Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “Globalismul este din ce în ce mai profitabil Chinei și Rusiei și din ce în ce mai dăunător Europei, în special Germaniei.”

Globalismul este din ce în ce mai profitabil Chinei și Rusiei și din ce în ce mai dăunător Europei, în special Germaniei.
Taxele vamale de “decuplare” impuse Chinei și sancțiunile economice impuse Rusiei sunt ușor evitate prin exporturile în țările mari ale Sudului global, cum ar fi Mexic, Brazilia sau Indonezia. Produsele și semifabricatele chinezești și resursele rusești sunt re-exportate în Vest în baza unor acorduri bi sau multilaterale de facilitare a comerțului, ca și când ar fi bunuri din acele țări. Cam cum se întâmplă cu produsele agricole din Ucraina și Rusia, exportate în Austria sau Ungaria și re-exportate ca produse indigene în România, Polonia, Germania etc.
Chiar mai mult decât atât, China cucerește economic țările vest-africane, susținută militar fiind de Rusia. Este motivul pentru care Macron este atât de agitat să trimită trupe NATO în Ucraina – a pierdut coloniile africane, a pierdut rezervorul de resurse aproape gratis culese din colonii.
Dacă credeți că asta nu are consecințe, mai gândiți-vă.
Reevaluarea în sens descrescător a valorii imobilelor rezidențiale falimentează dezvoltătorii și marii proprietari care dau aceste imobile în chirie. Curând și băncile și asigurătorii. De exemplu, Vonovia, cel mai mare proprietar de case din Germani, care are în proprietate 440 de mii de apartamente (deci 440 de mii de familii chiriașe…) a anunțat o pierdere de 6,7 mod euro. Faliment curat.
În plus, globalizarea mai face și altfel de belele europenilor.
De exemplu, Bayer, cea mai mare, cea mai poluantă și cea mai ținută în brațe de autorități întreprindere Big Pharma din Europa, fiică în linie directă a concernului I. G. Farben (cel cu Zyklon B, gazul de la Auschwitz, Dachau și Birkenau), este în faliment virtual după ce tocmai a plătit o despăgubire de 2,3 mld euro unor reclamanți americani, care au probat în fața unui tribunal din San Francisco faptul că au făcut cancer de la utilizarea unui erbicid, Round Up pe numele său. Mai sunt pe rol câteva zeci de mii de astfel de procese. Daunele cerute sunt cifrate la minim 10 mld euro.
De unde această consecință? Bayer a cumpărat, în 2018, Monsanto, compania americană de biotehnologie intitulată, în ultimii ani, the Most Evil Company in the World.
Bayer a dat 67 de mld euro pe Monsanto – a fost, de departe, cea mai proastă afacere a mileniului.
Azi, când discutăm, Bayer are de înfruntat procese colective și acasă la ea, dar reclamanții sunt propriii acționari (inclusiv fondurile de pensii și giga-fondurile Black Rock și Vanguard), care sunt furioși că pierd bani în acele procese americane.
Sarcastic, în Europa nu prea sunt procese de daune ale clienților care au făcut cancer de la erbicidul Monsanto. Ce să vezi, autoritatea pseudo-științifico – birocratică europeană în domeniu a decis că erbicidul Monsanto e ochei, nu are risc de cancer, așa cum plantele modificate genetic sunt ochei și pot fi utilizate în consumul animal sau uman. Nici astea nu provoacă apariția unei urechi suplimentare, a solzilor de godzilla sau a ochilor de pisică și nici nu sunt cancerigene.
Cum s-a întâmplat asta?
Nu doar cu prostie cruntă, ci și cu trafic de influență, comerț cu indulgențe și conflicte de interese (cei care au dat autorizația fie au fost, fie vor fi șefi cinic plătiți la Bayer, Pfizer, Du Pont, Microsoft, Goldman Sachs etc., după principiul ușii rotative).
Lumea noastră se cam prăbușește din cauza acestor prostocrați și indivizi corupți, fără scrupule, care vor stabilitate și dau vina pe extremiști.
Ce priorități au birocrații de la Bruxelles?
Studiile de gen, anularea culturii și a istoriei, net zero, războiul sustenabil, anti-depresivele, identitatea digitală, lumile virtuale, carnea artificială, hrana din și cu insecte… O grămadă de urgențe și necesități stringente fără de care omul nou-normal, omul nou de tip comunist & nazist & comasat nu mai poate trăi…
Știți care este ironia?
Că îi veți vota pe prostocrați și corupți în continuare. Pentru stabilitate și de frica “extremiștilor”.
Doar nu o să vă lipsiți acum de eroii din linia întâi care v-au ucis visele, v-au furat 4 ani din viață, v-au burdușit cu anti-depresive copiii și v-au luat apa caldă, mâncarea naturală și normalitatea și pacea.