Analize și opinii

Florin Artene: “Nenorocire! Viitorul copiilor! Comuniștii! Aoleu și vai de noi!”

Pentru că duceau lipsă de nutreț și nu prea mai aveau ce livra ciredelor progresiste presa cu epoleți s-a scremut și a pus pe tarabă subiectul pilonului doi de pensii, adică alea private și obligatorii, pe care, vezi Doamne, scârbele de social democrați vor să-l naționalizeze. Nenorocire! Viitorul copiilor! Comuniștii! Aoleu și vai de noi! au început să se tânguie cavalerii dreptății, de la ceaușescu, bravul continuator al chirililor, pellelor și manolilor până la don’ gabriel, acest gheboasă al filosofiei mioritice. E groasă, mi-am zis și am dat fuga la docoment ca să mă lămuresc… Ce să vezi! Cică s-a depus un amendament prin care “se prevede eliminarea obligativității contribuțiilor pentru Pilonul II de pensii”. Adică să nu mai fie obligatoriu. Dacă vrei bine, dacă nu iar bine. E dreptul tău să hotărăști ce și cum să faci cu banii tăi, nu să faci cum și ce te obligă statul. Stai că nu mai pricep nimic? Propagandiștii societății deschise se opun libertății individului de a face ce crede că e mai bine pentru el, de a-și hotărî singur propriul destin?! Pupătorii de moaște euroatlantice se opun principiilor de bază ale democrației?! S-a întors lumea cu dosul în sus?!… De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, au și ei dreptatea lor. Uneori libertatea de opțiune dăunează grav sănătății sociale pentru că, uite, dacă îi lași să facă ce îi duce capul se apucă iar să ii voteze pe clotilde, pe fritz, pe nicușor, pe julien ori pe klaus.

Autor: Florin Artene