Gheorghe Piperea: „Problema majoră a republicii experților este că experții greșesc”

Am de dat două exemple.

(i) Cele 4 coduri majore ale legislației României, care au fost adoptate în anul 2009, prin asumarea răspunderii guvernului în parlament (procedură constituțională care elimină dezbaterea parlamentară și, mai ales, consultarea publică), au fost redactate de comisii de foarte respectabili experți în drept, inclusiv cadre didactice universitare. Proiectele au fost finanțate, cel puțin parțial, de Banca Mondială. Au ieșit niște opere legislative „perfecte”, dar cu greșeli și omisiuni atât de grave încât au fost declarate neconstituționale sau contrare CEDO și TFUE. Cele mai afectate au fost Codul penal și Codul de procedură penală – au fost găsite zeci de reglementări contrare cu Constituția, iar acest proces de corectare din mers a perfectelor Coduri din 2009 continua și azi. Recenta decizie a CCR de declarare a neconstituționalității art.155 alin1 Cpen, referitoare la întreruperea prescripțieie răspunderii penale, a pus întreaga lume juridică pe jar, dar mai ales a inflamat opinia publică, determinând conflicte grave între instanțe, incitarea la nerespectarea deciziilor CCR (venită chiar de la vârful PÎCCJ …), modificarea Codului penal prin ordonanță de urgență (în condițiile în care, prin referendum, acest lucru a fost interzis, în 2019 …). Și Codul civil și cel de procedură civilă au fost afectate de vicii de neconstituționalitate sau de contrarietatea cu CEDO ori cu Dreptul UE, dar mai grav este că aceste două coduri includ un experiment eșuat din start – acela al integrării dreptului comercial și a dreptului familiei în Codul civil, în condițiile în care reglementările europene și internaționale impun independența acestora, ca ramuri distincte de drept. În plus, aceste coduri, desi noi și, în multe privințe, inovatoare și deschizătoare de drumuri, ignoră băbește trendul contemporan al economiei comportamentale și al digitalizăii, care se transformă, pe zi ce trece, într-o cupola sub care toată lumea este spionată, cauzând alterații fundamentale ale consimțământului la achiziție.

(ii) În perioada pandemiei, puterea legislativă a fost concesionată „experților” în-nu-se-știe-ce (că experți în sănătate nu erau…), anonimi și anodini, care au condus societatea prin hotărâri de guvern, prin ordonanțe militare, prin jurisprudență impusă de birocrație, prin „știri oficiale”, prin protocoale sanitare și prin experimente medicale sau psihologice derulate în masa asupra unei populații manipulate prin frică. Ironic, toate cele 23 de hotărâri de guvern care au prelungit starea de alertă (declarată initial prin hotărâre de guvern, care a ocolit cenzura parlamentului) au fost declarate ilegale și anulate de justiție, doar că nimeni nu a avut îndrăzneala să ceară atragerea răspunderii „experților” pentru consecințe și prejudicii. Practic, din această perspectivă, țara a fost condusă, timp de doi ani, prin fărădelege și prin cutume administrative inatacabile, bazate pe opinia juridică a experților anonimi și anodini în-nu-se-știe-ce, care s-a transformat în necesitate – iată un tip contorsionat de expresie faptică a vechiului dicton latin opinio juris sivae necesittatis… Evident, nimeni și nimic nu a putut mișca experții din poziția decizională avută în pandemie, în ciuda cvasi-distrugerii economiei, a societății și a psihicului cetățeanului (mai ales, al copiilor). Evident, nicio răspundere nu a fost antrenată pentru cauzarea acestor prejudicii. Exact ca în vechea zicală românească: „las’ că merge și așa…”. Sau, pe stil mai nou, „de bine, de rău, o ducem bine” …