V-am spus astă vară că i-ați acordat prea multă încredere și putere acestui auto-intitulat “comandant al acțiunii”. I-ați pus pe tavă Legea nazistoidă a carantinării nr.136/2020. Legea chiar îi dă dreptul să instituie carantina unde vrea, când vrea*, chiar și peste capetele autorităților locale – a se vedea art.12 alin.1. Ordinele sale se execută, nu se discută – a se vedea art.15 alin.1. La fel ca în cazul Timișoarei, și în București i se vor executa ordinele sumbre și implacabile, chiar dacă autoritățile locale vor fi votat contra carantinării.
În orice caz, să combați o pandemie, în anul 2021, când lumea de 8 mld oameni este într-o continuă și ultra-rapidă mișcare browniană, cu mijloace din 1400, când lumea de 750 de mil de oameni trăia la distanțe între orașe care se străbăteau cu săptămânile (deci izolarea timp de 40 de zile avea sens) este de cea mai înaltă finețe științifică, o mare cucerire birocratică de sănătate publică. “Coerența” și “competența” autorităților – care nu mai contenesc să se contrazică și să își adapteze din mers discursul “educat” și “consistent” – sunt parfum pentru încrederea populației, mai ceva ca tămâia, motiv pentru care 85% dintre infectați se tratează acasă. Afirmația de acum 3 ore a lui Voiculescu V.V. că nu e cazul ca vaccinații să fie scutiți de la restricțiile carantinei pentru că vaccinul NU asigură oprirea răspândirii infecției este de pus în ramă. Adică, cel puțin în opinia acestui “specialist” fără vreo diplomă, vaccinurile sunt inutile**. Să tot ai încredere în vaccinuri, mai ales în condițiile în care vedem ce riscuri antrenează cel de la AstraZeneca.
PS Să nu plătești medicii și personalul medical din centrele de vaccinare, să proiectezi reduceri de 48% ale salariilor medicilor, mai ales ale celor de la ATI, să concediezi masiv personal medical pe motiv că este vorba de simpli TESA și sunt neesențiali (deși spitalele iau foc pe bandă rulantă, sunt în stare deplorabilă, punând viața pacienților și a medicilor în pericol, și sunt nevoite să cumpere servicii de la clinicile și laboratoarele aparținând, în conflict de interese, managerilor sau șefilor de secții) înseamnă nu să fii mafiot, ci iresponsabil și prost și totalmente lipsit de inimă și compasiune.
*chestia cu evaluarea specialiștilor e vax albina – s-a văzut la Timișoara că “specialiștii” au cerut carantină, dar comitetul local de situații de urgență a votat contra; concluzie – carantina e chestie politică, nu medicală
**invariabil, când altcineva spune asta, nu numai că devine imediat țintă pentru toate blestemele, dar este supus imediat tirului de întrebări leit-motiv – dacă e sau nu medic, dacă se pricepe, dacă nu cumva să i se pregătească niște lumânări la ATI etc.; dar domnul Voiculescu nu e medic și, cu toate astea, este crezut pe cuvânt când emite astfel de sentințe
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu