Analize și opinii

HOȚII strigă hoții sau activiștii Noii Ere Socialiste Covidiene. SNSPA, fabrica de neomarxiști

 ONG-ul Eurocomunicare patronat de Paul Dobrescu, un fost șef de secție de la revista CC al PCR Era Socialistă, denigrează în stil securistic ActiveNews. SNSPA, fabrica de neomarxiști

Site-ul ce poartă numele luat de la Radio Europa Liberă, aflat la vârfulețul lui în concubinaj factual cu masoni ridicoli din România și editura Humanitas ( o nouă exclusivitate viitoare ActiveNews), prezintă în mod denigrator și lipsit de deontologie profesională un așa zis “studiu” despre Fake News, publicat sub titlul “Marile dezinformări Covid-19 din România și agenții lor: de la Piperea la dacofilul Roxin”, reprodus de pe un site care se numește chiar AntiFake. Într-un amestec de informații reale cu aserțiuni false (dezinformare gri, în limbaj de specialitate), se întocmesc liste negre cu publicații din România și, pe lângă lideri de opinie cunoscuți, se lansează agenți dubli anti-sistem sub masca punerii lor la zid. Îi încurajăm pe toți cei puși pe lista neagră ca propagatori de “Fake-News” anti-Covidian, de la patriotul Mihai Târnoveanu și Pompiliu Diplan la Iulian Capsali și avocatul Gheorghe Piperea, să acționeze în Justiție denigratorii de duzină. Autoarea analizei de pripas este o ONG, cu nume sforăitor – Eurocomunicare – în care tot felul de figuri cu aere savante și ture prin străinătate pe banii statului nostru și ai altor state dau lecții de, chipurile, “fake-news”. Dar nimic nu poate bate filosofia populara. Toata polologhia lor fițoasă se reduce la zicala străbună Hoții strigă hoții. Dar cine sunt Hoții de Adevăr, Fake-Anti-Fake-știi noștri?

Dacă ne uităm la CV-ul fondatorului Eurocomunicare, pe lângă care se agită ca niște muște bete niște figurante cu ifose, ai zice că s-a născut ieri. Mai precis pe 1 ianuarie 1990. Paul Dobrescu este numele lui, cu oarece vechime (și nu numai) pe umeri, iar sub el stă (sau deasupra, dacă ne luam după amplasarea de pe site) ca o veritabilă euro-matroană o oarecare Alina Bârgăoanu, decană pe la SNSPA, cu un CV-ul care parcă-i scos la indigo din rezervele lăsate în “chiloței” de plastic sub preșurile din Pădure. Dar… am spus SNSPA și am spus tot. S-o lăsăm așadar pe doamnă și să ne uităm la distinsul bebeluș cu păr alb la tâmple. Sau mai bine să-i spunem direct tovarăș.

Tipul de la Anti-Fake are CV-ul FAKE

Cu un CV falsificat ordinar prin banala minciună prin omisiune, Paul Dobrescu ne zice pe undeva că a fost fondator și chiar rector al SNSPA. Iarăși, pentru cunoscători, n-ar mai trebui să spunem nimic. Dar, pentru necunoscători, o să explicăm în baza acestui text și ce este SNSPA, sau noua “academie” de partid “Ștefan Gheorghiu”, fabrica de activiști soroșiști ai Noii Ere Socialiste, așa cum sunt cei doi euro-comuniști din imagine, Paul Dobrescu și Alina Bârgăoanu (fotografiile nu sunt trucate – Nota Red):

Am spus Era Socialistă? O-la-la! Mai știe cineva ceva de ea? Era doar revistei de doctrină și teorie comunistă de sub CC al PCR. Conform Wikipedia,  Ștefan Voicu (Aurel Rotenberg), cel care a condus revista bolșevică “Lupta de clasă” a participat la schimbarea acesteia în 1972 cu Era Socialistă, care constituia, alături de organul Partidului Comunist Român, “Scînteia”, principalul mijloc de transmitere în mase a ideologiei regimului comunist, condamnat ca ilegal și criminal de un președinte al României.

O pagină din ea arăta cam așa:

Ce-o fi cu Era asta Socialistă? Păi ce să fie – e doar locul de muncă al tovarășului Paul Dobrescu “rebrănduit” după 1990 în Eurocomunicator. Rublocomunicator nu suna mai bine? Tovarășul “expert în globalizare” și “anti-fake-news” a fost așadar, conform surselor, șef de secție la “Revistă teoretică și social-politică a Comitetului Central al Partidului Comunist Român”, activist ideologic plătit, ulterior consilier al lui Ion Iliescu, neocomunistul anchetat pentru crimele din 1989 – 1990.

În perioada guvernării Ponta, Dobrescu a fost numit președinte al Consiliului Național de Etică, poziție din care a decis apoi că plagiatorul Victor Ponta nu a plagiat prea mult.

Acest falsificator de duzină ne judecă pe noi, azi, de Fake-News. Cât de sinistru poate să fie? Dar știți ce e și mai ridicol decât masca lor albastră pe dinafară, roșie pe dinauntru? Că în studiul lor cu pretenții au catalogat drept “Fake-News” un foarte rar Comunicat al Comunității de Informații a Statelor Unite, care reunește toate serviciile de informații americane. Bună, nu? Haideți să vedem și minciunile lor acum, după cum le-am și scris azi, în încercarea de a le da o șansă de îndreptare.

Către: Coordonatoarea și autorii analizei “Infodemia Covid-19 în România”

Stimate Doamne,

Am avut neplăcuta surpriză să regăsesc printre exemplele Dvs de “fake-news” din analiza “Infodemia Covid-19 în România” și portalul de știri și opinii la care lucrez de puțin timp. Fără a-mi putea asuma vreo posibilă aberație din trecutul publicației am purces cu încredere la cititirea materialului Dvs cu gândul de a-i mustra părintește pe autorii articolelor.

Am găsit în analiza Dvs două mențiuni ale site-ului corelate cu răspândirea de “fake-news”.

1.  “Serviciile de informații americane susțin că virusul Covid-19 nu este făcut de om, dar admit că ar fi putut scăpa din laboratorul din Wuhan” (1.05.2020 – https://www.activenews.ro/ externe/Serviciile-de- informatii-americane-sustin- ca-virusul-Covid-19-nu-este- facut-de-om-dar-admit-ca-ar- fi-putut-scapa-din- laboratorul-din-Wuhan-161295)

Nu este absolut deloc clar din prezentare Dvs de ce această știre ar intra în această categorie. Ea afirmă că virusul NU este făcut de om și se bazează pe un Comunicat Oficial al Comunității de Informații a Statelor Unite ale Americii (Comunicat atașat) vizibil aici:

De altfel, absolut aceeași informație a fost publicată și de HotNews care, sunt surprins, nu apare în analiza Dvs (https://www.hotnews.ro/stiri- coronavirus-23957616- coronavirus-modificat-genetic- teoriile-conspiratiei- servicii-secrete.htm).

Sugerați prin această catalogare precară a noastră că Serviciile de Informații americane sunt autoare de “fake-news”? Dacă da, puneți-le și pe ele pe lista Dvs neagră.

2.”Dr. Richard Cheng, medic din Shanghai, despre tratamentul intravenos cu doze mari de vitamina C efectuat în spital pentru cazurile severe și critice de pacienți infectați cu coronavirus (traducere din limba engleză)” (21.03.2020 – https://www.activenews.ro/ externe/Dr.-Richard-Cheng- medic-din-Shanghai-despre- tratamentul-intravenos-cu- doze-mari-de-vitamina-C- efectuat-in-spital-pentru- cazurile-severe-si-critice-de- pacienti-infectati-cu- coronavirus-traducere-din- limba-engleza-160639)

Articolul prezintă o traducere a unei opinii științifice privind îmbunătățirea / ameliorarea stării bolnavilor infectați cu Covid-19, în urma administrării Vitaminei C.

Vă semnalăm, pentru analiștii Dvs, că în aceeași perioadă (11.03.2020) și site-ul HotNews a prezentat o opinie similară a unui alt om de știință chinez (https://science.hotnews.ro/ stiri-stiintele_vietii- 23714318-coronavirus- preventie-tratament-este- eficienta-vitamina.htm)

Nu l-am regăsit, nici în acest caz, pe lista Dvs.

Pentru a trece, totuși, Oceanul, menționăm că Tratamentul cu Vitamina C este recomandat și de Eastern Virginia Medical School ( UPDATED 22.10.2020 – https://www.evms.edu/media/ evms_public/departments/ internal_medicine/Marik-Covid- Protocol-Summary.pdf)

Între timp, de atunci, însuși Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a vindecat în circa trei zile de Covid-19 în baza unui tratament care a conținut și administrarea Vitaminei C.

V-am rămâne îndatorați dacă n-ați prezenta cine din echipa Dvs are capacitatea științifică de a contrazice aceste opinii științifice catalogate “fake-news” cu atâta avânt revoluționar, de mândri pionieri ai Noii Ere Socialiste.

O întrebare de final: Nu credeți că datoria deontologică a oricărui analist este să contacteze și partea acuzată de ceva înainte publicării unui “studiu” care o privește?

Vă solicităm: Eliminarea deîndată a menționării ActiveNews din studiul Dvs și notificarea tuturor surselor care au preluat dezinformarea Dvs.crasă pentru a-și revizui răspândirea acestor falsuri propagate de Dvs.

În caz contrar ne rezervăm dreptul de a lua toate măsurile legale de coerciție.

Vă mulțumim.

PS: În spiritul euro-transparenței, vă rugăm să ne remiteți astăzi CV-ul patronului Dvs, Paul Dobrescu, care pare născut în 1990 dacă ne luăm după FAKE-CV-ul lui actual.

Adăugăm la acest PS și faptul că, în spiritul transparenței mult-trâmbițate, ar fi util să vedem pe site-ul ONG-ului în cauză și Sursele de Finanțare și Raportele Anuale.

Dar nu ne așteptăm la un răspuns de la Hoții scapați din fabrica de activiști cu ștampila de “fake-news” în gură.

V-am promis că vă spunem ce e cu fabrica de activiști ideologici SNSPA, lansată pe piața în clădirea din Povernei luată prin transfer direct de la SRI-ul lui Virgil Măgureanu? Fișați și arhivați documentarea de mai jos, realizată de doi veritabili profesioniști: profesorul univ. dr. Vasile Astărăstoae și condeierul Adrian Gavrilescu.

”Jeana nu e moartă, Jeana se transformă” sau de la Academia Ștefan Gheorghiu la SNSPA

de Vasile Astărăstoae

Într-o postare prilejuită de acordarea titlului de Doctor Honorius Causa lui Frans Timmermans de către SNSPA, Dragos Pieptu menționează că ”SNSPA este un vlăstar al Academiei Ștefan Gheorgiu”. Am observat cu uimire că majoritatea cititorilor nu știau mai nimic despre Academia Ștefan Gheorghiu și despre istoria SNSPA-ului. Pentru aceștia scriu un mic remember.

Academia „Ștefan Gheorghiu” a fost înființată la 21 martie 1945 de Partidul Comunist Român, la inițiativa Anei Pauker, sub denumirea de Universitatea Muncitorească a PCR. În 1946, s-a adăugat numele de ”Ștefan Gheorghiu”. În 1968, a primit denumirea de Academia de științe social politice Ștefan Gheorghiu de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român. În același timp, s-a hotărât ca absolvenții să beneficieze de drepturile conferite absolvenților cu diplomă ai instituțiilor de învățământ superior de stat (cu examene de diferență). Leonte Răutu a fost rectorul cu cel mai lung mandat al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1972-1981). Domeniul de activitate consta în „pregătirea cadrelor de conducere a activității de partid, social-politice, economice și administrației de stat”. Examenul de admitere era pe baza unui dosar emis de organizația PCR. Cu alte cuvinte, era o școală de activiști, care beneficiau de echivalarea studiilor universitare (uneori nu aveau nici liceul terminat). Profesorii academiei erau activiști verificați de către conducerea PCR și securitate. Academia Ștefan Gheorghiu a fost desființată, în ianuarie 1990 (Hotărâre nr.55 din 19 ianuarie 1990). Dar nu oricum. Ministrul Învățământului din acea perioadă (întâmplător era Mihai Șora, fost referent al Anei Pauker.) a avut grijă de ”studenții” anului IV ai academiei. Aceștia au fost transferați fără examen de admitere la universități de stat, în funcție de profil. Profesorii au fost și ei transferați la diferite universități. Apoi, în august 1993, Ministrul Ștefan, a hotărât echivalarea studiilor politice a activiștilor absolvenți ai Academiei “Ștefan Gheorghiu” cu cele universitare, fără examene de diferență – pentru protecția socială a acestora (Hotărâre nr.413 din 16 august 1993).

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a aparut în 1991, ca instituție de învățământ superior de stat, cu programe postuniversitare (masterate). A fost susținută de așa-zisul Grup de la Trocadero transformat ulterior în Grupul Un Viitor pentru România. Din aceste Grupuri făceau parte: Vladimir Pasti, Vasile Secăreș, Ioan Mircea Pascu, Marian Enache, Adrian Severin, Victor Babiuc, Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Eugen Dijmarescu, Cornel Codiță etc.

Vasile Secăreș este Rectorul fondator al SNSPA. A fost cercetător științific la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară din București (1970-1978) cu grad de căpitan, apoi profesor la Academia “Ștefan Gheorghiu” și secretar al Comitetului de partid (funcție deținută până la 22 decembrie 1989). La data de 1 iulie 1990, Vasile Secăreș a fost numit în funcția de consilier prezidențial, cu rang de ministru.

Un alt artizan poate fi considerat Cornel Codiță [poreclit Japița de Sorin Ovidiu Vântu, pe când era pe statul lui de plată – Nota Red ]. Acesta își începe cariera la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară în 1978, cu gradul de locotenent major; a lucrat aici până la sfârșitul anului 1989, promovând la gradul de maior. A fost unul dintre co-autorii diverselor documente programatice ale CFSN și ulterior CPUN. A activat în echipa din preajma Președintelui Iliescu, începând cu februarie 1990. A participat, în anul 1992, la înființarea Grupului “Un viitor pentru România” (GUVR). A ocupat funcția de Consilier de Stat pentru Politică externă și de securitate al Președintelui României, în perioada primului mandat constituțional al lui Ion Iliescu (1992-1996). Ulterior a trecut la PNL și PER. La SNSPA, a fost Lector, apoi Conferențiar Universitar până în Septembrie 2007.

În 1995, SNSPA inaugurează ciclul universitar de licență cu programul de științe politice. Decanul Facultății de Științe Politice era Ovidiu Trasnea, fost membru al Academiei de Științe Sociale și Politice a RSR. În timpul Rectoratului lui Vasile Secăreș se reunesc foști combatanți de la “Ștefan Gheorghiu”, din categoria Damian Hurezeanu, dar și personaje, care nu fuseseră implicate în niciun fel în învățământul politic antedecembrist, precum Mihaela Miroiu sau Cristian Pârvulescu. Găsim printre cadrele didactice pe Paul Dobrescu, Remus Pricopie, Bogdan Teodorescu, Alfred Bulai, Adrian Miroiu, Adrian Niculescu, Vladimir Pasti, Marius Pieleanu, Andrei Țăranu, Daniel Dăianu, Victor Negrescu, Ioan Mircea Pașcu etc.Personaje foarte active în viața publică și prezente pe sticla televizorului. Numai că, paradoxal, corpul academic de la această universitate nu are o prezență semnificativă și în bazele de date internaționale. Dacă aveți curiozitatea și consultați baza ISI-Thomson veți constata că, raportat la numărul de cadre didactice, producția științifică este insignifiantă. De aceea SNSPA, cu toate presiunile politice făcute, în ierarhizarea universităților realizată în timpul ministeriatului Funeriu nu a accedat în prima categorie a universităților românești. Fac o paranteză: poate să ne placă sau nu, persoana publică Daniel P. Funeriudar dacă suntem onești, trebuie să recunoaștem că pentru învățământul superior legea lui Funeriu a fost o lege bună. Cu câteva mici excese, care puteau fi corectate ușor. Acesta este motivul pentru care, în momentul în care Daniel Funeriu a fost dat în judecată, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași a intervenit în favoarea Ministerului. Și a rămas intervenient până la capăt, adică până la câștigarea procesului.

Cu o asemenea istorie este normal ca SNSPA să se revendice la curentul neo marxismului cultural. Majoritatea studenților și a cadrelor didactice promovează un ”progresism” isteric. SNSPA a devenit locul în care se formează noii activiști. Ideile susținute de aceștia sunt internaționalismul, relativismul, secularismul, ateismul, anticlericalismul, revoluția sexuală, feminismul absurd, scienticismul etc. Ei pun la îndoială însăși democrația, afirmând că o minoritate poate să-și impună voință în afara votului majoritar. De exemplu, Cristian Pârvulescu ne tot intoxică cu iliberalismul și are afirmații ilare de genul „Părintele iliberalismului este Benjamin Netanyahu, cel de la care au învățat politică Erdogan și Putin”. Nu este nicio mirare că ei susțin deschis toate mișcările # și încearcă să justifice programatic expresiile grobiene și violențele de limbaj.

În concluzie, SNSPA nu este un vlăstar al Academiei Ștefen Gheorghiu, este chiar Academia Ștefen Gheorghiu rebranduită. Să nu plângem: Academia Ștefan Gheorghiu nu e moartă, Academia Ștefan Gheorghiu se transformă – în SNSPA.

P.S. Nu fac greșeala de a generaliza și de a spune că toate cadrele didactice și toți absolvenții sunt militanți în așa-zisul curent progresist. Există excepții notabile, dar curentul majoritar este neomarxist.

Noii precupeți. Intelectualii publici în România de după 1989” de Adrian Gavrilescu

 

Cohorte de politologi, securisti, sinecuristi, comunisti, atei si feministi/e

“În 1995, Școala Națională de Studii Politice și Administrative își inaugurează ciclul universitar, după patru ani în care oferise doar posibilitatea absolvirii de studii postuniversitare. Decanul Facultății de Științe Politice era Ovidiu Trăsnea, fost membru al Academiei de Științe Sociale și Politice a RSR, achiziționat de Vasile Secăreș în amintirea epocii în care cei doi se gratulau reciproc pentru producțiile editoriale din vremea comunismului. Rectoratul lui Vasile Secăreș reunește foști combatanți de la «Ștefan Gheorghiu», din categoria Damian Hurezeanu, și personaje care nu fuseseră implicate în nici un fel în învățămîntul politic antedecembrist, precum Mihaela Miroiu sau Cristian Pîrvulescu. Dezideratul SNSPA rămîne consecvent principiilor declarate în 1990, la fondarea Școlii de Înalte Studii Politice: “susținerea reformelor politice, economice, administrative și instituționale din România, prin intermediul cursurilor consacrate unei pregătiri de elită în domeniul științelor politice, administrației publice și relațiilor internaționale”. Versiunea actualizată a menirii SNSPA comentează cu intonații dramatice începuturile școlii: “Școala Națională de Studii Politice și Administrative a apărut din această obsesie. Obsesia creării unor noi elite intelectuale, politice și profesionale capabile „să vadă și să audă”, să înțeleagă cu un ceas mai devreme coordonatele reale ale schimbărilor care începeau să modeleze o nouă arhitectură politică și de securitate la nivel european și global”. Dincolo de mesajul propagandistic se găsea o programă universitară racordată la cerințele domeniului, așa cum erau ele formulate în școlile occidentale de știință politică.

Cu mici excepții, curricula de la SNSPA se suprapunea celei introduse la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității București (FSPA). Rivalitatea celor două instituții nu s-a definit, așadar, niciodată prin tematica de la cursuri și seminarii organizate pentru studenți, ci prin natura corpului profesoral – studenții optau în funcție de aderarea lor la o doctrină politică sau la alta. Miza confruntării era vizibilitatea publică, aproprierea statutului de colectiv respectabil de universitari/analiști politici și atragerea cît mai multor studenți. În cazul SNSPA, stigmatul pus de FSPA s-a formulat în două feluri: un segment academic venea după o indubitabilă experiență în serviciul totalitarismului, manifestată oral sau în scris, ceea ce ar fi prejudiciat procesul de educație; escapada fesenistă a lui Secăreș a alimentat supoziția că SNSPA ar fi fost o pepinieră de cadre a partidului condus de Ion Iliescu, pe modelul Academiei “Ștefan Gheorghiu”.

Polemica dusă de SNSPA și FSPA, rareori prin intermediul presei, s-a mutat și pe terenul Asociației Române de Științe Politice (ARSP), organism inactiv tocmai din pricina conflictelor dintre trupeții celor două tabere. Cazul ARSP, înregistrată legal în 1994, este destul de neclar.

La momentul înființării, în rîndul asociaților se găseau Vladimir Tismăneanu, Stelian Tănase (vicepreședinte), Cristian Pîrvulescu, Dan Pavel, Călin Anastasiu (vicepreședinte), dar și persoane fără o conexiune reală cu fenomenul științei politice, precum Crin Antonescu sau Ralu Filip, sau autori de texte omagiale în perioada totalitară, cum este Victor Duculescu. Doar două surse străine mai oferă informații minimale despre ARSP: la Political Studies Association din Marea Britanie (http://www.psa.ac.uk/, 12 februarie 2005), referirea la ARSP trimite la o pagină de Internet – desființată: “a Civic Education Project Romania” –, în timp ce pe site-ul Asociației Americane de Științe Politice (www.apsanet.org/content_9457.cfm, 23 mai 2006), ARSP este menționată doar prin președintele ei, Ovidiu Trăsnea.

Cele două instituții educaționale din domeniul științelor politice au însă viziuni comune în ceea ce privește planul de școlarizare. La Universitate, față de promoțiile anilor de început ai FSPA, care numărau cca 30 de absolvenți, cifrele arată în prezent creșteri semnificative, pînă la 140 de locuri finanțate de la buget și 210 locuri cu taxă 27. La începutul ciclului universitar, în 1995, SNSPA oferea doar 25 de locuri la zi la Facultatea de Științe Politice. Viziunea asupra calității serviciilor educative furnizate se schimbă fundamental odată cu suma colectată din taxele de școlarizare. Astfel, la SNSPA, numărul locurilor subvenționate de la buget a crescut la 70, cel al locurilor cu taxă a ajuns la 200, iar cifra locurilor de Învățămînt la Distanță (IDD) a atins, începînd cu anul școlar 2000-2001, cota 400. La cîțiva ani, SNSPA și FSPA scot pe piața muncii aproape 1 100 de absolvenți ai unei specializări de tip Științe politice, Sociologie sau Relații internaționale. În spatele strategiei de marketing a celor două instituții stă un calcul străin de morală: odată încasați banii din taxe, este prea puțin important dacă l icențiații pot obține posturi în raport cu pregătirea lor științifică. Totuși, la terminarea studiilor, absolvenților li se vîntură prin fața ochilor perspectiva funcțiilor în sectorul parlamentar sau guvernamental, în domeniul politicii externe, al cer cetării, al mass-media și administrației28. Realitățile de pe piața muncii sînt mult mai severe decît promisiunile făcute de FSPA și SNSPA, însă faptul nu-i afectează pe cei care, avînd deja posturi sigure în sistemul administrativ central sau local, își doresc o diplomă de dragul de a colecționa “calificări”. Din toată povestea rezultă și un avantaj: pe spatele sutelor de studenți, modestia materială a cadrelor didactice din sfera științelor politice a fost eradicată.

Mormanul de poșete

După retragerea lui Ovidiu Trăsnea de la conducerea Facultății de Științe Politice, funcția sa a fost preluată de Mihaela Miroiu, al cărei mandat a fost purtătorul a două tendințe: feminizarea echipei profesorale și începutul influenței de familie la SNSPA. În 1995, cînd s-a trecut la “organizarea pregătirii de nivel universitar”, în departamentul de științe politice se găsea o singură femeie: chiar Mihaela Miroiu, titulara unui curs de Introducere în filosofie.

Decanatul Mihaelei Miroiu în cadrul Școlii a însemnat cooptarea cît mai multor doamne dedicate studierii problemei feministe, direcție de cercetare oferită în programele de masterat și doctorat. Așa a apărut Liliana Popescu, titulara unui doctorat obținut în Marea Britanie. Au urmat Mihaela Vlăsceanu, Doina Ștefănescu (care a predat la început “pedagogie”, iar apoi a ajuns să coordoneze departamentul de pregătire a cadrelor didactice), Alina Mungiu-Pippidi, Daniela Rovența Frumușani (care a părăsit între timp colectivul de la SNSPA), Brîndușa Palade, Ana Mihăilescu, Laura Grünberg, Anca Ghiauș etc. În momentul de față, 22 de femei activează la secția de științe politice: 7 profesori titulari, 14 profesori colaboratori și 1 doctorandă. Morbul feminist a atins și componenta masculină a facultății: pot fi menționate cazurile lui Ștefan Stănciugelu, autorul unor delicioase comentarii feministe și recenzii în aceeași cheie, și Andrei Țăranu, galant cronicar al cărților Mihaelei Miroiu.

