Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Medici, asistente și angajați din DSP îmi scriu ca să îmi spună că deja comisarii sovietici au apărut și mișună peste tot pentru a-i determina să se înscrie pe listele de “voluntari” ai noului vaccin”

Medici, asistente și angajați din DSP îmi scriu ca să îmi spună că deja comisarii sovietici au apărut și mișună peste tot pentru a-i determina să se înscrie pe listele de “voluntari” ai noului vaccin high tech care ne va salva de la … (completați voi). Cine nu semnează, e amenințat cu concedierea.
Între timp, compania Moderna, care a anunțat un vaccin nemaipomenit de extraordinar de bun, a făcut o capitalizare bursieră de 35 de mld dolari, fără să fi produs vreodată vreun alt vaccin sau medicament.
Un pacient mi-a scris că, de 4 zile de când e într-un spital din București, un doctor insistă să îl mute la un spital covid din Tulcea sau Fetești, căci la spitalul unde e internat acum nu există specialiști. Spitalul are doar teoretic secție covid. De bolnavi se ocupă personal de alte specializări medicale. Și asta este, cică, o simplă problemă de comunicare “sub-optimală”… Așa explică președintele “nostru” decesul a 6 persoane plimbate între spitale, conform protocoalelor decise de birocrații MS…
Între timp, companiile de asigurări refuză să emită asigurări suplimentare de malpraxis pentru aceste specializări la locul de muncă.
Excesul de zel și de supușenie al unora a dus la încuierea în saloane a pacienților cu forme grave de covid, ca să se asigure managerii de spital – antreprenori de pompe funebre că nu fug oamenii din spital, cu tot cu patul ATI. Așa au înțeles ei să pună în practică “recomandările” comandantului acțiunii.
Tot la “recomandările” acestui el comandate, sistemul sanitar s-a închis aproape în întregime pentru pacienții non-covid. La fel și școlile, și piețele, și micile afaceri, și viața normală. Minus alegerile viciate din 6 dec.
Între timp, cinismul, improvizațiile și impostura ucid. Cu infinit mai multă “eficiență” decât molima.

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Nu le-a fost de ajuns acestor politruci si securisti ordinari, faptul ca de vreme de 30 de ani au vandut tara bucata cu bucata,  ca au cedat de bunavoie suveranitatea si resursele acestei tari, in schimbul permisiunii stapanilor externi  de a le administra acestora Colonia si fura oricat cu famigliile lor, fara sa pateasca nimic si ca au introdus ideologii anticrestine straine de acest neam, asa ca acum s-au gandit(de fapt, au primit ordin in acest in acest sens, pt ca acesti slugoi nu gandesc)  sa puna intreg neamul  la zid, ca intr-un urias lagar de concentrare, prin obligarea tuturor  romanilor de a-si baga in ei, “otrava din seringa”!  Chiar sunt tradatorii acestui neam, cu vocatie de Iude si vor trebui sa plateasca drastic pt dictatura de tip securist-masonic pe care ne-o impun! E greu de crezut ca la 30 de ani de la caderea lui Ceausescu, vin unii acum, de 10 ori mai rai si mai diabolici decat cei de-atunci, care ne incalca pe fatza drepturile noastre fundamentale, prevazute in Constitutia Romaniei! Poate ca atunci cand romanii de rand vor fi haituiti de acesti banditi, carora le spunem autoritati, se va produce in ei acea scanteie de revolta ce va declansa o dorinta arzatoare de a scapa cu orice pret si prin orice mijloace de acesti infractori care ne conduc, altfel va exista din nou un Experiment Pitești, de data aceasta, la nivelul intregii tari!  Daca nenorocitii astia ne vor impune cu forta, aceasta obligativitate de tip nazist, fara a avea o opozitie clara din partea romanilor, atunci turma va fi pregatita imediat si pt cipuire! 

  • Nu le-a fost de ajuns acestor politruci si securisti ordinari, faptul ca de vreme de 30 de ani au vandut tara bucata cu bucata, ca au cedat de bunavoie suveranitatea si resursele acestei tari, in schimbul permisiunii stapanilor externi de a le administra acestora Colonia si fura oricat cu famigliile lor, fara sa pateasca nimic si ca au introdus ideologii anticrestine straine de acest neam, asa ca acum s-au gandit(de fapt, au primit ordin in acest in acest sens, pt ca acesti slugoi nu gandesc) sa puna intreg neamul la zid, ca intr-un urias lagar de concentrare, prin obligarea tuturor romanilor de a-si baga in ei, “otrava si modificarea ADN-ului din seringa”! Chiar sunt tradatorii acestui neam, cu vocatie de Iude si vor trebui sa plateasca drastic pt dictatura de tip securist-masonic pe care ne-o impun! E greu de crezut ca la 30 de ani de la caderea lui Ceausescu, vin unii acum, de 10 ori mai rai si mai diabolici decat cei de-atunci, care ne incalca pe fatza drepturile noastre fundamentale, prevazute in Constitutia Romaniei! Poate ca atunci cand romanii de rand vor fi haituiti de acesti banditi, carora le spunem autoritati, se va produce in ei acea scanteie de revolta ce va declansa o dorinta arzatoare de a scapa cu orice pret si prin orice mijloace de acesti infractori care ne conduc, altfel va exista din nou un Experiment Pitești, de data aceasta, la nivelul intregii tari! Daca nenorocitii astia ne vor impune cu forta, aceasta obligativitate de tip nazist, fara a avea o opozitie clara din partea romanilor, atunci turma va fi pregatita imediat si pt cipuire!