Dolarul nu mai este o monedă, este o armă de influență.
China înghite tot: resurse, gândire, atenție.
Uniunea Europeană, în schimb, produce rapoarte detaliate și dese și taxe pe amprenta de carbon, ca scule ale competitivității economice înalte și ca arme de luptă contra schimbării climatice.
UE mai produce și hiper-reglementare, pe care o înțeleg și aplică toți cei 0,0001% dintre cetățenii UE care au reușit să citească tot pachetul Green Deal, precum și GDPR și cele 100 de regulamente și directive din domeniul digital.
UE mai produce și împrumuturi falimentare, pentru a susține războaiele altora, politici sanitare inepte, producția și comercializarea la supra-preț a vaccinurilor inutile și a pesticidelor toxice ale corporațiilor de tip Monsanto și salvarea de la faliment a băncilor delincvente și a asigurătorilor infractori.
La zi, Uniunea Europeană produce taxe pe importurile non – carbon-neutral din SUA, precum și, ca represalii, tarife comerciale contra SUA, de unde vin tarife comerciale proprii contra UE. Iată un frumos război comercial între SUA și UE, care pune capăt unei perioade de cooperare economică trans-atlantică de peste 75 de ani și care fie va accelera falimentul european, fie va arunca UE la picioarele Chinei și la mila Rusiei.
Viitor de aur Uniunea noastră are.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu