Țara câștigase incontestabil cele mai bune aprecieri referitoare la integrarea normelor sociale pe deplin democratice ale valorilor interculturale și interetnice. În ultimii treizeci de ani, președinți ai statului fuseseră: un țigan, un găgăuz, un bișnițar internațional și un neamț, iar eu, ca simplu cetățean, simpatizez cu neamțul, măcar pentru faptul că avem o anumită imagine tradițională a acestui tip de popor.
Într-adevăr, neamțu’, domnule, e înalt și arătos, arată bine, se îmbracă întotdeauna cu mare atenție, este foarte reținut la vorbă, se îngrijește de imaginea sa drept care își mai vopsește, discret, părul, mai face un lifting facial și își întreține scrupulos condiția fizică, este un familist exemplar și un om dornic de cunoaștere drept care călătorește foarte mult prin diferite țări.
Încă de la alegerea sa ca președinte, una absolut surprinzătoare, a apărut ca un fel de miracol faptul că, nefiind deloc un vorbitor carismatic, nu a făcut nici un fel de promisiuni electorale și totuși a fost ales de un popor care adoră promisiunile fără acoperire. Chiar de la începutul activității ne-a surprins în mod plăcut cu sinceritatea sa, arătându-ne deschis cât de mult ne disprețuiește, iar aroganțele sale au devenit un fel de biblie a comportamentului adecvat situației.
Trebuie să recunoaștem însă că a avut o grea moștenire, respectiv un partid de stânga aflat la guvernare, partid care nu prea voia să se împace cu imaginea de semidivin pe care el o voia congruentă funcției sale. Prin urmare, a declarat acel partid ca fiind „Ciuma Roșie” și a cultivat un altul numindu-l „Partidul Meu”. În context a fost necesară o puternică perturbare a tuturor relațiilor sociale, astfel că protestele și demonstrațiile de stradă au devenit un fel de meniu zilnic pentru rubricile de știri ale tuturor mijloacelor media. Bătăile și intervențiile dure ale poliției au creat nu numai imaginea unui stat aflat în război civil, ci și aura de luptător pentru democrație a președintelui, cel care, într-o iarnă, a ieșit plin de curaj în piața unde mii de manifestanți era adunați și se băteau de zor fără să știe prea bine pentru ce. Președintele, înalt și plin de o tragică măreție, era îmbrăcat într-o splendidă haină sport de culoare roșie fiind înconjurat numai de vreo sută de bodyguarzi. Cu acest istoric prilej a rostit un adevăr zguduitor: „Să luptăm din toate puterile împotriva «Ciumei Roșii»”! Având în vedere contextul și mai ales culoarea hainei sale a demonstrat un remarcabil umor involuntar, care, din păcate, nu cred că va fi reținut de cărțile de istorie ale acestui neam de eroi.
Cu toate acestea, după vreo doi ani de haos și încrâncenări fără rost, a reușit să dea jos de la putere „Ciuma Roșie” care era un partid de stânga, iar în locul ei a pus „Partidul Meu” care se considera de dreapta, deci foarte progresist. Victorie! A răcnit din toată inima atât partidul cât și președintele, cel care a luat partidul sub oblăduire și, cam tot în doi ani, a reușit să-l spulbere de pe harta opțiunilor electorale fiindcă l-a umplut cu cele mai bizare figuri politice care îndeplineau însă un criteriu de bază, singurul: erau perfect lingăi. Văzând cam cum stau lucrurile a adus din nou la putere „Ciuma Roșie” pe care a combinat-o cu „Partidul Meu” și din tocana care a ieșit a înfulecat cu poftă când și cum a vrut el. Păi, cum să nu admiri o asemenea inteligență politică!?
Evident în aceste împrejurări de mare încordare politică, bietul om nu a mai avut timp să se ocupe și de unele treburi mai puțin importante cum ar fi, de exemplu, criza sistemului sanitar, criza financiară, colapsul economic, cel demografic sau social și le-a transferat pe umerii celorlalți asumându-și doar marile proiecte de țară pe care a reușit să le spulbere cu o eleganță remarcabilă, asigurându-ne părintește că dacă nu intrăm în spațiul Shenghen sau nu primim vize pentru intrare în SUA nu-i nici o pagubă, că doar nici până acum nu am avut și uite că ne-am descurcat! Fiind însă la origine profesor de liceu a fost normal să lanseze cel mai amplu proiect intern care urmărea aducerea sistemului educațional și de învățmânt la cele mai înalte culmi ale modernității și eficienței. Proiectul era atât de vast și de profund încât nici nu a mai apucat să fie trecut pe hârtie când s-a și renunțar la el într-un mod foarte discret în așa fel îcât poporul să creadă că este deja pus în aplicare. Eee, dacă nici asta nu este o abilitate politică de excepție…
Fiind un om extrem de muncitor și eficient și-a normat programul de lucru la palatul prezidențial de miercuri până vineri la prânz când se urca în vehicule de protocol și se ducea acasă, în orașul său natal, să se afle alături de draga lui soție. Desigur nu s-a vorbit nimic despre faptul că aici avea antamate tot felul de lucrări în construcții: punea gresie, faianță, dădea cu var sau tencuia, în fine, tot ce trebuie, deoarece doar din aceste activități pe care le practicase și când era profesor îi ieșeau bani serioși (nu ca leafa de bugetar prezidențial!) cu care de fapt își cumpărase în centrul vechi al orașului șase locuințe pe care le închiriase unor instituții, de regulă bănci, care îi plăteau chiria la timp deși aceasta nu era deloc modestă. Apoi, când se reîntorcea în capitală, tot cu mașină de serviciu, se mai odihea un timp ca să nu apară la vreo televiziune cu cearcăne sau nebărbierit. Om chibzuit, ce mai! Gândea cu responsabilitate nu numai la viitorul familiei ci și la imaginea instituției pe care o reprezenta!
Și, deși se afla într-o funcție extrem de solicitantă, nu-și neglija condiția fizică și făcea plimbări cu bicicleta prin parcuri, evident însoțit de soție și de forțele de pază și apărare, dar nici de pe pistele de schi din Alpi nu lipsea în nici un sezon, iar acolo se fotografia mândru de echipamentele sale, cele mai moderne, pe care le primise cadou de la unele servicii, că doar nu era să dea bani din buzunarul propriu pentru a consolida imaginea țării în ochii lumii civilizate. Nu evita nici aparițiile pe terenuri de golf celebre pentru clientela lor internațională sau în excursii aparent private prin locuri istorice unde nici nu se observa că era însoțit de un pluton de bodyguarzi, deoarece, renumitul, ba chiar celebrul, zâmbet la primei doamne ocupa primplanul fotografiilor sau al filmărilor. Totul se plătea, evident, de la buget, deoarece, încă o dată afirm, era vorba de imaginea poporului nu a sa ca persoană! Mai rar un așa președinte vizionar!
Își păstrase intactă și dorința de a cunoaște lumea, prin urmare, periodic, se urca într-un avion ultraluxos, asigurat tot de bugetul scheletic al țării, și pleca în vizite de lucru prin țări pe care nici geografii de meserie nu le puteau găsi prea ușor pe hartă. Acolo se întâlnea cu diferiți oameni, uimiți și ei de vizită, dar care primeau din partea prședintelui nostru tot felul de ordine, medalii și distincții frumos colorate, iar ei, oameni cu mult bun simț totuși, îi ofereau acestuia medalii de pe la ei, multe cu cordoane frumoase care dădeau foarte bine pe pieptul larg al musafirului. Evident, prima doamnă zâmbea cuceritor și chiar spunea uneori ceva care nu se înțelegea, fiind probabil în limba gazdelor. Părea doar un exercițiu de trufie, dar nu era deloc așa! Colecția uriașă de ordine și medalii devenea importantă pentru un Curriculum vitae extrem de bogat și absolut necesar pentru o viitoare funcție de reprezentare la alte niveluri mai înalte în structurile continentale. V-am spus: vizionar, chizuit și grijuliu față de țară și popor!
Erau bineînțeles și cârcotași care spuneau că a fost prin toate continentele lumii (mai puțin Antarctica inculților, că și asta-i continent!) dar nu a reușit niciodată să ajungă într-o fabrică, pe vreo autostradă care se poticnise la kilometrul unu, sau pe vreun câmp ars de secetă. Hai să fim sinceri! Păi și ce? Dacă se ducea, venea ploaia sau porneau ăia utilajele!? Simple aiureli!
Absolut remarcabilă și preocuparea sa constantă de a spori puterea militară a țării prin cumpărarea la prețuri de speculă a felurite arme și muniții de la partenerul strategic, iar acesta, bucuros de ofertă, i-a oferi ca răsplată o șepcuță foarte nostimă care, în cele câteva minute cât a purtat-o, l-a făcut să arate cam ca un prost, ceea ce nu este deloc adevărat, chiar dacă el a dat banii, iar armele urmează să vină peste ani și ani. Adică, folosind alte cuvinte, i-am făcut datori! V-ați prins acum care este subtilitatea!? Nu-i ușor!
Și câte ar mai fi de spus despre acest om providențial!? Cum însă cele două mandate prezidențiale se apropie de sfârșit, omul își aranjează ceva funcții mari însă, din păcate, nu cred că va mai avea una tot atât de profitabilă sau de generoasă cu cheltuielile ceea ce, sincer, va duce la pierderea unei adevărate forțe novatoare în acest spațiu bântuit de necazuri și conflicte! Ce trist!
Autor: Mihai Batog Bujenita
Sursa: art-emis.ro
Adauga comentariu