Analize și opinii

George Damian: „Câteva impresii după prima zi de lupte în Ucraina”

Lac rusesc și de restul haos. Câteva impresii după prima zi de lupte în Ucraina:
1. Direcțiile principale de atac: Kiev și litoralul Mării Negre. Atacul asupra Insulei Șerpilor și ofensiva pornită din Crimeea indică intenția Rusiei de a prelua controlul asupra întregului litoral nordic al Mării Negre. Anexarea este fezabilă, mare parte din populație este de etnie rusă/ rusofilă, zona ar putea fi administrată pe termen lung de Rusia, fără o opoziție pro-ucraineană semnificativă (vezi exemplul Crimeei). Scoaterea din funcțiune a radarelor controlate de Ucraina în Insula Șerpilor va fi urmată de amplasarea unor radare ruse îndreptate într-o anumită direcție. Rămâne de văzut cât de mult țin rușii la Insula Șerpilor, dacă își instalează trupe și echipamente și când vor face asta. După îndepărtarea Ucrainei Marea Neagră chiar devine lac rusesc.
2. Atacul asupra Kievului e puțin ciudat. Nu cred că Putin chiar speră că va putea controla metropola aceasta. Obiectivul pare mai degrabă înlăturarea de la putere a actualei guvernări, distrugerea sistemului politic din Ucraina. Ocuparea Kievului pare să aibă ca obiectiv distrugerea sistemului nervos central al Ucrainei, după care trupele ruse se vor retrage.
3. Strategia Rusiei în Ucraina se conturează de-a lungul acestor linii: ocuparea și menținerea ocupației în regiunile Donețk și Lugansk în întregime, a litoralului Mării Negre până la Odessa și Transnistria (sau până la Delta Dunării) – întărirea expresiei „Marea Neagră – lac rusesc”. Restul Ucrainei urmează să fie aruncat în haos prin distrugerea infrastructurii și a sistemului politico-administrativ. Aș îndrăzni să avansez ipoteza apariției unor noi regiuni secesioniste, înmulțirea „autonomiilor” locale pe fondul disputelor interne cauzate de derularea luptelor. În orice caz, restul neocupat al Ucrainei va fi lăsat într-un haos permanent cu mesajul „să vă ajute occidentalii pe care îi iubiți”.
4. Înglobarea în Rusia a litoralului Mării Negre și realizarea joncțiunii cu Transnistria pecetluiește soarta Republicii Moldova. Dar noi știm că la Chișinău nimeni nu mai este interesat de geopolitică așa că s-ar putea să fi dezvoltat o oarecare imunitate la probleme de genul acesta. Oricum, după încheierea luptelor din Ucraina cei de la Chișinău vor avea pe masă o ofertă de nerefuzat din partea Moscovei.
5. Din ce a apărut în mass-media prima zi de lupte nu a mers tocmai bine pentru ucraineni, dar nici rușii nu au obținut niște succese răsunătoare. Rușii au nevoie să își atingă obiectivele în mai puțin de 10 zile, prelungirea luptelor peste această perioadă nu cred că îi favorizează. Obiectivul principal al rușilor pare să fie neutralizarea guvernului de la Kiev, sistemul politico-administrativ ucrainean să își înceteze funcționarea. Dacă reușesc asta în mai puțin de 10 zile putem vorbi de o victorie totală. Cum ziceam: lac rusesc și de restul haos.