Criza a readus pe tapet, s-ar putea spune in mod acut, in Uniunea Europeana vechea problema a uniunii politice ca o conditie sine qua non a operationalitatii unitatii economice, care a fost realizata doar in principiu si care se constata ca nu trece, in forma schioapa in care exista, examenele in momentele grele.
Arhitectii Uniunii Europene au stiut de la bun inceput ca asa se va intamplain masura in care conglomeratul de state componente nu va putea reactiona unitar in perioade de restriste in absenta unei conduceri comune, adica a unei uniuni politice.
Dar s-au lovit in “constructia europeana” de eterna si extrem de puternica rezistenta la cedarea catre o structura de leadership supranational a prerogativelor suvernitatii nationale din partea statelor componente.
Si asa, tinand cont de aceasta adversitate, in Uniunea Europeana s-au intreprins pasi uriasi catre o coagulare a politicilor in domeniul economic, care s-a realizat in mod remarcabil prin liber consimtamant.
Asa a devenit Uniunea Europeana un unic spatiu vamal, o piata interna din punctul de vedere al circulatiei marfurilor, fortei de munca si capitalurilor, asa au fost convenite si au ajuns sa fie derulate politici comune in domenii precum cel agricol sau comercial, asa s-a construit euro prin punerea si gestionarea in comun a resurselor necesare.
Toate s-au realizat insa prin compromis si semnele acestuia sunt la tot pasul.
Cu exceptia unor anumite reguli, politicile fiscale continua sa fie apanajul statelor nationale. Incercarile de unificare si coordonare a politicilor energetice au ramas niste nereusite, fiecare tara membra avand strategii proprii in domeniu.
Comisia de la Bruxelles asigura un rol executiv, dar hotararile de fond sunt luate in Consiliul European, unde sunt reprezentate statele membre. Dreptul de veto al fiecaruia dintre acestea opereaza in probleme principale. Constituirea unor structuri supranationale a mai facut un pas prin ultimul Tratat, cel de la Lisabona.
Dar aceste structuri – in frunte cu institutia presedintelui Uniunii Europene si cea a Ministerului de Externe – apar foarte multora ca avand mai degraba un rol decorativ si reprezentand doar o enorma cheltuiala de bani.
Caci tot Berlinul si Parisul sunt centrele efective de putere.
Criza a reclamat o reactie coordonata din partea Uniunii Europene. Structurile actuale ale acesteia n-au fost in masura sa ofere o asemenea reactie. Jocurile s-au facut in cea mai traditionala maniera, prin intelegeri politice intre capitalele-forta si decizii globale luate apoi la “sugestia” acestora!
Hotararile adoptate pe la Berlin sau Paris au trecut apoi tot pe la FMI in probleme principale precum, Grecia sau Irlanda.
Problemele secundare care nu vizau direct zona euro – precum Ungaria, Romania, Letonia – au fost transferate de la inceput FMI-ului.
Din cauza in principal a neintegrarii fiscale, integrarea monetara care asigura functionarea zonei euro a fost grav amenintata si continua sa prezinte riscul unei disolutii care ar face sa explodeze moneda europeana, care este de departe cea mai mare realizare a constructiei europene.
“Ori integrare fiscala, ori desfiintarea euro” – nu este din pacate doar o formula de avertisment, ci o problema concreta a unui viitor nu prea indepartat.
Pasii facuti deocamdata sunt marunti de tot. S-au scremut muntii si au iesit doar niscai soricei: controlarea de catre Comisia de la Bruxelles a bugetelor nationale inainte de adoptarea lor si penalizarea tarilor care nu respecta normele de deficit bugetar si de datorie publica.
Inca se discuta daca sa se creeze un “guvern economic” al Uniunii Europene sau doar o “guvernare economica”.
Acute sunt susceptibilitatile statelor mici fata de un directorat al celor mari, care, vrand-nevrand, exista!
De fapt problema centrala pentru orice masura semnificativa de integrare fiscala la nivelul de ansamblu al Uniunii Europene sau de guvernanta la acest nivel obligatorie pentru statele membre este lipsa de omogenitate ecomomica a acestora din urma, care a scazut dramatic odata cu extinderea spre Est a Uniunii Europene.
Extinderea s-a facut in dauna omogenitatii economice a Uniunii: diferentele de dezvoltare si nivel de trai au crescut fabulos, convergenta in politicile economice si sociale, in respectarea disciplinei bugetare a slabit ruinator, Uniunea Europeana s-a diluat tocmai cand trebuia sa se coaguleze.
Criza a venit si a pus capac… peste un material mereu mai fluid.
Autor: Ilie Serbanescu
sursa: Bloombiz.ro
Adauga comentariu