Analize și opinii

Gașca Macovei de la Bruxelles. Astăzi, Olli Rehn

Olli Rehn este un personaj toxic, din aceeasi galerie a dreptei europene anti-românesti din care fac parte Barroso, Reding, Frattini, Catherine Day, Monica Macovei. O gască cu interese murdare care a făcut mult rău României.



Ulterior, au plecat in sinecuri bine plătite – spre exemplu, Barroso la Banca de investitii Goldman Sachs, Rehn la Banca natională a Finlandei.Imi aduc aminte, cu dezgust, de discutia mea telefonică cu Olli Rehn, din decembrie 2004 – era incă prim-ministru al Finlandei -, in legătură cu finalizarea negocierilor noastre cu UE. Finlanda lui Rehn era singura tară care „avea probleme” cu intrarea României in UE.

Erau oare problemele Finlandei sau Olli Rehn era doar un intermediar? Până la urmă, cu sprijinul altor guverne, am reusit să depăsim acest obstacol. Rehn insă  a continuat să „comploteze” cu Macovei si cu cei din gasca mentionată.

La un moment dat, fiind in vizită in România, in 2008 (!!!), s-a interesat , intr-o discutie cu Macovei, de situatia dosarelor mele. Incă de atunci (inaintea alegerilor prezidentiale din 2009, la care Băsescu se pregătea pentru un al doilea mandat) Barroso, Frattini, Rehn, Reding, Day, Macovei erau preocupati de eliminarea  adversarilor  politici din România.MCV-ul a fost doar un instrument de presiune (principii, valori, frectii) asupra centrelor de decizie (politice si judiciare) din România. Bătălia mea cu statul care nu devenise „paralel” si cu gasca de la Bruxelles a fost inegală (972 de martori ai DNA in „Trofeul calitătii”, schimbarea completelor, aducerea de procurori (Mariana Alexandru, Volintiru, etc)  sau de politisti judiciari  (Constantin Morari) special pentru dosarele mele, schimbarea regulilor privind prescriptia, utilizarea unor bancnote tipărite ulterior momentului in care fuseseră constituite corp delict, utlizarea „rationamentelor logico-juridice” si a probelor indirecte pentru condamnare, aducerea mea de 200 de ori la Curtea Supremă, folosirea cătuselor pentru umilire si demonizare. Vreti să continui?

Toate acestea au fost posibile prin complicitatea criminală intre Traian Băsescu, echipa de procurori a lui Daniel Morar si conducerea celor două complete de executie de la ICCJ (Livia Stanciu si Ionut Matei), conducere numită de Traian Băsescu. A fost important desigur si suportul mediatic al unor „tismăneni” sau al unor zone din serviciile de informatii. Aceste abuzuri au putut avea loc insă si pentru că aceste procese, cu obiective politice, erau girate de gasca condusă de Barroso, prin mesaje directe (vezi scrisoarea din 10 oct. 2012, sau interzicerea gratierii individuale din lista lui Barroso, din 2012, care mă viza pe mine) si care nu aveau nicio legătură cu” lupta anti-coruptie”. Era vorba de o preluare a metodelor NKVD, a tehnicilor „vânătorii de vrăjitoare” impotriva „dusmanilor de clasă”.

Vă sugerez să cititi, mai jos, scrisoarea deschisă pe care i-am adresat-o, in urmă cu zece ani, lui Olli Rehn.

Intrebat de un jurnalist italian daca se simte inselat de catre Guvernul Romaniei, dupa ce Executivul roman a incetat aplicarea reformelor la trei luni dupa aderare, Olli Rehn a raspuns ca nu Comisia Europeana a luat decizia ca Romania si Bulgaria sa adere in 2007, ci statele membre, cu exceptia unui stat nordic, „foarte incapatanat”.

„Aceasta nu a fost o recomandare a Comisiei Europene, ci a statelor membre, materializata in 2004 si 2007. La inceputul mandatului meu, in toamna anului 2004, am fost foarte ingrijorat de evolutia din cele doua tari, din Bulgaria si in mod expres Romania”, a spus Olli Rehn.

„In acel context, Comisia nu a recomandat incheierea negocierilor in noiembrie-decembrie 2004 la cateva capitole-cheie, in special privind concurenta si ajutoarele de stat. Si asta nu numai pentru ca nu existau inca reglementari nici in privinta ajutoarelor de stat si nici a restructurarii sectorului otelului, ci mai ales fiindca un stat incapatanat nu si-a dat acordul pe negocierile cu Romania din cauza problemelor cu sistemul judecatoresc si cu lupta impotriva coruptiei.

Din cauza neintelegerilor dintre statele membre si Comisia Europeana plus tara nordica incapatanata, pe care nu vreau sa o mentionez aici, a fost creat un mecanism riguros, cu o clauza de salvgardare aplicata printr-o majoritate calificata”, a spus comisarul Rehn, facand referire la tara sa natala, Finlanda.

Autor: Adrian Nastase

Sursa: Adrian Nastase Blog

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu