Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Așteptăm dezvăluirile dezvoltătorilor imobiliari împotriva actualului primar generalizat și aproape generalisim al Capitalei”

Nicusor Dan, presedintele Asociatiei "Salvati Bucurestiul", sustine o conferinta de presa generata de decizia autoritatilor de a demola Casa Rosetti-Solesti, declarata monument istoric de categoria B, in Bucuresti, joi 12 mai 2011. Decizia de demolare a fost luata pe baza unui aviz dat de Directia de Cultura Bucuresti, Ministerul Culturii argumentand ca respectivele corpuri nu sunt clasate ca monumente istorice. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Așteptăm dezvăluirile dezvoltătorilor imobiliari împotriva actualului primar generalizat și aproape generalisim al Capitalei, promise încă din vremea campaniei electorale de la localele din septembrie 2020. Promise, zic, pe vremea când pe magazinul Cocor scria “trafic de influență” și “câine”. Respectivele dezvăluiri au fost oprite de Johannis și Orban, care l-au chemat pe candidatul oengist la Cotroceni, în văzul presei dar, mai ales, în atenția serviciilor secrete, a ANI și a organelor de cercetare penală, pentru a fi clar că oengistul șantajist și aranjor este candidatul lor, de care nu se pot lipsi.
Acum, că toate afacerile imobiliare* sunt în pericol de a fi înghețate timp de doi ani, ceea ce ar însemna faliment generalizat în domeniu, investitorii imobiliari** au acum ocazia de a spune tot ceea ce au pățit și pățesc din cauza prolificei activități de oengist a “edilului” și avocaturii fără drept practicate de dânsul în cele peste 400 de procese aflate pe rol, menite a bloca orice proiect imobiliar, până la sfânta tranzacție de renunțare la proces.
Reamintesc celor interesați că, în septembrie 2020, contra actualului “edil” al Bucureștiului, s-a formulat, de către unii parlamentari, un denunț penal pentru corupție (în speța “Câine”) și avocatură fără drept, precum și sesizare la ANI pentru conflicte de interese și incompatibilitate. Sigur că da, organele tac de vreo 5 luni, dar poate vor vorbi de-acum încolo. Că apă caldă tot nu e, iar poluarea și traficul sunt mult mai mari decât acum o juma’ de an.
*multe astfel de afaceri au caracter neonest și, mai ales, cinic la adresa modului în care arată și respiră orașul prin părțile esențiale și verzi
**oameni cinstiți și principiali, care nu au sponsorizat din greu campania actualului primar generalisim al Capitalei