Analize și opinii

Generaţia întârziată. Un manifest al generaţiei ‘70

Moto: Este semnificativ pentru o generaţie că tocmai un ironist i-a scris manifestul. (Arthur Suciu)



Ne-am născut sub auspicii sumbre, dar am aflat acest lucru mai târziu. N-am ştiut că visele albe ale copilăriei se hrănesc sub cea mai neagră dictatură din Europa. Părinţii, care ne-au protejat cât au putut, intuiau poate că, într-o zi, vom ajunge să spunem: „Condamn acel timp care este copilăria mea. Urăsc vremurile în care am fost mai fericit”. De la început, viaţa noastră a fost în contradicţie cu istoria. Revoluţia n-a rezolvat această contradicţie. Dimpotrivă, sufletele ni s-au rupt atunci în două. În noi s-a produs o traumă, o dedublare. Căci, am fost educaţi într-un sistem şi am trăit în altul. E ca şi cum am fi crescut printre oameni şi, apoi, am fi fost obligaţi să locuim, pe o planetă străină, cu extratereştri. Această boală este incurabilă. Ea ne arată, în fiecare clipă, că nimic nu este real, că nimic nu durează.

Ce putea să urmeze după o utopie devastată? Ne uităm la noi şi nu ne recunoaştem: suntem plastilina unei sociologii a deriziunii. Noi nu am primit casă şi loc de muncă de la stat. Nu am fost captivii statului, precum părinţii noştri, ci ai capitalismului sclipitor şi imund. Cariera noastră s-a măsurat în nivelul ratei lunare la bancă şi în ore nesfârşite şi anonime de muncă. Noi am intrat într-un sistem stăpânit de monştrii tranziţiei, de cei care au furat totul înainte ca noi să-i putem trage la răspundere. Orice pas înainte ne costă infinit. De aceea, facem totul mai greu şi mai târziu decât au făcut-o părinţii noştri. Ei au avut timp să iubească. Noi nu mai avem timp de nimic.

Suferinţa noastră nu vine din experienţa războiului sau a dezastrelor naturale. Este suferinţa care se naşte atunci când istoria se rupe în două pentru a-şi accelera sfârşitul. Criza, prin care Planeta trece acum, ne-a dat încă o lovitură. Suntem, cu fiecare zi care trece, mai bine înghiţiţi de vidul care vine din Occident. Aveam, în copilărie, o patrie. Acum, mai avem?

Această generaţie întârziată, duplicitară, această generaţie, în care mustesc, subteran, toate contradicţiile, această generaţie secătuită de energie şi care, în fapt, n-a fost niciodată o generaţie, această generaţie chinuită, care este generaţia mea, va începe totuşi, cât de curând, să zgârâie, orgolios, vidul, lăsând o urmă a vieţii sale pe Pământ.

Autor: Arthur Suciu (articol publicat inițial pe 28 noiembrie 2012)

arthurArthur Suciu este scriitor și publicist, precupat de relația dintre existență și discurs. A publicat o lucrare de teoria discursului, Discursul autonom (2013), două cărți de literatură existențială, Contribuții la apocalipsă (2008) și Fericirea în vid (2012), și o carte de eseuri politice, Drumul către viața privată (2009). A publicat articole de analiză și atitudine în Ziarul financiar, Cadran Politic, Adevărul etc.

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • deGeneratie de insi care nu isi cunosc interesul.
    Seplang de ratele la banci .. insa Daniel Zamfir , parlamentarul care s-a legat de banci , nu are in spate debitorii bancilor….
    Intr-o societate de oameni cu mintile intre urechile proprii Zamfir ar trebui sa aibe 1 milion de votanti din care vreo 50.000 gata sa sara si la bataie “ba bestie te legi de Zamfir fiindca vrei sa imi furi banii ba!!”

Abonează-te la newsletter