Rapoartele privind capitalul privat românesc sunt singurele care, cu certitudine fără să vrea, dezvăluie minciuna putem spune istorică a așa-numitei „creșteri economice a României“, probabil cea mai mare gogoriță din România colonială actuală.
Rapoartele privind capitalul privat românesc, întocmite de PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni din România) împreună cu Ziarul Financiar, pe baza datelor ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului), sunt singurele care, cu certitudine fără să vrea, dezvăluie minciuna putem spune istorică a așa-numitei „creșteri economice a României“, probabil cea mai mare gogoriță din România colonială actuală.
Fără să vrea, pentru că o face doar prin simplul fapt că nu amestecă statistic una cu alta două traiste, care sunt separate în viața însăși și ar trebui, ca atare, să fie evidențiate separat și în statistici. A le amesteca înseamnă a ascunde adevărul sau, și mai rău, trâmbițând amestecătura, a propaga o gogoriță în spațiul public! Nu că nu ar exista creșterea economică de care se vorbește, dar nu există decât în imaginația statisticilor oficiale cu pricina acea Românie căreia îi este atribuită (ca generator) această creștere economică și deci acea Românie care s-ar bucura de ea (ca beneficiar)!
Ultima ediție (cea de-a IV-a) a rapoartelor PIAROM-ZF privind capitalul privat românesc, care conține date complete pe 2017, vine să confirme realitatea tragică pe care, în zilele noastre, o trăiește de fapt România, dar pe care, din păcate, statisticile oficiale o ascund. Și o ascund fără greutate doar printr-o simplă agregare a cifrelor, fără o prezentare a lor și pe segmentele componente: în perioada creșterii economice maxime din ultimii ani, capitalul românesc a dat, de fapt, înapoi!
Este o realitate că în România colonială actuală operează două economii, care nu prea au mari legături între ele. Oricum, au existențe diferite, posibilități diferite, conexiuni interne și externe diferite, dinamici diferite. Pe de o parte, economia străină din România, aparținând capitalului străin, care este dominantă, deținând punctele strategice, activele strategice, sectoarele strategice, pârghiile strategice, care nu este călcată de ANAF și care este bibelou de porțelan de neatins pentru DNA. Pe de altă parte, economia subalternă aparținând capitalului românesc, cu posibilități tehnologice și financiare reduse, confruntată cu o gravă lipsă de finanțare, care, după ce că abia pune și ea pingele, reprezentanții ANAF o fac pe leii cu ea și este obiect de scormonire în căutare de corupți pentru DNA.
Adunând mere cu pere, fără a prezenta distinct măcar care sunt merele și care sunt perele, statisticile oficiale privind PIB-ul ascund cine crește și cine scade. Rapoartele PIAROM-ZF, prezentând separat, pe căprării cum se spune, performanțele capitalului românesc, respectiv ale capitalului străin din România dau jos vălul, arătând cum stă de fapt treaba. Minunata creștere economică, cu care se laudă atâta lume din România prin lumea largă de afară, aparține de fapt economiei străine din România, nu economiei românești.
Iată cifrele. În cei patru ani de creștere economică maximă pe ansamblul fictivei (imaginarei) Românii statistice, respectiv 2014-2017, cifra de afaceri a firmelor cu capitalul privat românesc a crescut de la 509 miliarde lei la 611 miliarde lei, în timp ce cifra de afaceri a firmelor cu capital străin din România a sporit de la 536 miliarde lei la 697 miliarde lei. Ținând cont că, pe toată perioada, capitalul de stat, prin creșterea modestă înregistrată, a păstrat o aceeași pondere (circa 4%), în 2017 capitalul străin a urcat la 51% (de la 49%), iar capitalul privat autohton a coborât la 45% (de la 47%). Cine a avansat, cine a dat înapoi?! Capitalul străin a mers cu toate pânzele sus înainte, cel românesc abia a reușit să nu se împotmolească.
Pierderea a două puncte procentuale din ansamblul statistic imaginar în numai patru ani este imensă! Mai ales că s-a produs în cea mai înfloritoare perioadă de creștere economică! Cele două puncte procentuale pierdute maschează fenomene dramatice, greu de estimat cu cât au cântărit fiecare: nu doar că economia străină a crescut într-un ritm de aproape două ori mai rapid decât economia românească, dar este vorba de preluările străine ostile în anumite sectoare, îndeosebi ale industriei alimentare, pentru a tăia orice cap românesc care eventual se ridică, dar, vai, și valul de preluări străine în urma ofertelor mereu mai insistente și la prețuri mereu mai mici ale antreprenorilor români care sunt gata să-și abandoneze afacerile sub presiunea intruziunilor ANAF și DNA, dar și a lipsei de interes și ajutor din partea Guvernului român.
Mult cântata creștere economică se obține, de fapt, în economia străină din România și nu în cea derulată de capitalul românesc, care dă de la an la an înapoi. Cum se face că în economia străină din România se obține, de fapt, mult cântata creștere economică? Nu doar mai bine înzestrată tehnologic, financiar și managerial decât cea autohtonă, aceasta a preluat și sectoarele și activitățile cu valoare adăugată ceva mai consistentă și ocupă și pozițiile care merg înainte indiferent de faza ciclului economic (precum utilitățile).
Oricum, economia străină din România nu plătește impozitele cuvenite: nu mai are de achitat taxe pe muncă, deși, la nivelul salariilor extrem de mici, aceste taxe, chiar dacă substanțiale procentual, cântăreau derizoriu în totalul costurilor; în schimb, nu achită probabil nici 10-15% din impozitele pe câștigurile lor din profit, grosul acestora externalizându-l înainte de fiscalizare și fiind astfel de departe cel mai mare evazionist fiscal din România. Economia străină a fost principalul beneficiar al politicilor guvernamentale post-criză, căci reglementările de reducere a poverilor fiscale n-au fost decât cadouri făcute capitalului și nu cumva degrevări ale impunerii muncii.
În sfârșit, confiscând retail-ul după ce au spulberat micii chioșcari români, capitalul străin a fost singurul care a profitat cu adevărat de pe urma măsurilor de stimulare a consumului, care a stat la baza creșterii economice. Agregând însă mere cu pere – e adevărat, în baza legilor existente! –, statistica oficială ascunde de unde vine de fapt creșterea economică, trecând-o în contul țării în ansamblu, dar, în ce privește împărțirea roadelor, statistica oficială, deși face o aceeași prezentare în devălmășie, este neputincioasă în a mai camufla realitățile. Pozițiile capitalului străin tot cresc, cele ale capitalului românesc tot scad. Cum dracu’ asemenea schimbări de poziție tocmai când PIB-ul crește sau, cum se spune, când există creștere economică?
Simplu: capitalul străin obține creșterea economică și o obține pentru el. Și nu pentru altcineva. N-o împarte cu nimeni, îi externalizează roadele în țările de origine sau în alte locuri care îi sunt de interes. În afară de ceva-ceva din roade care se duc la salariații proprii, restul, adică supergrosul, este externalizat. Capitalul străin folosește în România doar vreo 25-26% din totalul forței de muncă din țară. Restul de peste 70% „intră în sarcina“ capitalului privat românesc și a statului român. La aceștia – adică la majoritatea de pe piața muncii – nu ajunge aproape nimic din creșterea economică înregistrată. Și cu care cum naiba să te lauzi, când devine mereu mai evident și deci mai revoltător că românii și țara cu numele încă al lor nu se aleg cu nimic din ea!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: România liberă
Adauga comentariu