In ritmul actual de dezindustrializare, în anul 2100 România va mai avea doar opt milioane de locuitori

Scăderea natalităţii ca urmare a lipsei de încredere a populaţiei în econo­mie şi migraţia forţei de muncă ce nu-şi găseşte loc în ţară va depopula România. Situaţia apa­rent fără ie­şire în care se află România – de peste 20 de ani tra­tată în media occidentală drept a doua cea mai săracă ţară din UE- arun­că o tuşă groasă asupra per­spec­ti­ve­lor. Ro­mânia va avea 15 milioane de lo­cuitori în anul 2050, 12 milioane în 2070 şi 8 mi­lioane în 2100 – într-un scenariu optimist, cal­cul din care este exclus fenomenul migraţiei, cel vinovat de scăderea cu 2,2 mi­lioa­ne de lo­cui­tori în ultimele două decenii.

Lipsa unor programe de reindustrializare, de creare de noi locuri de muncă, menite să spo­reas­că încrederea populaţiei, se reflectă şi în ta­bloul economic: România are o economie care se zbate să crească cu 2 – 3% pe an, cu angajaţi al căror salariu mediu este de 350 de euro net (în condiţiile în care media la nivelul statelor UE este undeva în jurul a 1.000 de euro net) şi speranţa de redresare prin investiţii străine (care s-au prăbuşit anul trecut) şi exporturi.

„Problema cea mai mare a populaţiei Ro­mâ­niei o reprezintă neîncrederea în viitor şi frica faţă de viitor, faţă de diverse forme de criză. Sunt optimist că va exista un proces de con­ver­genţă cu Europa, care va conduce ca, în cazul muncitorilor calificaţi, salariile să se alinieze treptat la cele europene. Problema mare va fi cu cei necalificaţi, iar una dintre strategii ar putea fi organizarea unui învăţământ vocaţional bine pus la punct“, a spus Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Ro­mâ­nia. El admite totuşi că este puţin pro­ba­bil ca un vânzător de la Carrefour Ro­mâ­nia, care are 200 de euro pe lună, să ajungă la nivelul salarial al unui angajat al Carrefour Franţa, care primeşte 1.400 de euro pe lună.

Dacă până acum re­zul­tatele recensământului au fost întoarse pe toate feţele, exclusiv prin prisma migraţiei forţei de muncă generată de prăbuşirea industriei, iată că efectele acestei prăbuşiri economice sunt accentuate de situaţia internă a celor rămaşi. România riscă să rămână o ţară fără cetăţeni, după cum indică proiecţiile demo­grafice făcute de profesorul Vasile Gheţău, director al Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române. Pe fondul crizei şi al nesiguranţei locului de muncă cu care se confruntă cuplurile tinere, se nasc din ce în ce mai puţini copii, dar speranţa de viaţă creşte, ceea ce va conduce la îmbătrânirea populaţiei. Nu că România ar fi singura dintre ţările lumii care se confruntă cu un astfel de fenomen, dar ţările occidentale au început de multă vreme să caute soluţii şi să pună la punct programe de stopare a declinului.

De regulă, scăderea natalităţii este aso­ciată cu o creştere a nivelului de trai – mamele vor să îşi facă mai întâi o carieră şi apoi iau decizia de a face un copil. Dacă în parte această observaţie empirică este adevărată, datele arată totuşi că prin politici situaţia poate fi contracarată. Pentru că altminteri, pe fondul unei economii în declin, în România ar fi trebuit să se nască mai mulţi copii decât în ţările bogate din UE, cum sunt Franţa, Marea Britanie sau Germania. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. Rata de fertilitate a femeilor a scăzut în România de la 1,8 copii în 1990 la 1,3 copii în 2011. Dar în Marea Britanie o femeie naşte, în medie, câte 2 copii, iar Franţa, prin politicile pe care le-a adoptat încă din anii ’80, a ajuns să fie campionă la natalitate, o mamă având în medie 2,03 copii în 2011 (faţă de situaţia de 1,78 în 1990). Şi asta s-a întâmplat pentru că aceste ţări, în ciuda teoriei potrivit căreia prosperitatea reduce natalitatea, au reuşit să mo­tiveze familiile să facă copii, asigurând în parte şi viitorul ţării. Însă în România, care trăieşte de pe o zi pe alta,  ai cărei oameni politici nu văd mai departe decât alegerile viitoare, nu se întâmplă nimic, nu a existat şi nu există niciun program şi nici nu există vreo intenţie ca un astfel de proiect naţional să fie generat. Pe acest imobilism şi lipsă de anticipare, proiecţia demografică a profesorului Gheţău este îngrijorătoare. Nu sunt programe pentru că statul nu doar că este dezinteresat, dar nu are nici bani, pentru că prea puţine sunt programele coerente care ar putea determina repornirea economiei, cea care să dea încredere populaţiei şi să genereze mai mulţi bani la buget. Economia se bazează în ultima vreme pe exporturi, dar acestea sunt „înşelătoare“, pentru că ţin prea mult de ceea ce se întâmplă pe pieţele de export ale României, consumul intern pe care trebuie să se bazeze o economie ca a României nu dă semne de redresare. Ceea ce face ca alte şi alte businessuri să sufle din ce în ce mai greu şi chiar să încline steagul, cum se întâmplă de pildă cu Hanu Ancuţei, intrat recent în insolvenţă, pentru că în Roman au mai rămas doar 47.300 de locuitori.

