Analistul financiar James Grant spune că vom avea de dat explicaţii generaţiilor viitoare după criza ce se va declanşa în urma experimentelor monetare şi financiare. Fabricarea de bani din nimic, dobânzile artificiale, baloanele speculative pe active şi inflaţia persistentă ne vor apărea post-factum cauzele următorului şoc economic. Vom ridica din umeri şi le vom spune copiilor: „Se pare că am greşit”.
Reţeta crizei viitoare: încrederea oarbă în experimente monetare şi financiare încredinţate unor mandarini de formaţie academică. Pentru următorul cutremur economic vom avea de dat socoteală generaţiilor viitoare care îşi vor vedea ruinate năzuinţele iniţiale, spune analistul financiar James Grant, varianta ideală la şefia băncii centrale a SUA în opinia fostului congresman american şi candidat pentru Casa Albă Ron Paul.
„Încrederea este la rădăcina oricărui sistem monetar”, a spus Grant în cadrul unei conferinţe susţinute la Cato Institute şi preluată de portalul financiar Zero Hedge. Acum este încrederea cea care face să funcţioneze un sistem financiar care surprinde prin rezistenţa sa. Cea mai mare parte a oamenilor se încred acum în bancherii centrali ale căror bancnote le utilizează, iar bancherii centrali cred atât în statisticile guvernamentale, cât şi în modelele lor economice şi matematice (deşi acestea au eşuat să prezică cel mai important şoc economic în zeci de ani – criza financiară din 2008). De asemenea, pieţele cred în mandarinii care se află la frâiele politicii monetare.
Totuşi, când sistemul se va prăbuşi antrenând o criză economică majoră, vom avea de dat socoteală copiilor ale căror planuri de viitor se vor fi spulberat, spune Grant, care imaginează şi cum va arăta explicaţia: „Generaţia mea a dat unor profesori de economie autoritatea discreţionară pentru a fabrica bani şi a stabili ratele de dobândă. Am pus carul preţurilor activelor înaintea calului afacerilor antreprenorilor. Am întreţinut fantezia că preţurile ridicate ale activelor aduc prosperitate mai degrabă decât orice. Am lucrat pentru a încuraja inflaţia pe care am numit-o stabilitatea preţurilor (aceasta în ajunul hiperinflaţiei din 2017). Se pare că am calculat greşit”.
Aproape două decenii de hazard moral
Când vorbim de dolar şi de finanţe, lumea dă înapoi, spune cel care este autor al publicaţiei Grant’s Interest Rate Observer: „Progresul este regula în antreprenoriatul american. Regresul este, însă, regula în sectorul bancar”.
Odinioară, sistemul financiar se raporta la standardul aur; acum dominant este un standard al oamenilor cu formaţie academică. În urmă cu 100 de ani, bancherii şi acţionarii băncilor erau responsabili pentru solvabilitatea instituţiilor lor, pe când în prezent s-a introdus conceptul „prea mari ca să fie lăsate să se prăbuşească”.
În octombrie 1998, pe fondul unei volatilităţi mari în piaţă şi când Long Term Capital Management se afla în combustie, Rezerva Federală Americană a intervenit tăind dobânda peste week-end. De atunci, aceste practici au devenit aproape normale. Bancherii centrali îşi permit chiar să tipărească bani pentru a combate deflaţia şi a susţine un nivel de inflaţie pe care îl consideră adecvat. Grant spune că şi acum este pentru el dincolo de orice înţelegere cum un statistician ar putea calcula inflaţia optimă între 2% pe an – cum o văd bancherii centrali – şi una, de exemplu, de 1,734%. De ce preţurile trebuie să continuă să crească atunci când costurile de producţie scad, este iarăşi o întrebare fără răspuns.
Bancherii centrali sponsorizează baloane speculative
Ratele de dobândă zero nu reprezintă o noutate; au mai fost în Anglia în epoca victoriană şi în SUA în timpul mandatului prezidenţial al lui Truman. „Ceea ce este nou sunt baloanele speculative pe active sponsorizate guvernamental prin impunerea unor dobânzi ultrascăzute”, spune Grant. În opinia sa, aceasta distorsionează pieţele. Ratele de dobândă sunt preţuri; reprezintă ştacheta la care investiţiile sunt justificabile şi care include în valoarea prezentă veniturile de capital estimate pentru viitor.
Semnalele de trafic ale lumii investiţiilor care sunt dobânzile sunt ţinute artificial către zero în ţările dezvoltate, iar în Elveţia avem şi extrema în care acestea sunt pe negativ, conducând la erodarea principalului şi reprezentând o cămătărie în revers. „Sper că Papa este fericit”, spune Grant.
În mod normal, profesioniştii din lumea finanţelor sunt plătiţi să investească şi nu să citească paşii următori ai celor care administrează politica monetară, aşa cum se întâmplă în prezent. În conferinţa sa de la Cato Institute, James Grant afirmă că, pentru început, ar fi bine dacă Rezerva Federală ar înfiinţa un departament pentru „consecinţele neprevăzute”, dar că victoria decisivă pentru sănătatea finanţelor nu va fi decât atunci când numele şefului Fed va fi la fel de obscur ca acela al directorului diviziei de măsurători din Departamentul Comerţului, iar dolarul va fi legat la ceva tangibil.
Autor: Adrian Panaite
Sursa: Curierul National
Adauga comentariu