa o dovedesc mai multe aspecte, începînd chiar cu interviul amintit.

Căci, iată ce spune consilierul Ligia Deca:

”Dacă vă aduceţi aminte, preşedintele României a ridicat în spaţiul public această provocare – pentru că la momentul respectiv era o provocare – chiar la începutul mandatului, în anul 2015. Noi am organizat o întâlnire cu toate ministerele şi toate instituţiile care au responsabilitate în ceea ce priveşte siguranţa în şcoli, dar şi cât de salubre sunt ele, pentru că şi asta este o componentă a civilizaţiei. La vremea aceea, preşedintele spunea că avem trei ani până în anul Centenarului şi ar fi de dorit ca România să nu mai aibă nicio şcoală fără aviz ISU, de exemplu, sau cu toaleta în curte. Au existat programe, au existat proiecte. Ceea ce am observat noi, din păcate, a fost, pe lângă o incoerenţă politică, un număr extrem de mare de miniştri care s-au succedat la Ministerul Educaţiei, cât şi o lipsă de dorinţă de a continua lucrurile bune începute de la o guvernare la alta”.

În cei patru ani de mandat scurși pînă azi, deci, președintele nu a reușit nici măcar să impulsioneze rezolvarea avizelor ISU pentru școli, deși a avut un an de zile la dispoziție un guvern emanat tocmai de absența unui asemenea aviz, cabinetul Cioloș.

Cum ar putea fi credibil șeful statului în privința unei teme pe care o lansează fix în debutul anului electoral, pentru că e clar că perioada dintre 5 decembrie și finele anului nu îngăduie prea multă acțiune?

Să ne amintim ce scria Iohannis în 2014 în cartea ”Pas cu pas”:

”Prin natura lucrurilor, sunt foarte subiectiv în legătură cu perioada în care am fost inspector şcolar şi care a coincis cu aceea a reformelor lui Andrei Marga. În mod paradoxal, în perioada de guvernare CDR şi a preşedinţiei dlui Emil Constantinescu au fost cei mai buni ani pentru România, cu toate că guvernele de atunci s-au dovedit slabe(…) Cred că a fost foarte aproape de a impune o meritocraţie în sistemul de educaţie din România. Însă a durat prea puţin. Din păcate, la putere a venit PSD, iar lucrurile au căzut repede înapoi”.

Președintele recunoaște, deci, că timpul presează în asemenea situații dar și că șeful statului are posibilități de manevră destul de mari, chiar și confruntat cu guvernări slabe; și atunci cum de a durat patru ani de zile doar pregătirea lansării noului proiect, dezbaterile esențiale fiind programate să aibă loc în anul care ar putea fi ultimul pentru el?

Timp de patru ani, dinspre Administrația prezidențială nu s-a auzit nimic despre mărețul proiect ”România educată”, anunțat la începutului lui 2015, deși nu o dată președintele a fost ținta criticilor și a ironiilor exact pe această temă.
Asta, deși problemele specifice învățămîntului românesc sunt bine cunoscute de multă vreme, nu era nevoie să se reinventeze apa caldă.
Un proiect de maximă precizie nu ar fi trebuit să înghită mai mult de cîteva luni, hai un an de zile.
Și în niciun caz nu ar fi reclamat implicarea a 60 de organizații și a peste 10.000 de consultanți(?!!).
Atîta brainstorming nu au derulat nici armatele implicate în cele două războaie mondiale ori responsabilii cu trimiterea omului pe lună.

Au lipsit, de asemenea, cu desăvîrșire aproape, veștile periodice despre activitatea comisiei special create la Cotroceni, ca și eventualele imbolduri publice ale șefului statului, gen ”mai repede băieți, că timpul trece”.

Proiectul ”România educată” a stat cuminte, la sertar, uitat aproape de toți.

Pînă în pragul anului decisiv, electoral vorbind, pentru Klaus Iohannis.

Cînd este, dintr-o dată, scos de la naftalină, scuturat de praf și aruncat, pompos, în spațiul public.

Un proiect în care, cum spuneam, ar mai putea crede doar naivii și care se prezintă fix ca toate marile proiecte ale României post-decembriste: unele la care studiile de fezabilitate durează de cinci ori mai mult decît, în restul țărilor, execuția propriu-zisă.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: corectnews.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu