Frânari, opriţi-vă! Dacă veţi continua, România moare!

Nu ştiu dacă mai sunt şi alţii, dar eu, trăitor în această România, am impresia că ţara mea funcţionează cu frâna trasă. S-a umplut ţara de frânari. Ei apar acolo unde te-ai aştepta mai puţin. Găsim frânari în guvern, îi aflăm rotindu-se cu folos în jurul preşedinţiei, au locuri călduţe rezervate în armată, ocupă posturi înalte în justiţie, se află pe poziţii cheie în administraţie, sunt afiliaţi unor O.N.G.-urilor mai mult sau mai puţin cunoscute, se lăfăie în fotoliile parlamentare, agită lozinci la mitingurile din piaţă, ne împroaşcă cu vorbe de pe ecranele televizoarelor şi umplu cu fraze iscusite coloanele ziarelor.

Nu ştim de partea cui sunt, în numele cărei doctrine acţionează, ce idealuri au sau cum ar dori ei să arate România. Nu este clar nici dacă adevăraţii stăpâni ai frânarilor sunt fiinţe concrete, autohtone, sau sunt plăsmuiri eterice, simboluri trăitoare în afara graniţelor ţării. Prin urmare, pentru mine, cetăţeanul plătitor la greu de taxe şi impozite, pare imposibil de aflat cine şi cu cât îi remunerează ori cine le compune muzica pe care ei dansează.

Dacă dorești recâștigarea demnității naționale, frânarii te atacă!

Indiferent de poziţia ta socială, indiferent de sex sau de credinţă religioasă, dacă îndrăzneşti un gest (doar unul!) în sensul recâştigării demnităţii naţionale, ori ai o intenţie (numai una!) destinată mai binelui acestei ţări, frânarul nu te iartă. El te va opri, va încerca să te distrugă, indiferent cine eşti şi fără a precupeţi mijloacele destinate anihilării tale totale.

Ai cutezanţa de a dori ca bogăţiile acestui pământ să aparţină locuitorilor lui şi te implici pentru atingerea acestui crez? Vin frânarii şi te atacă cu furie. Afli, din gura lor spurcată, că urăşti investiţiile externe, că te opui cooperării internaţionale, că ai ceva cu americanii, cu austriecii, germanii sau belgienii şi că, desigur, ai rămas în sinea ta un comunist populist cu tendinţe xenofobe.

Te alături celor care doresc ca ţara ta să-şi dezvolte propria industrie, şi pui la bătaie pentru asta propria investiţie românească? Imediat ţi se dă peste gură şi peste buzunar. Frânarii îţi pun poprire pe conturi, apare din senin un dosar penal la baza căruia se află denunţul unui alt frânar profesionist care te acuză de furt ori evaziune şi, în mod automat, devii o persoană „penală”. Adică, brusc, peste noapte, ai ajuns unul dintre acei români care nu au drept la opinie şi nici nu pot prospera în vreun fel fiindcă Justiţia (cu J mare!) îi are sub anchetă.

Dacă rosteşti răspicat adevărul, frânarii acționează!

Ţi se pare că nu este normal ca procurorii, avocaţi ai statului în toată lumea, să devină peste noapte magistraţi şi în acest fel să se destabilizeze balanţa justiţiei? Rosteşti acest adevăr cu voce tare? Vin frânarii şi te acuză că eşti unul dintre aceia care ai ceva împotriva sfintei lupte anticorupţie. Şi, de ce te-ai împotrivi dacă n-ai fi tu însuşi un corupt? La îndemnul strigătelor asurzitoare ale frânarilor ţi se pune pe rol un dosar penal şi chiar ei, procurorii-magistraţi, vor începe imediat să te cerceteze. Concomitent, aflat într-o directă relaţie cu această nouă şi stranie categorie de justiţiari, imensul aparat de urmărire-ascultare-filaj se activează. Şi, oricine ai fi, din acel moment, vei începe să-ţi blestemi zilele.

Dacă încerci să-ți faci datoria, frânarii sar să te distrugă!

Eşti jandarm, aperi clădirea guvernului şi eşti lovit cu pietre, scuipat în faţă şi ars de benzina sticlelor incendiare cu care aruncă asupra ta „protestatarii paşnici”? Ai grijă, nu cumva să mişti! Dacă reacţionezi cu mijoacele pe care statul ţi le-a pus legal la dispoziţie pentru a-l apăra şi pentru a te proteja, apar ca de nicăieri frânarii. Ei inundă internetul, ziarele şi televiziunile, acuzându-te că tu, criminalule, ai agresat şi ai gazat copiii nevinovaţi care, împreună cu părinţii, participau în mod absolut paşnic (ca fiecare român care se respectă! – vezi foto) la o manifestaţie ilegală. Din nou, într-o grabă pe care ai putea s-o suspectezi de colaborare cu frânarii, magistraţii-procurori (însuşi şeful lor, magistratul-procuror general!) te cataloghează drept infractor, te interoghează în mod repetat şi intimidant, te expun furiei din stradă a frânarilor specializaţi în vociferare aduşi intenţionat acolo şi apoi se străduiesc să-ţi distrugă cariera.

Dacă te opui poruncilor străine, frânarii nu te iartă!

Crezi că este bine pentru viitorul ei ca România să nu fie inundată la comandă, ca un spaţiu al nimănui, de nişte emigranţi veniţi de oriunde, fără ca cineva să le cerceteze identitatea reală şi intenţiile adevărate? Doreşti o minimă selectare şi un control firesc, naţional, asupra numărului celor pe care îi accepţi în ţara ta, alături de tine, de familia ta? Nu vei avea timp nici măcar să-ţi expui complet ideile, fiindcă sosesc, în haită, frânarii! Ei reuşesc să te transforme imediat. Aproape fără să-ţi dai seama, în ochii celorlalţi vei fi altul. Nu mai eşti cetăţeanul român îngrijorat de soarta copiilor lui, preocupat de ce se va întâmpla cu ţara în care trăieşte. Eşti un xenofob, un animal lipsit de empatie care, în mod criminal, se opune ca România să-şi îndeplinească obligaţiile de stat aparţinând Uniunii Europene. Eşti un eurosceptic nenorocit, un admirator al lui Putin şi un nostalgic comunist.

Acţionezi, singur sau cu prietenii tăi, pentru ca aceia pe care i-ai ales în fruntea statului să se gândească şi la tine, să-ţi reducă taxele, să-ţi mărească veniturile, să nu mai vândă străinătăţii pământurile ţării, pădurile, petrolul şi gazele naturale exploatate sau doar prospectate? Nu o să-ţi poţi duce vrerea la bun sfârşit. De ce? Fiindcă frânarii nu dorm niciodată. Ei sunt prezenţi! Prin gura lor şi prin acuzele celor ce trăiesc pe lângă ei precum căţeii maidanezi pe lângă măcelărie, eşti murdărit de nu te mai spală toată apa Dunării. Brusc, dintr-o persoană onorabilă, ai devenit antioccidental, antidemocratic şi trădător al intereselor politice internaţionale româneşti. Vei fi zugrăvit ca fiind un idiot ce nu pricepe mersul spre progres şi bunăstare a comuniunii europene din care şi noi facem parte, un retardat incapabil să înţeleagă binele pe care i-l vrea Occidentul şi, ca oricărui troglodit, ţi se spune să închizi gura fiindcă nu aparţii acesteor vremuri.

„#”

Un semn nespecific ortografiei limbii române precede lozincile unei importante părţi a frânarilor profesionişti. Având puterea unui simbol religios, în numele acestui semn încrucişat frânarii acţionează pretutindeni, urcând de la asfaltul străzii până pe culoarele parlamentului. Semnul ocupă, până la saturaţie uneori, căile de necontrolat ale internetului şi infectează ca un virus agresiv minţile necoapte ale copiilor noştri. Aproape fără excepţie, îndemnurile pe care semnul le precede cheamă la generalizarea blocajului naţional, la frânarea şi întoarcerea ţării din drum, la instaurarea unui climat de ură, la răzbunări absurde ori la flagerarea celor ce nu i se supun necondiţionat, indiferent de apartenenţa politică sau nepolitică a celor vizaţi.

Prezenţă concretă a vieţii sociale româneşti, frânarii nu trebuie subapreciaţi. Persiflarea puterii de care dispun ar fi o imensă greşeală. Ei sunt mulţi. Ei nu sunt proşti. Ei sunt organizaţi, sunt foarte bine plătiţi, au acces complet la mijloacele de comunicare în masă, au excelente conexiuni externe şi, nota bene, sunt postaţi în funcţiile de decizie din aproape fiecare domeniu important al vieţii sociale şi politice a statului.

Frânari, opriţi-vă! Dacă veţi continua, România moare!… şi voi odată cu Ea.

Vă veţi întreba: „Cum s-a ajuns aici?” S-a ajuns fiindcă noi am permis ca aşa ceva să se întâmple. S-a ajuns aici cauza indiferenţei noastre. Indiferenţă, se pare, nativă la români. Îi vedem, pe mulţi îi cunoaştem cu nume, cu prenume, şi nu ne pasă. Ridicând din umeri, trecem nepăsători mai departe fără a ne întreba încotro mergem. În ciuda atâtor palme primite, în pofida nenumăratelor zgâlţâieli suferite, nu reuşim să ne trezim. Prizonieri ai somnabulismului nostru endemic nu suntem capabili să luăm atitudine, ne este frică să-i demascăm şi nu îndrăznim să le strigăm în faţă: „Gata! Opriţi-vă! Dacă veţi continua, România moare!”. Iar de nu se vor opri, ne temem să-i demascăm, să-i judecăm şi, în mod corect şi democratic, să-i trimitem acolo unde este locul special destinat vrăjmaşilor ţării.

Autor: Teo Palade

Sursa: art-emis.ro