Sfîrșitul erei Secăreș a marcat debutul domniei familiei Miroiu. După o experiență ministerială la Educație, Adrian Miroiu, soțul Mihaelei Miroiu, a devenit decanul Facultății de Științe Politice, unde a condus doctorate și a predat patru cursuri. O retragere oportună din funcție a survenit la sfîrșitul lui 2005, în urma unor anchete ale Curții de Conturi și ministerului Educației și Cercetării, cînd postul de decan a fost cîștigat prin alegeri de Cristian Pîrvulescu. Unicul fiu al familiei Miroiu, Andrei, a ajuns lector universitar la SNSPA, unde preda Re lații internaționale și Studii strategice. Tot în mediul matern de la SNSPA și-a susținut teza de doctorat, “Sistemul internațional și politica puterilor minore. Cazul României, 1913-1989”. Lucrarea a fost publicată în 2005, sub titlul Balanță și hegemonie, la Editura Tritonic, condusă de Mireille Rădoi, și ea cadru didactic la SNSPA și prietenă a familiei Miroiu.

Imediat după publicarea lucrării, Andrei Miroiu a devenit lector universitar. Pentru a fi scutit de contestări, motivate de influența familiei sale în SNSPA, Andrei Miroiu s-a autoexilat cu doctoratul la departamentul de Relații internaționale, apoi a abandonat SNSPA pentru Universitatea “Nicolae Titulescu”. Pasiunea pentru politica externă nu l-a împiedicat să facă o mică escală în fem inism, favorizată chiar de mama sa.

Familia Vlăsceanu (Lazăr și Mihaela) s-a alăturat cuplului Miroiu în structura didactică a Școlii. Mihaela Vlăsceanu, care s-a consacrat pe vremuri «activității de formare a conștiinței socialiste» , a fost fidelă ariei de studii cultural-educative . În 2004 devine rector al SNSPA – al treilea rector-femeie din România, succes notabil al emancipării feministe din țara noastră. În consonanță, soțul Mihaelei Vlăsceanu, Lazăr, organizează un seminar de cercetare la instituția condusă de consoarta sa. Marius Pieleanu, ginerele familiei Vlăsceanu, predă și el la SNSPA. Cristina Cărtărescu, fosta soție a lui Mircea Cărtărescu, și Laura Grünberg, colaboratoarele Mihaelei Miroiu la SNSPA pe probleme de gen, sînt redactor, respectiv redactor-șef la publicația AnaLize, editată de Societatea de Studii Feministe “Ana”, unde Mihaela Miroiu ocupă un loc central.

Imaginea SNSPA este chiar cea a unei mari familii alcătuite din cîteva cupluri academice: unul ar fi cel format de Vintilă Mihăilescu (șef de catedră și de puțin timp director al Muzeului Țăranului Român) și Ana Mihăilescu (care predă sociologie și antropologie). Irina Stănciugelu, loială crezului științific al fostului ei soț, conferențiar și coleg al Mihaelei M iroiu, publică o carte despre feminism chiar la SNSPA împreună cu Ana Bulai, sociolog, soția lui Alfred Bulai, conferențiar și prodecan al Facultății de Științe Politice din Școala Națională de Studii Politice și Administrative, dar și președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale. Rețelele matriarhatului de la SNSPA sînt tulburate din cînd în cînd de bărbați discreți. Paradoxul face ca tocmai Mihaela Miroiu să deplîngă deteriorarea spațiului universitar din pricina “favoritismului”, a “spiritului de clan” și a “clicilor”, și să se îndoiască de tentația membrilor “clanurilor academice» de a se căi pentru propriile păcate.”

Extrase din “Noii precupeți. Intelectualii publici în România de după 1989“, de Adrian Gavrilescu, Editura Compania, București, 2006

Sursa: ActiveNews

Abonează-te la newsletter