Așa cum am spus in Podcast și la Realitatea Tv Plus, tot dosarul Călin Georgescu este o înscenare puturoasă. O înscenare bine și de mult pregătită, adică imediat după anularea alegerilor.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc:
Ci despre anul 2014 în oglindă cu 2024-2025.
In 2014 Justiția a intrat în Alegeri prin arestarea fratelui lui Băsescu, ceea ce a dus la doborârea lui Băsescu, pe care-l aveau la mînă cu dosarul de turnător. Atunci, ca și acum, justiția era controlată de aceeași indivizi din Servicii, de fapt butonul declanșator îl aveau vreo trei.
După fratele lui Băsescu a urmat Dorin Cocoș, după care au urmat pozele de la Paris și, înainte de alegeri, arestarea din trafic a Alinei Bica de către Kovesi.
După care șefa ICCJ, actuala membră a CCR Livia Stanciu i-a închis dosarul lui Iohannis de incompatibilitate și l-a făcut președinte.
Pentru că le încurca jocurile, Coldea îi spusese lui Udrea să nu candideze, pentru altfel o va aresta. In ziua declanșării campaniei, au chemat-o la DNA, i-au promis că nu o vor filma , iar la ieșire, în plină campanie, seara, o aștepta toată presa afară. După care in 2015 au arestat-o
Practic, Sistemul scăpase din mâna politicului, și acum își făcea de cap.
Sefă era Kovesi, iar adjunctul care făcea lucrurile murdare era…
Marius Iacob. Același procuror stalinist ca și azi. Fix același trepăduș care i-a executat toate ordinele lui Coldea și Kovesi. Acum, tot Coldea l-a adus.
Au nenorocit România, la Propriu.
Marius Iacob a fost adus de Coldea/Kovesi alaltăieri să-i facă dosar lui Călin Georgescu.
De atunci totul a rămas la fel.
Un amalgam puturos de Securiști, Politicieni, Milițieni și toți vagabonzii ajunși pe funcții, cum ar fi Bolojan, Ciolalacu și mulți alții, Procurori, Judecători, Instituții, toți înnotând într-o mocirlă plină de rahat, de bani furați si ascunși prin conturi, toți se au la mînă, fură de rup și nu ar da din mână puterea nici morți.
Urmează orbește ordinele lui Soroș, dar cel mai mult îi interesează banii lor.
Astăzi, Ciolacu a ieșit public să mănânce rahat cu polonicul că el știe dosarul. De unde? De la Securitatea care i-a promis că-l scapă.
Deci, aceiași de la SRI, Parchet, SIE, SPP, etc, același miros puturos de politician, securist și procuror rămas prea mult pe funcție până s-a împuțit.
Ieri seară s-a întâmplat însă ceva.
Pe dosarul fabricat chiar de ei, de procurori mînă-n mână cu securiștii și politicienii de la putere, ieri scenariul era de reținere și arestare treizeci de zile pentru Călin Georgescu.
Ar mai fi trebuit reținut cineva, dar totul s-a năruit.
De ce?
Pentru că s-au căcat pe ei de frică în momentul în care s-au strâns câteva mii de oameni în două ore. Dacă-l rețineau, erau zeci de mii noaptea și a doua zi.
Frica.
Oamenii erau hotărâți și extrem de determinați. Foarte mulți strigau:
– Arestați-mă și pe mine!
“-Jur, să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții!”
“-Libertate!”
“Ne luăm de la voi turul doi!”
Asta i-a speriat.
S-au speriat de mulțimea masată în 10 metri pe o lungime de 2-300 de metri. In total de minimum 2000 de metri pătrați, cu om lipit de om. Au fost câteva mii de oameni acolo. Normal sunt 4 pe m2.
Puneți doi și tot eram minimum 3-4000 de oameni. Oameni care tot veneau din București și din țară.
Asta i-a speriat.
Pentru că am fost acolo și știam ce va urma dacă îl rețineau.
Era o furie atât de mare, încât, vă garantez, nici cele mai tari forțe de ordine nu aveau ce face în spațiul acela.
Manifestanții l-au salvat pe Călin Georgescu și, cu el odată, toată România, pentru că s-au îngrozit toți de ce era afară.
Au fost mesajele lui Musk, Mario Nawfal, Alex Jones, dar cel mai tare i-au speriat mulțumea furioasă.
Pur și simplu în spațiul acela îngust, om lângă om, totul se ținea într-un fir de ață.
A fost Prima Mare Victorie a Noastră, a celor care am fost acolo.
De aceea vă spun clar:
-Da, vor să-l interzică!
-Vor să-i interzică candidatura!
-Da, depinde enorm de sprijinul și mesajul Democrației Americane, Dar cel Mai Tare depinde de Noi!
Nu au absolut nimic, și oricum funcționează prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă nu au ce face.
Ieri seară s-au speriat rău de tot.
Voiau să-l rețină și să-l aresteze, dar s-au speriat!
De 3-4000 de oameni, nu de 400:000.
Dar acei 4000 au fost extrem de hotărâți.
Hotărârea lor îmi aduce aminte de momentele în care desfăceam haina la Revoluție și strigam cu piepturile goale în fața lor. Sau când tinerii se întindeau pe jos în fața tancurilor. Exact așa a fost aseară când s-au întins pe jos pe stradă, în fața mașinilor!
Nu au nimic, decât un dosar fabricat chiar de ei inșiși.
– Dragilor, ieri seară a fost în cea mai mare parte victoria voastră, credeți-mă!
Oricum Călin Georgescu este nevinovat și, până la pronunțarea unei sentințe definitive vor dura ani.
– Ei ar trebui judecați în primul rând pentru Stalinism și Fascism!
– Ce fac ei acum, ăsta este Stalinism!
– Asta nu este justiție.
Este un atac politic împotriva democrației
– Iar noi avem obligația să apărăm Democrația!
– Ne vedem Sâmbătă în Piață!
– Apărăm Democrația și Libertatea!
– Îl Apărăm pe Călin Georgescu!
Toți să fim acolo, pentru că vom învinge!
-Cu Dumnezeu Înainte!
Autor: Gelu Visan












Adauga comentariu