Henry Kissinger: „Ordinea Mondială nu mai există“

Libia este în război civil, armate fundamentaliste construiesc un califat de-a lungul Siriei şi Irakului, iar tânăra democraţie din Afganistan este pe punctul de a paraliza. Acestor probleme li se adaugă tensiunile din Rusia şi relaţiile cu o Chină divizată între promisiuni de cooperare şi învinuiri publice. Conceptul de ordine mondială care a caracterizat era modernă este în criză, scrie Henry Kissinger despre problemele lumii contemporane.

Atunci când Henry Kissinger atingea culmile carierei sale, presa americană spunea despre consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Nixon că el este, de fapt, „adevăratul preşedinte”.  La acea vreme, politicianul de origine germană călătoarea în jurul lumii într-un ritm atât de rapid, încât au existat zvonuri potrivit cărora existau cinci Kissinger: patru sosii şi cel real. Kissinger a fost deopotrivă un personaj admirat şi de temut, potrivit „Der Spiegel”. Acesta şi-a lăsat amprenta asupra istoriei şi s-a remarcat drept un un lider care nu a ezitat în luarea deciziilor dificile. În timpul carierei sale diplomatice, Kissinger a stabilizat relaţiile problematice între puterile nucleare din timpul Războiului Rece, iar negocierile secrete ale consilierului cu nord-vietnamezii comunişti a asigurat retragerea trupelor americane din Vietnam.

De asemenea, Kissinger a transformat China condusă de Mao într-un partener strategic şi a aplicat realpolitika în America Latină, ideologie caracterizată de aprecierea lucidă a forţelor adversarului, dar şi a forţelor proprii, eliminarea sentimentelor, iluziilor şi prejudecăţilor ideologice în elaborarea strategiei politicii externe. În ce priveşte politica americanului, tulburările sociale erau considerate mai periculoase decât injustiţia, iar echilibrul puterii era mai important decât respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, politicile sale au fost în contrast cu imaginea de sine a Americii. Conducerea autoritară Înainte de retragerea soldaţilor din Vietnam, Nixon şi Kissinger au hotărât bombardarea Cambodgiei, până când micul regat a fost pus la pământ şi adus la stadiul Epocii de Piatră. Consilierul preşedintelui a refuzat mult timp încheierea conflictului vietnamez, după cum îi scria lui Nixon: „Retragerea trupelor americane va fi asemenea alunelor sărate pentru publicul american: cu cât se vor întoarce mai multe trupe acasă, cu atât mai multe vor fi chemate ”.

Kissinger l-a susţinut pe generalul chilian Augusto Pinochet, care s-a dovedit a fi ulterior un dictator sângeros. Prin intermediul relaţiilor sale diplomatice a dus la deschiderea Chinei, dar a transformat politicile sociale ale Beijingului în obiceiuri acceptate; şi în prezent admiră modelul de funcţionare al Chinei. Realismul fără scrupule i-au adus critici aspre, fiind numit monstru manipulator cu accent german sau chiar infractor care „minte la fel de natural cum alţi oameni respiră”, relatează „Der Spiegel”. Preşedinţii care i-au succedat lui Nixon au preferat încă o dată să invoce misiunea Americii încredinţată de Dumnezeu, ignorând interesul naţional – în special George W. Bush. Mai mult de atât, administraţia Bush îşi propusese să salveze lumea de sub „influenţa răului”. Deşi ideile neo-conservatorilor sunt demult uitate, realismul lui Kissinger îşi revendică prezenţa şi în zilele noastre, după cum demonstrează preşedintele Barack Obama, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace. În timpul campaniei electorale, candidatul democrat Obama s-a autocaracterizat drept „un cetăţean al lumii întregi”. Devenit preşedinte însă, s-a transformat în singurul judecător care are autoritate absolută şi care hotărăşte care musulmani urmează să fie ucişi în urma atacurilor dronelor. Obama a dat startul unei noi ere de de conflict în care se fac investiţii masive în războiul cibernetic, iar pedepsele pentru trădătorii de stat sunt chiar mai aspre decât oricare dintre metodele predecesorilor săi. Politicile sale au fost supranumite în presa americană „neo-kissingerism”.

Autor: Ana Stan

Sursa: Adevarul