Analize și opinii

Dan MV Chitic: Putin a câștigat

Când spun asta nu mă refer la situația de pe front, nici la cele aproximativ 600 mii de soldați pierduți de către ucrainieni într-un an de război (conform CNN, ca să nu avem vorbe!) și nici despre înaintarea lentă, dar ireversibilă a trupelor rusești în Ucraina. În plus, nefiind „analist militar”, se pare că nu aș avea căderea să comentez nimic din toate astea. Unde mai pui că unii, mai slabi de înger, se mai și sperie de la unele postări de acest gen.
Victoria lui Putin nu o voi analiza nici măcar din punct de vedere geo-politic, deși este evident că discursul său din 24 Februarie a fost așteptat cu înfrigurare de întreaga planetă, după ce, în prealabil, „Șeful” „Celei Mai Mari Puteri a Lumii” și-a mișcat bătrânele oase până în cealaltă parte a lumii, până la marginea „Lumii Civilizate”, tocmai pentru a comenta la cald și de aproape ce urma să spună… Putin.
Nu voi insista nici asupra faptului că prostia și agresivitatea fostului hegemon a aruncat Rusia în brațele Chinei (sau invers, depinde din ce unghi privești), o Chină care, după ce a fost umilită la granițele sale, în Taiwan, a fost amenințată să nu facă sau să facă anumite lucruri, i-a fost respins un plan de pace, acum pare gata să asume pierderi economice importante pe termen scurt și mediu pentru grăbirea viitoarei și inevitabilei sale dominații economice globale.
Să vă spun că, în pofida „embargoului total” impus de „Lumea Civilizată” economia Rusiei nu doar că nu a colapsfat, dar e pe plus, ajungând la schimburi record cu „necivilizații” indieni și chinezi și cu țările BRICS în general?
Sau să amintesc de faptul că lumea multipolară, anunțată de Putin ca fiind unul dintre principalele scopuri ale „Operațiunii Speciale” la discursul lui din Septembrie anul trecut e deja aici, s-a concretizat la doar 6 luni de când a fost anunțată ca principal obiectiv al războiului din Ucraina?
Nu, nu vă voi spune nimic din toate astea fiindcă, nefiind „analist-politic”, spusele mele ar lipsite de relevanță… și ar fi, evident, chiar înfricoșătoare pentru unii sau alții. Pentru aceeași.
De fapt, liniștitor ar fi să vă spun că totul e bine și că merge conform planului. Că trăim într-o lume nu doar „civilizată” și „democratică”, ci mai ales și în special sigură, o lume în care pericolele sunt eliminate din fașă… o lume în care nimic nu ni se poate întâmpla și asta pentru simplul motiv că autoritățile lucrează pentru binele și confortul nostru. Pentru Securitatea noastră (în fine, asta chiar nu e a noastră)! Asta voi și face. Asta vă voi spune, pe un ton calm, nealarmist:
Tocmai săptămâna trecută CCR a respins o perfidă încercare a câtorva parlamentari și a avocatului poporului de a zădărnici intrarea în vigoare a Legii securității cibernetice – o lege necesară și oportun adoptată, o lege care vine să aducă și mai multă securitate și liniște, desigur, în viețile noastre. Prin luminățiile acestei legi, #BigBrother va avea grijă prin grija „Poliției Gândirii” proaspăt înființată să nu scriem sau să deținem informații subversive, verificând permanent ce și cum facem pe gadgeturile de control a gradului nostru de conformare și de corectitudine politică.
Bravo ție, noule CCR, tu care nu mai pui stavile legislației care e menită să contribuie la siguranța noastră, la consolidarea „democrației” și la întărirea Securității statului de drept!
Așteptăm cu nerăbdare modificarea legislației ce reglementează profesia avocatului, implementarea identității digitale la toate nivelurile, toate deja pregătite de înțeleapta guvernare a coaliției luminos călăuzite de Klaus Werner Iohannis și pe care în mod profund greșit i-am catalogat în ultima vreme ca fiind #CoalițiaTrădării și, respectiv, Gauleiter.
În plus, este evident, lucrările pe Bâstroe și brațul Chilia sunt făcute nu doar pentru ajutorarea națiunii vecine și prietene, ci și pentru binele ecosistemului din Delta Dunării, pentru prosperitatea localnicilor și pentru siguranța militară oferită de Aliatul Strategic (sau asta nu mai trebuia să o spun?).
Mai puțin clar mi-a devenit ce să vă spun despre CoVid. Despre vaccinare. A ieșit virusul dintr-un laborator, a fost un experiment militar scăpat desul control sau eliberat în mod voit? Sau nu? Au fost măsurile „anti-pandemice” oportune și justificate? sau nu? A fost vaccinarea forțată necesară? Au fost vaccinurile sigure sau au efecte adverse… ba chiar morți subite? Astea sunt aspecte care nu mai sunt deloc certe, sunt prea fluide… or, noi avem nevoie de lucruri clare ca lumina zilei, așa cum e că Putin e un criminal nebun care a declanșat un război de agresiune… război care nu mai știm însă exact dacă îl câștigă sau îl pierde.
Tocmai d-aia aștept, ba chiar cer!, înființarea unui Minister al Adevărului care să reglementeze în mod oficial, clar și fără echivoc, care este adevărul pe care îl putem comenta și lăuda unanim, un adevăr necontroversat și neînspăimântător pentru populație, care să asigure liniștea și confortul psihic al cetățeanului. Așa vom ști, așa nu vom mai greși! Doar așa!
De fapt, tocmai în asta, în nevoia noastră de certitudini oficiale și oficializate constă victoria lui Putin. Și în generozitatea cu care statul ne ostoiește foamea noastră de certitudini și securitate. Aici Putin a învins cu mult înainte de a fi început războiul. În ultimul deceniu „Lumea civilizată” a devenit o mare Rusie, dar pe invers ideologic: același control absolut al statului asupra cetățeanului, aceeași conformare voluntară și totală a majorității populației, aceeași mimare a democrației, aceeași implicare la toate nivelurile a Securității (oricum s-ar numi aceasta), aceeași presă unidirecțională și mono-tonă, același tip de oligarhie cu o forță mereu crescândă în dauna unei pături mijlocii din ce în ce mai subțiri, toate sunt aproape 1 la 1. Doar „corectitudinea politică” diferă în cele două lumi: în „lumea civilizată” e bazată pe cur-cubeu și promiscuitate, pe green-deal și mâncat gândaci în timp ce în Rusia pe valori conservatoare, pe hidrocarburi, pe porc și votcă. De altfel, dincolo de mizele concrete ale real-politicului materializate în inexpugnabilul binom bani/putere, pe acest antagonism ideologic este fundamentată marea confruntare a vestului cu estul (sau invers, cum vi se pare mai corect politic). În rest, doar poza lui #BigBrother este diferită în cele două lumi, metodele sunt aceleași (în fine, la noi, „în lumea civilizată” asasinatele politice sunt mai rare/discrete, ceea ce nu e puțin lucru! În schimb la pușcărie te duci la fel de ușor și pe tot atât de puține probe).
Aici, trebuie să recunosc că m-am înșelat anul trecut (da, mi se mai întâmplă!😉). În prima jumătate a anului trecut am tot sperat ca, la fel cum s-a întâmplat în anii ’60, atunci când antagonismul vestului cu estul totalitar a adus drepturi, libertăți și prosperitate pentru cetățeanul occidental, pe același model și acum, în 2023 să fie începutul unei epoci de libertate și bunăstare sporită pentru „noul vest” din care acum facem și noi parte. Să profităm și noi de un război rece de partea bună a traiului. M-am înșelat, o mai spun odată! În acest nou război rece/cald modelul social e unul și același: sărăcie, control, autocontrol, cenzură, frică, represiune… și mai ales „corectitudine politică”! Doar modelul ideologic se schimbă.
Acum sper că nu v-ați speriat prea tare și ați înțeles că nu am fost extrem de incorect politic atunci când am spus că „Putin a câștigat”. Era vorba despre un model de societate, despre același #BigBrother cu nume diferite… era vorba despre siguranța și certitudinile pe care trebuie să le aveți, indiferent dacă veți trăi bine sau prost, sau foarte bine… sau cât de prost veți trăi! Important e să fiți în securitate și corect orientați politic.
Stați liniștiți, #BigBrother are grijă de siguranța voastră!
Și da, Putin a câștigat!
(Acum, după ce ați citit aceste scandaloase rânduri, înfierându-mă în prealabil, puteți începe cele 2 minute de ură la adresa dușmanului, oricine ar fi el, spunând pe model orwellian:
„RĂZBOIUL ESTE PACE!”
„LIBERTATEA ESTE SCLAVIE!”
„IGNORANȚA ESTE PUTERE!”
sunteți pe calea corectă…)