Analize și opinii

Elena Radu: „Obișnuiți-vă! Nu ne vom mai întoarce niciodată la viața dinainte.”

Residents wearing respiratory mask wait to be given access to shop in a supermarket in small groups of forty people on February 23, 2020 in the small Italian town of Casalpusterlengo, under the shadow of a new coronavirus outbreak, as Italy took drastic containment steps as worldwide fears over the epidemic spiralled. (Photo by Miguel MEDINA / AFP)

2 ani
Mult, puțin?
Puțin pentru a schimba omenirea.
Mult când nu faci nimic și accepți. Nu mai poți întoarce nimic după aceea.
Acum 2 ani toți aveam o viață normală. Normală raportat la ce trăisem în ultimii zeci de ani. Bună, proastă cum era viața fiecăruia, dar era.
Din martie 2020, odată cu virusul s-au schimbat multe.
Că virusul, că boala, că moartea, că multe altele. Pe unii i-a afectat, pe alții nu.
În aproape 2 ani: 1,445 mil cazuri confirmate din 19 mil, procent 7,4%.
1, 231 mil cazuri recuperate deja din 19 mil in aproape 2 ani, procent 6,48%.
41 mii decese din 19 mil, procent 0.02%.
Deci, sub 10% afectați direct in 2 ani, majoritatea recuperați deja. Insa, unii au fost mai putini norocosi, viata fiind mai puțin bună cu ei, s-au dus ei sau ai lor.
Va mai aduceți ce ni se spunea continuu, la început, de oficialii de rang înalt ? Obișnuiți-vă! Nu ne vom mai întoarce niciodată la viața dinainte.
Ma întrebam mereu: dar, de ce? Cum adică sa nu ne mai întoarcem la viața dinainte?
Uitându-mă acum în urma, înțeleg de ce.
Pentru ca nu ni se va mai permite să ne întoarcem, iar noi nu am făcut și nu vom face nimic pentru a nu fi așa.
Va gândeați în octombrie 2019 ca peste 2 ani nu veți mai putea să beți o cafea/un suc/ o bere cu o cunostinta în oraș, dacă nu prezentați o hârtie?
(De obicei, ne vizitam acasă prietenii foarte apropiați. Cu cunoștințele ieșim la cafea/suc/bere, nu?)
Nu, nu va gândeați. Nici prin cap nu vă trecea.
Nu prezintă o importanță prea mare ieșitul la cafea, mâncat etc. E perceput ca o formă de distracție. Însă, în realitate e o forma de socializare. Ne revoltă prea tare? Nu, că putem să bem cafeaua/sucul/berea și acasă, ce ne trebuie sa le bem în cafenea, restaurant? Da, putem sa le bem și acasă. Insa, socializarea și interacțiunea intraumana, nu prea se pot.
Va gândeati acum 2 ani că peste 2 ani copiii nu vor mai putea merge la școală, facultate și că vor sta mai mult în online? Nu. Din contra și unii și alții așteptați sa înceapă școală, dacă nu pentru învățat, măcar pentru socializare.
Te gândeai acum 2 ani că nu vei putea sa ieși noaptea pe stradă, dacă nu ai o hârtie în buzunar? Nu. Ți s-ar fi părut o idioțenie cât casa. Dacă ți-ar fi zis cineva că asta ar urma să se întâmple, l-ai fi făcut nazist.
Te gândeai acum 2 ani când vedeai chinezi prin alte țări sau în aeroporturi că mergeau cu masca pe față și radeai de ei că peste 2 ani tu îți vei plimba câinele în parc cu masca pe față? Nu, ziceai ca e o aberație.
Te – ai fi gândit acum 2 ani ca nu o să mai poți merge la serviciu dacă nu prezinți o hârtie? Nu. Te – ar fi bufnit râsul și l-ai fi făcut nebun pe ăla de ți-ar fi zis ca asta se va întâmpla.
Te – ai fi gândit acum 2 ani ca o sa îți alegi prietenii sau o sa își “trieze” lumea prietenii și familia după cât de sănătoși sau bolnavi sunt sau după cum au decis sa se vacc sau nu? Nu. Ai fi zis ca o asemenea persoană nici nu merita sa îți fie prieten și că e dezaxat dacă gândește asa.
Și multe altele.
Uite ca azi se întâmplă. Se întâmplă tot ce nu ai fi crezut că ar putea fi posibil acum 2 ani. Unii nu au crezut nici acum 2 luni că s-ar putea întâmpla asta în România. Le considerau povești spuse de niște conspiraționisti.
Ce ai făcut tu sa nu se întâmple asta? Nimic. Le-ai luat din mers, le-ai acceptat și te conformezi.
Ce faci tu azi? Nimic. Le comentezi pe la colturi și te conformezi. Nu te duci nici la cafea/suc/bere, nu îți mai faci nici cunoștințe noi în viața reală, nu mai socializezi față în față cu persoane noi, iti plimbi câinele cu masca pe față chiar dacă esti singur în parc, majoritatea celor cu care mai comunici au avut aceeași opțiune ca tine în privința vacc (și nu ca ar fi fost exclusiv dorința ta asta. De multe ori, cei care au avut o altă opțiune au decis ei să nu mai vorbeasca cu tine).
Unora încă le mai trezește revolta și sunt mahniti când vad asta în jur. Însă, pentru cât timp? Cu cât se va impune mai mult acesta nouă normalitate, cu atât va dispărea și companiunea și empatia.
Pentru că da, lipsa de socializare dezumanizeaza.
Ai vazut acum?
Nu vei mai reveni niciodată la viața dinainte, indiferent când se termină aceasta pandemie.
De ce?
Pentru că ai acceptat și te – ai conformat și nu ai luat nicio măsură când ți s-a spus că viața ta va fi alta, indiferent dacă ție îți va plăcea sau nu.
Și ăsta e doar începutul.
Da, viața ta va fi alta.
Viața ta va fi cum ți se va impune.
Viața ta din trecut va fi doar un vis frumos care se va estompa în timp și vei începe să crezi că nimic nu a fost real, că e numai o fabulație de a ta.
Iar asta se va întâmpla numai pentru că tu ai acceptat să fie așa și te-ai conformat. Ceea ce faci și azi.

Autor: Elena Radu