Contractul este legea părților numai pentru amărășteni, nu și pentru Cîțu.
Când, în anii de după intrarea lui Cîțu în Parlament pe ușa din dos, era vorba de debitorii la bănci, mai precis, de consumatori obișnuiți, era risc sistemic, nenorocire bancară, finalul capitalismului etc. dacă se organizau procese ori se emiteau legi menite să reducă povara debitorului și pericolul de supra-îndatorare.
Iată că euforicul Cîțu, mai numit și chiparosul, are o datorie la bănci, neachitată și vândută ulterior colectorilor de creanțe, care au și pus investigatori pe urmele lui.
Deci, Cîțu a dat țeapă unei bănci. Același Cîțu care îi făcea teroriști pe debitorii la bănci sau țepari pe cei cu credite în CHF, pentru simplul fapt că îndrăzniseră să dea băncile în judecată pentru abuzuri sau pentru că cereau legi de reducere a poverii creditelor și a riscului de supraîndatorare.
Culmea ironiei este că datoria este din 2008, anul în care organiza un toxic atac speculativ asupra leului, atac pentru care a și fost sancționat cu demiterea și excluderea din mediul bancar.
Deci, Cîțu a dat o țeapă și leului, și sistemului financiar-bancar și băncii unde lucra.
Despre aspectele anti-concurențiale și penale ale atacului speculativ asupra leului o să vorbim curând, căci a fost o anchetă moșmondită acolo, închisă din motive de protecție informativă – sper să iasă public cu dezvăluiri acei whistleblowers care l-au denunțat.
Deocamdată, debitorii la bănci, mai ales cei cu credite în chf, se pot “felicita” că au făcut posibilă ascensiunea acestui chiparos, prin vot sau boicot al alegerilor. Iar cei care nu l-au votat, dar l-au considerat profi și de caracter, pot să îi vadă acum adevărata “valoare”.
PS Mă întreb cum mai pot avea încredere băncile și fondurile de pensii sau de investiții într-un asemenea partener de afaceri care urcă beat la volan și care dispare în ceață fără a-și plăti datoria. Pentru ne-cunoscători, ceea ce a făcut Cîțu se numește credit score negativ și poate scoate pe oricine din circuitul financiar-bancar pentru foarte mulți ani.
Autor: Gheorghe Piperea
Mentalitate de penal.