În puţine locuri din lume oamenii simpli au fost puşi să plătească atât de mult pentru oalele sparte de bancheri şi de principalii lor clienţi – dezvoltatorii imobiliari – ca în Irlanda. Până deunăzi Irlanda era un model de reformă liberală (am detaliat aici). În ultimii ani creşterea economică a fost însă artificială, hrănită nu prin economisire, acumulare de capital şi creşterea productivităţii, ci prin expansiunea creditului şi creşterea nesustenabilă a investiţiilor. În principal imobiliare, desigur. Ca şi prin alte părţi băncile s-au extins enorm, iar acum portofoliul creditelor neperformante este evaluat la 80% din PIB.
Simon Johnson deplânge pe bună dreptate modul în care guvernul irlandez a înţeles să abordeze criza. Pe de o parte a diminuat salariile bugetarilor cu 20%, ceea ce este bine; dat fiind că petrecerea s-a terminat, trebuie stinsă lumina. Pe de altă parte însă, a întreprins exact aceleaşi măsuri ca şi celelalte guverne: salvarea băncilor şi a principalilor lor debitori (cei too big to fail) prin preluarea la datoria publică a activelor putrede.
Datoria publică se cifra în 2008 la nivelul aproape benign de 25% din PIB. Însă, cu un deficit bugetar prognozat de 12,4% anul acesta (apropiat de fatidica cifră 13), datoria publică va ajunge curând la 62% şi va depăşi 100% din PIB în 2011, transformând Irlanda în unul dintre cele mai nefaste experimente de socializare a pariurilor întreprinse vreodată. Iar piaţa financiară internaţională a înţeles mesajul: poţi investi cu încredere în active irlandeze pentru că guvernul garantează tot ce mişcă. Marţi guvernul a emis obligaţiuni în valoare de 1 miliard de euro pe 10 ani cu o rată a dobânzii de 4,5%, substanţial mai puţin decât trebuie să plătească Grecia şi cu doar 1,25% mai mult decât plăteşte Germania. Parcă văd că bonusurile pe care şi le-au acordat în trecut patronii finanţei mondiale vor păli în faţa celor derivate din profiturile pe care le vor obţine în 2010.
Bogdan Glăvan
sursa: logec.ro
Adauga comentariu