În plus, guvernele Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta au avut la dispoziţie fonduri europene de 20 de miliarde de euro, dar au atras în economie doar 15% din sumă. Această situaţie reflectă poate cel mai bine lipsa de interes a oamenilor politici faţă de dezvoltarea viitoare a ţării.

Două persoane active vor susţine opt persoane inactive

Închiderea sau restrângerea acti­vităţii marilor coloşi industriali care funcţionau înainte de ’89, însoţită de pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, a fost unul dintre factorii majori care au accentuat sau chiar generat fenomenul de depopulare a României. Însă partidele politice, fie aflate la putere fie în opoziţie, nu vorbesc despre aceste lucruri.

„O consecinţă la fel de gravă a acestei evoluţii o reprezintă tendinţa de îmbătrânire a populaţiei: în 2050 ponderea persoanelor de 65 de ani şi peste ar creşte de peste două ori faţă de nivelul de 16,1% înregistrat la ultimul recensământ. Dacă se adaugă copiii şi tinerii sub 20 de ani care trebuie să fie întreţinuţi de populaţia activă, rezultă un raport de dependenţă de 82% în 2050: două persoane active ar trebui să întreţină opt persoane inactive“, spune analistul economic Aurelian Dochia.

Din 1990 încoace, România a pierdut 4 milioane de salariaţi şi s-a ajuns că în prezent în economie să lucreze 4,3 milioane de angajaţi care susţin, din taxe şi contribuţii, plata pensiilor a peste 5 milioane de români.  Lipsa unor politici ale guvernelor care să susţină reindustrializarea şi care să atragă după sine crearea de locuri de muncă pentru pătura de mijloc (41% din populaţia stabilă are studii medii, iar 44% are un nivel scăzut al educaţiei) a făcut ca această categorie de populaţie să emigreze cel mai mult şi a sărăcit zonele care erau deja mai puţin dezvoltate decât restul. Rezultatele recensământului din 2011 ilustrează o hartă a exodului populaţiei din regiunea Moldovei, unde închiderile de fabrici şi sectorul agricol slab dezvoltat au alungat familii întregi în Italia şi în Spania. Iar pericolul depopulării ţării este cu atât mai mare.

„Permanentizarea migraţiei devine un pericol din ce în ce mai mare de vreme ce avem de-a face cu o populaţie care a emigrat în străinătate şi care nu mai este interesată să menţină legături puternice cu cei de acasă, iar acest lucru se poate observa şi din dezinteresul faţă de exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, de exemplu. Ne-am fi aşteptat la o revenire masivă a românilor în ţară ca urmare a crizelor economice din Spania şi din Italia, ceea ce nu s-a întâmplat“, a explicat pro­fesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de sociologie şi asistenţă socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Lipsa de investiţii din nord-estul ţării a „alungat“ aproape 230.000 de români

Peste două milioane de români au ales să părăsească ţara pentru a lucra în străinătate, iar statisticile arată că cei mai mulţi dintre cei care au migrat în ultimii ani preponderent către ţări precum Italia, Spania, Marea Britanie sau Germania provin din zona de Nord-Est a ţării.

Judeţul Bacău este zona cu cel mai mare exod al populaţiei, peste 57.000 de locuitori alegând să îşi stabilească domiciliul în străinătate, adică mai mult de 9% din populaţia stabilă a judeţului, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în urma centralizării a 720.000 de formulare completate de români plecaţi în străinătate.

În total, din zona de Nord-Est a ţării (care include şi judeţele Neamţ, Botoşani, Iaşi, Suceava şi Vaslui) au plecat în străinătate aproape 230.000 de persoane (aproximativ 7% din numărul total de circa 3,3 mil. de locuitori). PIB per capita în această zonă este la cel mai mic nivel din întreaga ţară, astfel că unui locuitor din nord-est îi revin aproape 3.900 de euro pe an, în timp ce un bucureştean câştigă de aproape patru ori mai mult, iar un locuitor din vestul ţării de aproape două ori mai mult.

„Zona de nord-est a ţării este catalogată ca fiind una dintre cele mai sărace ale Uniunii Europene şi este indiscutabil cea mai slab dezvoltată regiune din România. Fiind etichetată şi de Uniunea Europeană drept o zonă «rămasă în urmă», iar în condiţiile în care industria are o dezvoltare modestă, sectorul agricol nu prezintă potenţial şi serviciile sunt cu mult sub media naţională, este normal ca locuitorii să fie atraşi de ideea plecării în străi­nătate“, spune Dumitru Miron, decanul Facultăţii de relaţii economice inter­naţionale din cadrul Academiei de Studii Economice.

Deşi principalele destinaţii ale celor care au decis să îşi găsească un domiciliu stabil în străinătate rămân „tradiţionalele“ Italia şi Spania, românii încep să se îndrepte şi către ţări mai dezvoltate economic, cu un trai al populaţiei ridicat, dar şi cu pretenţii de angajare mai specifice cum sunt Germania, Franţa sau Marea Britanie.

„Preferinţa pentru alte ţări face parte dintr-un al doilea val de migrare, al românilor care se îndreaptă către joburi ce necesită competenţe supe­rioare şi care sunt motivaţi nu neapărat de a câştiga mai bine sau bani în plus pentru a-şi întreţine familia, ci de a reuşi să se stabilească sau să îşi facă o familie acolo“, precizează Miron. De altfel, şi sociologul Bogdan Lucaciu este de părere că de ţări precum Germania încep să fie interesaţi specialiştii (spre exemplu, medicii), cei care au o calificare şi care sunt dispuşi să înveţe o limbă străină.

„În principiu, în Spania şi Italia se duc cei care aici sunt şomeri sau care nu au o calificare, cum sunt casnicele. Ele pot să se ducă în aceste zone pentru a face acelaşi lucru pe care îl fac şi acasă, să îngrijească copii. Germania pe de altă parte este aleasă de profesionişti în special, de medici, spre exemplu, care vor să aibă un salariu mai bun şi care sunt dispuşi să îşi ia şi familiile cu ei“, explică Bogdan Lucaciu.

Cu toate că Bucureştiul este una dintre zonele care au pierdut cei mai mulţi locuitori în favoarea unui loc de muncă în străinătate (circa 26.000 de persoane), la nivel de regiune (împreună cu judeţul Ilfov) a avut cel mai mic exod, „doar“ puţin peste 28.000 de locuitori migrând către ţări precum Italia, Spania sau Marea Britanie.

Pe un loc doi în topul regiunilor din care au migrat cei mai puţini români se află cea de vest, adică judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, de unde au plecat în străinătate peste 53.000 de persoane (circa 3% din numărul total de 1,8 mil. locuitori).

Din această regiune cei mai mulţi locuitori (15.906) s-au stabilit în Italia, apoi în Spania (14.119) şi Germania (5.817).

„Exodul din Vestul ţării este cauzat de mirajul pentru zona de Vest a lumii. În Arad şi alte judeţe din jur sentimentul occidental a fost cultivat sau dezvoltat în mod natural şi încă dinainte de 1989 locuitorii de acolo prindeau televiziune în limba maghiară sau sârbă. În plus, după Bucureşti-Ilfov, zona de Vest a ţării este cea mai dezvoltată regiune, iar cei care aleg să plece au alte pretenţii“, este de părere Dumitru Miron.

El mai precizează însă că fenomenul de migrare al românilor este unul normal, având în vedere că libera circulaţie este un drept fundamental al cetăţenilor europeni.

„Eu aş spune că nu este cazul să privim cu dramatism acest fenomen, nu asta este problema noastră, ci faptul că la o întoarcere masivă a celor plecaţi în străinătate nu vom fi pregătiţi să îi primim. România va fi total nepregătită pentru o astfel de situaţie, cu politici sociale excesive. Până la urmă, exodul a facilitat misiunea guvernului care, la rămânerea acestor oameni în ţară, ar fi avut nevoie de alte politici sociale“, adaugă el.

Alfred Bulai precizează că există şi un paradox în fenomenul migraţiei românilor. El spune că tocmai din industria cea mai internaţionalizată (de IT), aleg să plece cei mai puţini locuitori şi asta pentru că salariile pe care IT-iştii le primesc sunt printre cele mai mari din economie. Spre exemplu, în prezent, salariul mediu practicat în această industrie pentru un dezvoltator de software cu o experienţă de muncă de până la doi ani este de circa 1.000 de euro net lunar, iar în cazul unui dezvoltator senior (cu o experienţă de 4-6 ani) câştigurile medii lunare pot ajunge şi la circa 1.700 de euro net, potrivit informaţiilor din piaţă. În acelai timp, salariul mediu net pe economie este de 1.600 de lei (aproape 360 de euro) pe lună.

Printre judeţele din care au plecat cei mai mulţi români în străinătate se numără Neamţ (aproape 53.000 de persoane), Suceava (peste 49.000 de locuitori), Iaşi (aproape 35.000 de persoane), Galaţi (circa 32.500 de locuitori) sau Braşov (peste 26.000 de persoane).

Autori: Iulian Anghel , Adelina Mihai , Corina Mirea
sursa: zf.ro