Ceea ce vedem desfăşurându-se acum este faza acută a unui comunism lucrat ca la carte, pregătit de multă vreme, pornit cu dezrădăcinarea populaţiei din comunităţile locale şi pulverizarea familiilor, speculând nevoia omului de apartenenţă la un grup – odată deveniţi electroni liberi, indivizii sunt uşor de prins în capcana oricărei structuri care le exploatează instinctul natural de a trăi în grup.
Iar povestea cu creditul social este practicată de multă vreme în multinaţionale – dacă alegi weekend-ul cu familia şi nu “team building”-ul cu colegii de serviciu, pierzi la punctaj, pentru că nu ai spirit de echipă; dacă obiectezi la directivele conducerii, eşti iresponsabil şi pui în pericol firma, iar pierzi puncte sau chiar locul de muncă.
Decuplarea aceasta de la logică pe care o vedem de mulţi ani deja a fost pregătirea terenului pentru tendinţele actuale, de comportament în permanentă opoziţie cu natura şi cu naturalul (botezat progresism şi exprimat prin corectitudine politică) – în natură totul are logică, găinile se culcă devreme pentru că nu prea au celule cu bastonaşe pentru vederea nocturnă, plantele manifestă fototropisme pentru că în felul acesta exploatează mai multă energie solară necesară proceselor biologice esenţiale etc.. Grupurile în care sunt adunaţi acum cei slabi (marcate mai nou cu diez în faţă) nu au nici o treabă cu logica, de-asta nu avem nici un canal de comunicare cu ei pe tema absurdităţilor “oficiale” – gândiţi-vă că vorbim despre o categorie de cetăţeni care pentru acceptarea în grup au participat la tot felul de ritualuri stupide sau măcar au simpatizat cu ele: şi-au turnat apă cu gheaţă în cap (cred că vă amintiţi isteria), aleargă la maratoane, de multe ori costumaţi caraghios, ca să salveze nu ştiu ce sau pe nu ştiu cine, fără să se-ntrebe care e conexiunea logică dintre alergare, fustiţa de balerină sau antenuţele de fluturaş şi actul eroic, e de ajuns să le spui că trebuie “să dea un mesaj” şi gata, i-ai convins, mesajul nu trebuie să aibă coerenţă sau să fie livrat cu demnitate, doar să garanteze acceptarea în grup.
Structurile sociale naturale, specifice comunităţilor restrânse, cu familia ca element central, sunt întotdeauna funcţionale, asigurând autonomia comunităţii şi ca atare un grad de libertate mai mare membrilor ei. Grupurile de tip corporatist au exact obiectivul opus, anume suprimarea libertăţilor individuale prin inducerea unei dependenţe iraţionale de grup – nici nu e dificil, odată destructurată familia, care obişnuia să fie plasa de siguranţă a individului, în aglomeraţiile urbane în care oamenii se adună din toate colţurile ţării/lumii pentru “un nou început” locul de muncă reprezintă ţarcul din care e riscant să ieşi. Există şi ţarcuri pentru timpul liber, care şi el trebuie folosit în acelaşi spirit (în nici un caz alături de familie, nici cea nou întemeiată de tineri, nici cea din care provine fiecare): aici avem festivalurile de la care dacă lipseşti, nu mai exişti, motiv pentru care condiţionarea accesului poate lua chiar şi forme sinucigaşe (cum sunt poşircile injectabile experimentale pentru viroze rebotezate, cu efecte adverse mergând până la “forme uşoare ale morţii”), căci nimic nu e prea mult, precum şi protestele pentru cauze închipuite, întotdeauna însoţite de coregrafii prestabilite şi foarte, foarte “inteligente” (lovitul cu PET-ul în asfalt, telefoanele “aprinse” etc.), veritabile update-uri ale frumoaselor zile de 23 August.
Cât va dura noul comunism? În timp, nu se ştie, dar ca reper “calitativ”, probabil cât a durat şi celălalt: până la foamea convingătoare, dacă nu chiar până la moartea convingătoare, dată fiind componenta nazistă adăugată recent sub pretextul sănătăţii colective.
Autor: Anca Radu
…si eu care credeam ca am scapat… m-am nascut in stalinism, am crescut si m-am maturizat in socialism… a dreaq ”dialectica” a evolutiei… era logic sa vina comunismu’… e mai rau ca in Matrix… nu poti ”evada” din matricea lor…
A nu sti, nu inseamna ca sti.
Si gresestl rau de tot.
Habar nu ai despre ce vorbesti fata dragă!Unde naiba ai văzut tu comunisti care sa accepte toata mizeria asta capitalistă cu jecmanirea statului in beneficiul unor escroci privati sau profitul cu orice pret sau cu lgbt cind de fapt doctrina comunista este exact impotriva privatizărilor si pentru păstrarea statului in tot ceea ce înseamnă o țară cu economia si societatea ei.In comunism mizeria lgbt era in afara legii nu se scalimbaiau ca acum in văzul lumii prin manifestări dezgustătoare si rușinoase!Niciodata comuniștii nu ar fi acceptat asa ceva!In comunism omul,familia si copii erau principala preocupare pe cind acum, pentru globslistii pe care-i numesti ,,comunisti” pricipala preocupare este banul si puterea cu orice preț!Care dracu’ este asemănarea dintre globalistii,corporatistii
si degeneratii de astăzi cu comuniștii?!Minciună asta cum că globslistii ar fi de stînga sau direct comuniști a plecat tot de la deep state-ul american si bineinteles ca, ca tot ce pleacă de acolo a umplut intreaga lume.Adevarul este că nu este altceva decit lupta pentru putere si bani dintre politic si corporații fie ele bănci sau multinaționale!!!Ce legătură are comunismul cu toata mizeria asta capitalistă???!!!
Nimic nou sub Soare, vorba Eclesiastului. Capitalismul este pe cele mai înalte culmi ale dezvoltării sale, imperialismul , imperiul pieței unice, unde cei bogați, elita , cum le place să lise spună, ăia cu IQ mare, care nu mai au loc pe planetă , din pricina subspeciei humanoide din care ei sau desprins, pardon cum spun dumnealor, au evoluat, au ajuns să dețină totul, inclusiv soarta semenilor , care nu au evoluat și care cică îi încurcă în mărețul lor plan. Și unii rămân încremeniți în” proiecte ” vechi, șabloane ale anilor 70 ‘ din America Latină, unde pericolul marxist , socialist, comunist , amenința prosperitatea celor 1% . Da știm cu toții salarizarea mizeră, sărăcia, inflația, șomajul, criminalitatea, deviationismul sexual, și toate rele din trecut și prezent și viitor sunt făcute de ăia de stânga, marxisti, socialiști și comuniști, pe când binele vine de la capitaliști și piața liberă. Bă ăștia își bat joc de noi, și noi punem botul la vrăjelile lor , cu comuniștii și neoliberalii…