Dacă nu sunt capabili să afle la timp și să anunțe ”autoritățile” că dsp-urile și spitalele covid sunt conduse de antreprenori de pompe funebre, de condamnați penal pentru mită, de impostori care își zic doctori, deși nu au permis de liberă practică și nici calitatea de membri în Colegiul medicilor, de ”specialiști” care fac afaceri, în conflict de interese, cu spitalele la care lucrează.
Dacă nu au minima competență (sau decență) să arate cu degetul improvizațiile și mizeria din spitale, care duc la incendierea și uciderea cu nozocomiale a pacienților.
Dacă nu au bunul simț și curajul profesional de a atrage atenția în CSAT asupra faptului că așa-numitul ”comandant al acțiunii” nu numai că ocupă 12 poziții de șef în oligarhia dictaturii medicale care a smurdificat sistemul sanitar, dar a și determinat sleirea de puteri materiale și umane a sistemului, obligat să interneze cu lunile asimptomaticii, iar acum obligat să se ocupe de covid, fără specilizarea necesară (notă – medicii non-covid sunt în postura imposibilă de a se ocupa de bolnavii covid și de a nu avea asigurare de malpraxis).
Dacă le doare in cot de Constituție, de statul de drept și de drepturile și libertățile omului, aflate în regresie accelerată, sub continuul asalt al impostorilor cu vestoane și geci care aduc a uniforme militare, cu șuvițe gelate și cu rânjet de Joker.
Atunci:
DE CE țara asta (pe care o disprețuiesc toți vătafii) și plătitorii de taxe și impozite le asigură bugete anuale de cca 3 mld lei?
DE CE actualii plătitori de taxe și impozite și copiii și nepoții lor sunt nevoiți să suporte anual, 30 de ani de acum încolo, dobânzi de 5% din totalul încasărilor bugetare, pentru a asigura plata salariilor mărite ale lucrătorilor din aparatul de represiune al statului (polițiști, jandarmi, polițiști locali, servicii secrete, armată)?
CE ni se pregătește prin această tăcere vinovată a ”onegheurilor” care erau atât de preocupate cândva de anti-corupție și de statul de ”drepți”?
Notă – vreau să fiu scutit de oatabautismele de ”driapta”, de genul ”și pe_se_de a dat bani la servicii secrete”, ”a promis dar nu a construit 8 spitale”, ”a utilizat impostorii proprii când a fost în fruntea bucatelor” etc.
Unu, ”pesediștii ăștia” nu sunt acum la guvernare – i-au facut-o cadou lui Orban.
Doi – guwernerul s-a împrumutat într-un an cât s-a împrumutat în 20 de ani România, până când un alt guvern pdl (Băsescu – Boc – Isărescu) s-a împrumutat cu 20 mld euro; cu cei 16 mld euro luați anul acest de Cîțu, plus cei 20 mld euro din 2009, s-ar fi putut construi nu 8, ci vreo 40 de spitale noi, câte unul pentru fiecare județ.
Trei – bugetul pe anul 2019, nedezbătut de nimeni (Orban și-a asumat răspunderea pe proiect, iar PSD și CCR i-au permis să creeze un asemenea precedent riscant), conține un plus de cca 400 milioane de lei pentru sri-spp-sts.
Patru – actualul pe_se_de este ”opoziția” mea, pentru că … servicii secrete.
Notă specială – măcar sts și-a mulțumit binefăcătorii – alegerile au ieșit cum trebuia… Bine, s-a furat, din când în când, chiar și cu sacii, dar mai eficient a fost softul.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu