Analize și opinii

Globalizare asimetrica

Neocolonialism economic. In discursul politic din Asia si Africa, aceasta sintagma este foarte populara, iar in Europa de Est aceasta sintagma este tabu. Lumea buna a “deontologilor” si “prompteristelor” care se extaziaza atunci cand aud cuvintele NATO si UE respinge orice tentativa de a arata ca anumite aspecte ale globalizarii nu sunt tocmai favorabile pentru tara in care traim. Poate, pentru a nu provoca idiosincrazie imediata in randul acelor persoane care inca mai sunt recuperabile, dar au fost expuse prea mult la propaganda actualei clase politice, merita sa folosim o alta sintagma, si anume “globalizare asimetrica”. Daca incercam sa exemplificam globalizarea asimetrica printr-o situatie concreta, putem spune ca atat timp cat in Romania toate industriile-cheie au fost preluate aproape gratis de straini, dar niciun grup industrial sau financiar din Romania nu a reusit sa faca achizitii cu adevarat importante in alte tari, avem un caz clar de globalizare asimetrica realizata in detrimentul interesului national. In Romania, exista un curent de opinie distructiv care sustine ca ideea de a nu vinde tara pe nimic strainilor este de sorginte comunista si incompatibila cu economia de piata si “statutul de tara membra a UE si NATO”. Din punctul nostru de vedere, nationalismul economic pragmatic este absolut necesar pentru supravietuirea unei natiuni in contextul procesului de globalizare.

Un exemplu perfect de actiune inspirata de o politica economica cu accent pus pe interesul national este decizia guvernului canadian de a interzice prin decret vanzarea Potash Corp (celui mai mare jucator din industria chimica canadiana) catre concernul australian BHP Billiton. Guvernul Canadei, care este tara democratica, capitalista, deschisa globalizarii, a considerat de cuviinta sa interzica vanzarea unei companii private catre un investitor strain, invocand in mod oficial faptul ca “o astfel de vanzare ar fi contrara interesului national”. Guvernul Romaniei, intr-o astfel de situatie ar fi invocat necesitatea de “a plati polite” pentru aderarea la diverse “cluburi internationale”, cum ar fi Uniunea Europeana. Necesitatea de “a plati polite” este esenta fenomenului de globalizare asimetrica.

Sistemul de globalizare asimetrica a functionat perfect in Asia, dar acum mecanismul care trebuia sa asigure dependenta economica si politica a acestei regiuni de marile puteri vestice a incetat sa functioneze si incepe sa produca efecte contrare celor scontate. China si intreaga Asie de Sud-Est au fost transformate in ateliere de productie care functioneaza in beneficiul lumii civilizate. In faza incipienta, investitorii straini aduceau mijloacele de productie si beneficiau de pe urma legislatiei laxe in domeniul securitatii muncii, salariilor microscopice ale muncitorilor locali si standardelor ecologice inexistente. Intr-o tara balcanica, situatia ar fi ramas “inghetata” in aceasta faza pentru cateva decenii sau chiar secole, pentru ca elitele locale s-ar fi multumit cu veniturile aditionale, posibilitatea de a achizitiona vile si a-si trimite copiii la invatatura in strainatate si mandria de a se ridica pe o treapta mai inalta a piramidei sociale. Interesul national nu figureaza pe lista de prioritati a clasei politice. In Asia, lucrurile s-au petrecut altfel. Elitele locale si-au dat seama ca furtul si utilizarea banilor veniti din vest pentru munca “sclavilor” locali pentru beneficiul personal nu este tocmai productiva. Mai intai, elitele s-au dumirit ca in locul achizitiilor individuale de vile la Nisa sau hoteluri pe Coasta de Azur, exista posibilitatea de a investi in achizitii de mijloace de productie si tehnologie inalta. Alaturi de fabricile americane din China au inceput sa fie construite fabrici ale corporatiilor chineze. Al doilea pas important a fost intelegerea faptului ca finantarea propriului sector privat prin intermediul bancilor autohtone este mult mai productiva decat indatorarea sectorului privat fata de bancile straine.

In consecinta, acum, 3 dintre bancile comerciale chineze se afla in top 10 la nivel mondial. In 1997, numarul bancilor chineze din acest top a fost zero. Urmatorul pas al planului a fost utilizarea banilor obtinuti din exporturi pentru a achizitiona companii importante din tarile din lumea a treia sau chiar din Europa. Un exemplu in aceasta privinta il constituie concernul suedez Volvo, care a ajuns pe mana companiei chineze Geely. Acum, urmeaza faza finala. Europa este intr-o situatie financiara deosebit de grava, mai ales statele periferice: Portugalia, Grecia, Irlanda, Spania, Italia. Germania are o economie relativ sanatoasa, dar nu are capacitatea economica si nici dorinta politica de a salva tarile din UE care s-au dovedit a fi foarte iresponsabile in politica economica si in politica externa. Pe de alta parte, China are capacitatea economica si vointa politica sa cumpere tari intregi la pachet. Elitele politice din aceste tari, care pana nu demult faceau alergie la creier atunci cand auzeau de Beijing, astazi sunt dispuse sa faca orice pentru a obtine finantare de la China. De ce nu de la SUA sau FMI? Raspunsul este simplu. SUA nu mai are bani in afara de Dolari, pe care ii tipareste, fara vreo acoperire materiala, in cantitati absolut astronomice, iar un acord cu FMI ar insemna renuntarea la suveranitate economica. Politicienii din Grecia si, mai recent, din Portugalia considera ca ajutorul Beijingului este o optiune mai buna. Timpul va arata daca au dreptate.

sursa: cronicaromana.ro

Abonează-te la newsletter