Făcând dosar penal unor miniștri PSD sub acuzația că ar fi mutat posesia unui lac de la un proprietar de stat la un alt proprietar de stat, în folosul unui beneficiar privat, DNA a deschis cutia Pandorei pentru un frate mai mare și mai burtos al dosarului cu lacul.
De la „partenerii noștri“ occidentali am învățat că privatizarea, ca trecere din proprietate publică în proprietate privată, este chezășia mântuirii economice și politice. Ea trebuie de aceea făcută cu orice preț, chiar și pe doi lei! România a urmat cu scrupulozitate povețele mântuitorilor și a realizat-o chiar pe doi lei!
Totuși, n-am auzit să fi susținut cineva dintre teoreticienii și practicienii privatizării înfăptuirea acesteia în maniera din sistemul românesc de sănătate: statul nu numai că nu încasează nici doi lei din privatizare, dar îi plătește el pe privații care își extind proprietatea în domeniu în locul și pe seama statului. Asta cu beneficiarii privați din cazul lacului Belina este un biet mizilic!
Iată cum se petrec lucrurile: un privat întreprinzător descoperă un director (și el întreprinzător) de la un spital de stat și închiriază un spațiu (sau o clădire) în curtea spitalului. Aduce acolo un laborator de analize, un CT (computer tomograf) sau un RMN (rezonanță magnetică). Este singura investiție. Tot statul îi dă pornirea! Un contract cu Casa de Sănătate îi asigură primii clienți și decontarea primelor cheltuieli. Restul îl face „piața“. Pe banii cui? Tot pe banii contribuabililor! Statul are grijă să nu doteze spitalul de stat cu cine știe ce aparatură. Și atunci, medicii de la stat, care, ce să vezi, lucrează și la structura privată din curte, își îndrumă pacienții spre structura privată cu pricina. Unde – uimire!!! – nu se mai găsește loc la analize cu decontare la Casa de Sănătate, decât peste vreun an, dar dacă se plătește (cu încasare în buzunarul privatului), îți poate veni rândul imediat sau după o săptămână. Iată o imagine cifrică de ansamblu asupra fenomenului: bugetul Casei de Sănătate (alimentat de contribuțiile pentru sănătate) s-a dublat în ultimii opt ani, dar cheltuielile pacienților în sistemul privat de sănătate au sporit, în aceeași perioadă, de peste trei ori, semn că pentru servicii de sănătate s-au scos bani din buzunar mult în plus peste cei virați drept contribuții pentru sănătate. Rezultatul: sunt ticsite spitalele de stat de laboratoare private, sunt deja aproape tot atâtea CT-uri și, oricum, de două ori mai multe RMN-uri la privat decât la stat și, mai tare, ajutați de banii scoși suplimentar din buzunar de pacienții obligați la aceasta de către sistemul arătat, privații își construiesc în trombă clinici cu paturi. Acestea sunt deja 35% din total clinici. Cheltuielile pacienților în respectivele clinici sunt decontate tot de Casa de Sănătate, doar regimul hotelier pentru condiții civilizate fiind acoperit de bolnavi. Piața privată de sănătate este cel mai dinamic sector din economie! Nici IT-ul nu-l întrece! Rata de profit în sistemul privat de sănătate depășește 15% anual. La stat este, bineînțeles, faliment! Nici nu este de mirare. Privatul trăiește pe seama statului, într-o rată amețitor de mare! Extinderea privaților are loc pe seama statului, adică, de fapt, pe seama banilor contribuabililor!
Să fie clar: sistemul privat are toată îndrituirea de existență în sănătate ca și în celelalte sectoare. Dar pe seama propriilor potențe și calități. Ceea ce se derulează în România este un furt economic, un jeg moral și o ilegalitate juridică, demnă de atenția DNA. În sistemul de sănătate este impusă, încet, încet o abatere grosolană de la firea lucrurilor (organizarea acestuia fie în sistem bugetar, fie în sistem de asigurări), miza fiind colectarea bugetară (obligatorie) a banului ca impozit şi cheltuirea sa, dimpotrivă, ca o contribuţie de asigurări, pentru a-l putea canaliza către companii private, cele mai multe străine. Nu este normal ca, pe de o parte, colectările să aibă regim obligatoriu ca impozite, iar pe de altă parte, ca sectorul privat să participe doar la distribuirea şi folosirea banilor colectaţi, pentru că pur şi simplu statul devine perceptor de taxe pentru a face cadouri sectorului privat. Că sunt impozite este clar: le percepe statul prin ANAF, le stabileşte statul în funcţie de venituri (în nicio legătură cu serviciile oferite, cum ar fi normal într-un sistem de asigurări) şi, culmea, extinde aceste „impozite“ asupra unor venituri care nu sunt în nicio conexiune cu primele de asigurare, precum chiriile, profiturile, dobânzile la depozite!
Ce va ieşi în final din acest amalgam este clar! Intrarea pe mâinile sectorului privat – care este ghidat de considerente comerciale – a unui sistem ce va rămâne obiectiv tot subfinanţat. Va însemna o presiune uriaşă tocmai pe cei mai slabi şi mai „costisitori“ participanţi la sistem, respectiv nevoiaşii şi bătrânii, cu tendinţa de a-i trata la o cotă cât mai joasă, cu rezultatul concret al aducerii la un nivel minim derizoriu al aşa-numitului pachet de bază. Cei mai vulnerabili membri ai societăţii vor fi practic excluşi, treptat, de la asistenţa medicală, în timp ce insatisfacţia principalilor contribuenţi (cei bogați) va fi majoră, căci vor vira mulţi bani în sistem practic pentru nimic! Să nu ne facem că nu vedem: din cele aproape 4 milioane de pacienți anual, se duc pentru tratament în sistemul privat nici 5%. Pentru aceștia e și făcut!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu