Ambasada Germaniei la București nu confirmă optimismul liderului grupului parlamentar al PPE din parlamentul European, Manfred Weber, în privința aderării Bulgariei la Schengen în 2019. Berlinul este deschis unei aderări în două etape, atât pentru România, cât și pentru Bulgaria, cu condiția ca cele două țări să își continue reforma, anunță ambasada, pentru Realitatea.net, relatează Știirpesurse.ro.
Întrebată de Realitatea.net dacă există un consens privind aderarea Bulgariei, ambasada Germaniei la București subliniază că nu are cunoștință despre astfel de intenții și că o astfel de perspectivă este posibilă pentru ambele țări, dar doar dacă ele își continuă reforma.
”Va multumim pentru solicitarea referitoare la declaratia recenta a membrului Parlamentului European, domnul Manfred Weber, si va raspundem dupa cum urmeaza:
Astfel de intentii nu ne sunt cunoscute. In general, suntem deschisi ca, in cadrul unui dialog privind aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen, sa discutam despre perspectiva unui model in etape, in care primul pas ar putea fi renuntarea la controalele granitelor aeriene. Acest subiect este important pentru noi si ramane in continuare pe agenda. In acest sens, este indispensabil ca ambele guverne – cel român si cel bulgar – sa-si mentina eforturile de reforma”, a precizat ambasada Germaniei.
Anunțul ambasadei Germaniei este consistent cu poziția menținută de Berlin în ultimii ani. Germania a susținut o aderare în două etape la Schengen, cu condiția ca România și Bulgaria să continue reformele.
Liderul grupului parlamentar al PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a stârnit o amplă dezbatere la București, cu anunțul său privind posibila aderare a Bulgariei la Schengen în 2019, cu frontierele aeriene. Discuțiile au apărut după publicarea rapoartelor Comisiei Europene în cadrul MCV, pentru România și Bulgaria.
Sursa: corectnews.com
Adauga comentariu