Un experiment științific, obscur, derulat în China, cu specialiști francezi, pe bani americani – iată noua poveste de adormit vigilența celor care și-au păstrat rațiunea în plandemie.
Surpriză și nu prea, coronavirusul la care se lucra la Wuhan pentru a i se accelera virulența (scopul acestei nebunii fiind foarte, foarte cețos) scapă din laborator. Conform actualului narativ american, aceasta este cauza plandemiei. Culmea este că există informații despre această origine a plandemiei încă de la declanșarea sa. Serviciile secrete ale lumii au știut. Cu toate acestea, nimeni nu a luat măsuri. Un virus de laborator este cunoscut, la fel și antidotul. Plandemia s-ar fi putut opri rapid. Dar nu s-a vrut. Era nevoie ca de aer de frică, pentru a vinde. La fel, pentru a remodela democrația vestică într-o dictatură chinezească a drepturilor colective care șterg drepturile individuale. La fel, pentru a deschide fereastra Overton a tuturor ideologiilor de psihiatrie.
Prima serie de măsuri antiplandemie au perfectat un experiment social global, o inginerie socio-psihologică (nu prea reușită, slavă Domnului) constând în izolarea în stil medieval a orășenilor, distanțarea socială și suspiciunea generalizată, public promovată, a tuturor la adresa tuturor. Nu doar că am ajuns prezumați infectați, ci și prezumați infractori care sunt deciși să îi îmbolnăvească și să îi ucidă pe toți. O grămadă de elemente ale turmei s-au îndrăgostit de mască și nu mai renunță la ea nici după ce li s-a probat științific că nu au niciun efect preventiv.
A doua serie de măsuri a pus în operă un experiment birocratic și legal liberticid și totalitarist. Pentru că e o problemă globală, s-a impus ideea dictatorială că răspunsul trebuie să fie global – OMS, o instituție nu doar coruptă, ci și, pur și simplu, slavă a unor corporații și fundații globale, și-a arogat competențe tiranice. La fel, Comisia Europeană, încălcând TFUE și, mai ales, principiul subsidiarității (CE nu are voie să își aroge competențe ale statelor membre UE), și-a atribuit singură puterea de a institui apartheidul sanitar, prin așa-numitul certificat digital sanitar, precum și dreptul exorbitant de a cumpăra “antidotul”, fabricat în 62 de zile de la comandă, ceva ce nu a avut decât efect de pierdere a 80 de miliarde de euro dib banii publici.
A urmat, desigur, experimentul de manipulare genetică cu serul așa-zis imunizator, care acum e apă de ploaie (dar extrem de scumpă).
Patru experimente în cascadă.
O lume întreagă supusă și blegită. Regres cognitiv. Derapaj înapoi antropologic.
O istorie oribilă care, deși acum este interzisă la relatare, peste 2-3 ani va duce la demolarea lumii noastre. La anarhia ultimă.
Poate că ăsta a și fost scopul incredibilelor experimente.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu