Am înțeles! Bătrânii sunt infestati de comunism, sunt zaharisiți, țin țara-n loc cu inerția lor de anchilozați. Povară și pentru copii, și pentru bugetul de stat, sunt așteptați să renunțe de bună voie la dreptul de vot și să-și dea obștescul sfârșit cât mai curând, cu un plasture pe gură.
E vremea tinerilor! Ei sunt speranța și motorul. De la ei se așteaptă să înlocuiască mârțoagele fără dinți în gură ce au tras retrograd, atâtea decenii, căruța țării, cu caii putere ai tehnologiilor noi, progresiste.
O evoluție firească, nu? Până la urmă „schimbul de generații” nu-i o sintagmă pe care s-o fi inventat noi! Singura problemă, în ceea ce ne privește, este o anomalie în verigile lanțului trofic al acestei deveniri. Cine cu cine se hrănește aici, în evoluția strămoși – părinți – copii – urmași? Căci, în România momentului, se pare că strămoșii au devenit un fel de paparude bune de scos de la naftalină doar pentru momente festiviste în vreme ce părinții, acuzați că produc balonări, sunt împinși spre pubele ca marfă expirată.
Degeaba, și înțelepciunea populară românească („cine n-are bătrâni să-și cumpere”) și practica marilor culturi și democrații, indică valoarea de nutrient prețios a experienței umane. Bătrânii noștri sunt indigești, deci trebuie reciclați direct și cât mai rapid ca îngrășământ natural.
Și eu am crezut, multă vreme, că șansa României după decembrie 1989 stă în înlocuirea generațiilor tarate de regimul comunist cu generații proaspete, fără complexul trecutului mutilant. Doar că experiențele recente, care au dezamăgit profund, cu doi politicieni relativ tineri gafând în prim-planul politicii românești, m-au pus serios pe gânduri.
Mă refer la USL și la cei doi co-președinți ai săi Crin Antonescu și la Victor Ponta.
Privind azi, în urmă, spre anii 2014 – 2015, și comparând speranțele noastre de atunci cu dezastrul care a urmat și cauzele sale, suntem obligați să dăm dezamăgirii noastre, boală curată, un diagnostic infamant: trădare!
Cei doi tineri lideri, emanați, chipurile, din sângele proaspăt al evenimentelor din decembrie 1989 (și nu din spuma reziduurilor ei comunistoide), ne-au trădat în cel mai josnic mod, arătându-și valoarea de gablonz pe care încercaseră atâta vreme să ne-o vândă la preț de diamant.
Crin Antonescu, îndoit de presiunea șantajiștilor ce conduceau țara din umbră, nu doar că a dezertat pe persoană fizică dar a și vândut PNL-ul taberei băsiste, atât intern (PDL) cât și extern (PPE).
Pe de altă parte, Victor Ponta a contribuit decisiv la îndepărtarea lui Crin Antonescu, săpându-i acestuia groapa din postura de prieten care, chipurile, grădinărește. Când, de fapt, planul stabilit de la început de mentorii lui de la SIE era să candideze el la prezidențialele din 2014, să ia ei tot potul și să nu dea nicio ciozvârtă de putere liberalilor.
Egoism de gașcă, trădare națională, înșelarea nerușinată a electorilor și a așteptărilor acestora.
Cel puțin Crin Antonescu s-a retras, o vreme, după gestul trădării. Prudență, lipsă de suflu, orice-ar fi fost, măcar nu a mai încercat să ne aburească scoțând în continuare panglici pe gură și porumbei din joben. El a întruchipat politicianul tânăr, priceput la glumițe și șuete, dar atât. Fără neliniști care să-i strice somnul, fără ambiții de …, fără aptitudini de martir.
Ponta, în schimb, a perseverat în farsa de-a dedublarea. După ce, în relația cu Crin Antonescu, purtase pe chip masca de prieten iar pe sub veston hârlețul de gropar, acum, în relația cu PSD, face exact același lucru. Dirijat din umbră de aceiași păpușari.
Pe Ponta nu-l interesează nici binele țării, nici binele PSD-ului, nici principiile înalte ale democrației și statului de drept, nici valorificarea virtuților tinereții pe care mulți naivi încă mizează. Pe Ponta îl interesează exclusiv succesul personal pentru care e dispus, dacă se găsesc cumpărători de bilete la aparițiile sale pe scena politicii, să joace absolut orice rol propus de sforarii săi.
De fapt Ponta nu e Ponta. Ponta e un accesoriu într-un teatru de marionete. El este o mănușă cu chip uman, în care degetele păpușarului îi mișcă și capul, și mâinile și piepții sub care ar trebui să pară că bate o inimă.
Mă obsedează niște blaturi ale acestui personaj pe care, odată, l-am votat. L-am votat crezându-l tânăr (cu virtuțile de rigoare), onest, inteligent și temerar. Blaturile care mă obsedează sunt: blatul cu Baroso pentru lista cu zece porunci, blatul cu Băsescu pentru numirea lui Kovesi, blatul cu Iohannis pentru instalarea guvernului Cioloș.
Cum să te știi cu astfel de pete pe biografie și, totuși, să te recomanzi națiunii ca o posibilă soluție pentru țară? Cât tupeu și câtă dependență de alte comenzi să ai?
Credeți că Ponta e Ponta? Vă înșelați. Ponta e un personaj colectiv! Ponta e Daniel Constantin, e Ioan Rus, e Silviu Predoiu și, cu anumite proporții de respectat, e însuși port-drapelul SIE pentru olimpiada prezidențială din 2019. Doar astfel se explică cum niște parlamentari PSD au fost convinși să plece ca o întreagă echipă de baschet spre partidulețul fără identitate al lui Ponta. Ori funcționau sub acoperire și, la un ordin, s-au executat, ori li s-a arătat pisica, ceea ce cam tot acolo conduce.
Există și câteva persoane respectabile (din punctul meu de vedere), cum ar fi Nicolae Bănicioiu ori Ioana Petrescu, care l-au urmat pe Victor Ponta din recunoștință. El i-a făcut miniștri, îi sunt datori măcar cu atât: să-l susțină în această aventură ușor asimilabilă unei noi trădări.
Cam asta este concluzia mea despre rolul și putirința tinerilor politicieni de azi în a schimba România în bine.
Le-am făcut la un moment dat statui din bronz, și lui Antonescu și lui Ponta, luându-ne după dorința noastră disperată de a crede că ei ar putea fi soluția.
Din păcate viitorul a demonstrat că bronzul lor era, de fapt, chirpici.
Valoarea adevăraților conducători de neam nu ține de vârstă. Ține de caracter, de forța de luptă, de curaj, de spiritul de sacrificiu, de patriotism, de sentimentul istoriei și, nu în ultimul rând, de destin.
De destinul lor, de destinul neamului lor!
Autor: Contele de Saint Germain
Sursa: conteledesaintgermain.ro
Adauga comentariu