Polonia și Italia vor încerca să creeze o ”alianță anti-UE” înaintea alegerilor europarlamentare din mai, scrie Euobserver într-o avancronică a vizitei pe care vicepremierul italian Matteo Salvini o va întreprinde la Varșovia, pe 9 ianuarie.
Salvini, premierul de facto de la Roma, se va întâlni cu liderul de facto al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, președitele Partidului Lege și Justiție. Salvini, liderul Ligii Nordului (acum rebotezată Liga), este și ministru de Interne și se va întâlni în Polonia cu omologul său Joachim Brudzinski. Publicația italiană La Repubblica scrie că Salvini va discuta despre încheierea unui acord între cele doua partide înaintea alegerilor din luna mai.
Pe 5 ianuarie, ministrul polonez de Externe a acuzat că UE are o politică ostilă față de țările foste comuniste și a cerut mai multe schimbări în funcționarea UE, după alegerile din mai.Ministrul Jacek Czaputowicz este revoltat de modul în care Comisia Europeană a tratat Polonia în disputa legată de pensionarea mai multor magistrați de la Curtea Supremă și de decizia ulterioară a Curții Europene de Justiție, prin care guvernul de la Varșovia a fost obligat să-i reprimească în cea mai înaltă instanță pe judecătorii pe care îi consideră colaboratori ai fostului regim comunist.
Instituțiile europene acționează consant împotriva guvernului Poloniei, a spus ministrul, încearcă să ”lovească autoritățile poloneze cât mai mult”. ”Comunitatea europeană funcționează prost. UE nu poate iniția acțiuni care nu sunt acceptate public”. Ministrul polonez a declarat că va discuta cu italianul Salvini ”chestiuni legate de alegerile pentru Parlamentul European, dar și despre relațiile bilaterale”.
Statele își vor suveranitatea înapoi
Întâlnirile precum cea de la Varsovia le dau fiori eurofililor de la Bruxelles. Înaintea vacanței de iarnă, pe coridoarele instituțiilor europene domnea un sentiment de agitație ”prerevoluționară”, scrie Fredrik Erixon pentru revista conservatoare The Spectator. Agitația este dată de coerența crescândă din rândul mișcărilor populiste și eurosceptice. Coerența aceasta nu este dată de inițiativele fostului consilier prezidențial american Steve Bannon, care încearcă să pună pe picioare o mișcare populistă paneuropeana chiar de la Bruxelles. Nu, coerența vine din faptul că euroscepticii s-au maturizat, au ajuns să guverneze și, cel mai important, vorbesc în numele unui procent însemnat din populația UE, scrie Erixon. Vorbesc în numele unei treimi din Franța, a peste o jumătate din Ungaria și în numele întregii Italii. În plus, pe măsura ce au devenit mai puternici, euroscepticii au deprins virtutea răbdării și arta compromisului, mai scrie Erixon.
Victoria lui Emmanuel Macron din 2017 a părut să redea încredere pro-europenilor, însă nu a fost o victorie normală, câtă vreme Macron nu a făcut decât să se comporte ca un insurgent care a zdrobit centrul politicii franceze și care, acum, asediat de ”vestele galbene”, plătește prețul ascensiunii sale artificiale. Populiștii au performat mai departe în Europa. La un an de alegerea lui Macron, extrema dreaptă austriacă a revenit la guvernare, Viktor Orban a fost reales în Ungaria, Milos Zeman a câștigat președinția Cehiei cochetând cu ideea unui referendum pentru iesirea din UE, Italia a ajuns să fie condusă de o coaliție a populiștilor și naționaliștilor, iar extrema dreaptă a devenit o forță politică în Germania.
”Ceea ce a început ca o adunătură de agitatori a devenit acum o rețea de ideologi, ziare și institute. Consistența politicilor lor crește, la fel și disciplina cadrelor. Sunt naționaliști și (aproape) xenofobi, însă nu rasiști și nici fasciști. Sunt eurosceptici, dar nu sunt împotriva apartenenței la UE. Vor să dărâme ușa, nu însă și casa. Aceste distinctii sunt cruciale pentru a înțelege ce se întâmplă. Orban în Ungaria, Salvini în Italia, Kaczynski în Polonia, Alice Weidel în Germania: toți vor reforme, nu să părăsească UE. Ei cred că UE a întrecut măsura și vor ca Bruxellesul să redea statelor puterea. Nu au o agendă comună pentru Europa și asta este esența a aceea ce susțin: nu le place ideea de unanimitate. Ei spun că diversitatea este marca Europei și vor ca UE să respecte asta. Acest mesaj devine tot mai puternic pentru că ascensiunea populiștilor a făcut ca partidele de centru-dreapta și centru-stanga să-și modifice si ele abordarea europeană”, scrie The Spectator.
Haos în partidele tradiționale
Ce s-a întâmplat cu partidele de centru-dreapta din marile state europene? În Germania, CDU riscă să fie depășită de extrema-dreapta la alegerile europene din mai. În Franța, partidul lui Charles de Gaulle și al lui Nicolas Sarkozy a fost aproape dezintegrat de ”insurgentul” Macron și de ascensiunea extremei-drepte (Frontul Național). În Italia, Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, a fost aproape spulberată de Liga lui Matteo Salvini, care și-a dublat procentele în sondaje după jumătate de an de guvernare.
Ce fac partidele de centru-stanga? Social-democrații olandezi au pierdut trei sferturi din mandate la ultimele alegeri, pentru că au aplicat măsuri de austeritate, în ciuda promisiunii ca nu o vor face. Partidul Socialist din Franța a căzut de la 30% din voturi la doar 8% la ultimele alegeri și a ajuns să fie mai degrabă un grup de lobby decât un partid. SPD din Germania a obținut cel mai prost rezultat din istorie la alegerile din 2017, pentru că a acceptat să fie mereu vioara a doua și țap ispășitor în guverne conduse de Angela Merkel. Partidul Democrat din Italia a fost dărâmat de Mișcarea de Cinci Stele și acum rămâne la sub 20% in sondaje, după ce a aplicat aceleași măsuri de austeritate dictate de la Bruxelles.
La nivel european domnește aceeași degringoladă. Partidul Popular European, cel care a promovat constant integrarea tot mai profundă, nu mai are nici voce și nici curaj, este un partid în defensivă. PPE s-a temut să mai propună un candidat pro-european convins pentru șefia viitoarei Comisii. L-a propus pe germanul Manfred Weber, a cărui principală calitate este tocmai faptul că nu vreo viziune despre Europa. Pe partea stângă, socialiștii europeni încearcă să-și recupereze voturile pierdute promițând noi taxe sociale, noi drepturi și noi reglementări pe piața muncii care vin în contra direcției austere pe care UE a pornit, sub conducerea Germaniei, în urmă cu zece ani.
Confuzia și teama care se manifestă acum în partidele tradiționale din Europa poate explica în bună măsura rigiditatea Bruxellesului în negocierile pentru Brexit, scrie The Spectator. Această rigiditate este semnul unei slabiciuni, nu al forței. Pe acest fond de slăbiciune și de teama în fața mareei populiste, anul 2019 poate duce nu neapărat la o victorie a euroscepticilor la alegerile din mai, ci mai degrabă la o rigidizare și manifestare mult mai puternică a federalismului, în încercarea de a salva proiectul european, cu riscul antagonizării periculoase a unei tot mai numeroase tabere eurosceptice.
Autor: Călin Marchievici
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu