Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Obligația de a fi sănătos înseamnă o răsturnare totală a conceptului cetățenie.”

Oficialii lumii de azi, fie ei aleși, impuși de overlorzii sistemului sau numiți, au edificat un sistem legal, contractual și cutumiar care se centrează pe obligația de a fi sănătos. Companiile de asigurări, chiar dacă emit polițe pentru asigurări de viață sau de sănătate, stipulează (prin clauze abuzive, ne-negociabile, desigur) atât de multe excluderi de la plata despăgubirilor, încât pare că nu există, de fapt, nicio obligație de plată, în nicio situație normală de viață. Asiguratul, ca și debitorul bancar, ca și salariatul, ca și călătorul, este obligat să fie sănătos, iar dacă moare, să o facă din motive care nu privesc asigurătorul, banca, transporatorul, patronal etc. Mai mult chiar, mass-media main stream, rețelele de socializare și platformele de tranzacționare au coborât orice om, cândva prezumat sănătos, inocent și de bună-credință, la statutul de suspect de infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Suspectul de boală sau omul care poartă pe frunte stigmatul de ucigaș prezumtiv al semenilor lui, prin simplul fapt că nu poartă mască, nu se injectează cu orice ser experimental le trece prin cap elitelor progresiste, nu se distanțează social, nu stă acasă, online, pentru a fi permanent monitorizat și recoltat de colectorii de surplus comportamental, este dușmanul necesar, detestabilul simbol al vechii normalități, care trebuie să își semnalizeze permanent virtutea, pentru a nu fi linșat – mediatic, digital sau chiar fizic.
Dar boala este inexorabilă, ca și bătrânețea, moartea și taxele … De altfel, dacă bolile ar fi eradicate, dacă cei ce „luptă” mereu pentru siguranța și sănătatea noastră ar reuși în acest eroic și titanic efort, ce s-ar întâmpla cu Big Pharma și cu sistemele publice sau private de sănătate, marii feudali ai societății și economiei? Ar da faliment, desigur, pentru lipsă de pacienți.
În realitate, dacă se impune obligația de a fi sănătos, responsabilitatea pentru starea concretă de boală și pentru imprudența de a muri trece asupra individului și asupra comunităților umane naturale (care, în mod auto-vătămător, nu ia în serios obligația de a fi și de a arăta sănătos…). Acest transfer de responsabilitate face posibil ca marii filantropi care ne vor sănătoși și amortali să își justifice atât succesul financiar enorm (să muncești și să inovezi pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor – ce poate fi mai meritoriu și înălțător?), cât și eșecul, inclusiv cel planificat („noi ne-am străduit, dar au fost niște deviaționiști, negaționiști și conspiraționiști răi și ne-au zădărnicit planurile”). În plus, reducerea populației nu le mai poate părea supușilor un plan de biznis al elitelor progresiste și transhumaniste, ci un fenomen cauzat de individul bolnav, suspect, divergent, rău intenționat, agentul patogen care a purtat cu bună știintă boala și moartea, răspândindu-le în lume.
Satana nu este întunericul doar pentru că este întruchiparea răului (până la urmă, binele nu poate fi identificat decât prin raportare la rău…), ci mai ales pentru că este întruchiparea vicleniei, a înșelăciunii.
Și ne izbăvește de cel viclean – nu așa sună versetul din Rugăciunea Tatăl nostru?
Este exagerat să spunem că obligația de a fi sănătos ascunde, de fapt, planul resetării și al demolării lumii vechi pentru a se construi una „mai bună”? Nicidecum.
De altfel, elitele progresiste nu doar că și-au pierdut busola morală – pur și simplu au aruncat-o peste bord, în ocean.
Kant punea la baza întregii sale filosofii morale principiul după care omul este scopul, și nu mijlocul. Omul, după această filosofie, care nu este esențialmente diferită de creștinismul originar, nu poate fi transformat în instrument. Dacă l-ai fi întrebat pe Kant dacă poate fi sacrificat un om pentru a salva o sută, ar fi răspuns categoric că nu. Mai mult chiar, cu siguranță ar fi argumentat că acel om, propus spre sacrificare, ar putea el însuși (sau copilul sau nepotul său) să devină salvatorul de la catastrofă al unui milion de oameni. De altfel, ce s-ar fi întâmplat dacă Avraam ar fi mers până la capăt și l-ar fi sacrificat pe Isaac? Nimic din ceea ce știm și suntem azi nu ar fi existat.
Pentru un utilitarist – iar progresiștii și nou-normalii sunt utilitariști într-o măsură mai mare decât erau naziștii și comuniștii – nici măcar nu există o dilema morală. Evident că răspunsul lor la întrebarea ipotetică adresată lui Kant ar fi da, un categoric da. Motivarea autorizației provizorii de punere pe piață a serurilor experimentale anti-covid (impropriu intitulate „vaccin”), precum și motivarea menținerii pe piață a respectivelor seruri experimentale, în ciuda unor efecte adverse tot mai evidente, este că „beneficiile sunt mai mari decât pierderile”, întreaga filosofie a imunologiei contemporane rezumându-se la această frază.
Obligația de a fi sănătos (asezonată cu unele patetice beneficii sociale, cu scopul de a menține clasa de mijloc și clasa muncitoare într-o stare de dependență și de lipsă de aspirații) înseamnă o răsturnare totală a conceptului cetățenie. Noul cetățean nu are drepturi decât cu condiția să producă dovada stării de sănătate, de exemplu, printr-un pașaport de „libertate” sau printr-un cod QR care conține „probele” sănătății. Vechiul cetățean, prezumat nesănătos, devine un paria, un „inutil social”.
Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt testate în mod riguros pentru a se verifica siguranţa şi eficacitatea acestora, apoi sunt monitorizate cu atenţie.

Abonează-te la newsletter