Avem în sfârşit o nouă tranşă de la FMI. Putem sta liniştiţi cel puţin până la toamnă. Deşi efectele în economia reală a acestui credit sunt aproape nule. Împrumutul de la FMI nu înseamnă mai mulţi antreprenori dispuşi să îşi deschidă o afacere, mai multe locuri de muncă sau o bunăstare mai mare. Dimpotrivă. Costul plătit pentru acest împrumut (cel mai mare de până acum contractat de România) este unul foarte mare. Dacă i-am întreba pe cei de la FMI, guvern sau banca naţională ei ar aclama în cor virtuţile acestui împrumut. Dacă am întreba masa de contribuabili sau mediul de afaceri răspunsul ar fi pe dos.
Intervenţia FMI, oriunde în lume şi în istorie, s-a tradus în militarea pentru reducerea unor cheltuieli publice (cel puţin temporar) sau în creştere de fiscalitate (doar trebuie să îşi ia banii înapoi). Fiind o instituţie publică, finanţată din bani publici, FMI acţioneaza întotdeauna în sensul apărării şi consolidării statului şi a comprimării pieţei libere. În urma acestui credit ne-am ales cu un curs de schimb aparent şi relativ stabil (artificial menţinut) care alimenteză o falsă impresie de eficienţă în zona producţiei. Dar ne-am ales şi cu o fiscalitate tot mai sufocantă, tot mai ostilă şi mai greu de digerat de către contribuabilii privaţi (după ce că aveam cel mai mare număr de impozite şi taxe din Europa acum avem şi cea mai mare cotă de TVA).
Efectele economice ale creşterii de TVA ar fi următoarele:
1. Creşterea unor preturi: foarte mulţi economişti s-au grăbit să aclame că o creştere a cotei de TVA va genera inflaţie. Revenind la teorie şi la manuale, inflaţia este creşterea generalizată a preţurilor. Preţurile nu pot creşte generalizat decât în condiţiile unei mase monetare mai mari (nu pot creşte deodată toate preţurile dacă nu există masă monetară sau lichiditate suplimentară în piaţă). În condiţiile în care admitem că masa monetară va rămâne constantă (politică monetară restrictivă), preţurile nu pot creşte generalizat dacă creşte TVA. Vor creşte unele iar altele vor scădea pentru că va scădea consumul în acea zonă drastic. Evident că dacă discutăm de inflaţia aproximată prin indicele preţurilor (de consum sau de producţie) vom putea avea o creştere a acestuia. Dar acest lucru nu înseamnă neapărat inflaţie. Mai mult, o măsură radicală contracarează efectul “inflaţionist” al creşterii de TVA – reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor. Această măsură va pune, cel puţin temporar presiune pe consum şi va tempera radical creşterea preţurilor. Ulterior s-ar putea să avem creşteri de preţuri pentru că aceşti bani “salvaţi” din bugetele personale ale angajaţilor la stat vor ajunge imediat în buzunarele “privaţilor” care lucrează cu statul (cel puţin o creştere de preţuri la Vouittoane şi la Ferrari estimez clar).
2. Reducerea consumului: este clar că TVA va genera probabil pentru anumite produse creşteri de preţ într-o încercare clară a producătorilor şi comercianţilor de a transfera efectul fiscalităţii mai mari pe spinarea consumatorilor. Ulterior însă prin reducerea consumului preţurile vor trebui scăzute şi încetul cu încetul impactul se va răsfrânge dinspre consumatori spre mediul de afaceri diminuând marja de profit. Piaţa va regla această permanentă “negociere” între producători şi consumatori care vor pasa de la unul la altul fiscalitatea aferentă TVA.
3. Închiderea unor afaceri: multe afaceri din România se bazează pe servicii aferente circulaţiei mărfurilor (distribuţie, livrare, transport), multe dintre acestea fiind aduse de pe piaţa unică internă sau din China. Introducerea unei cote de TVA mai mare va scurta drastic lanţul de distribuţie şi va determina falimentul acelor interpuşi care măresc preţul de vânzare. Creşterea fiscalităţii va duce la închiderea unor astfel de companii de intermediere (de exemplu, puternic afectaţi vor fi micii comercianţi în favoarea marilor comercianţi care au economii de scară mai mari şi care pot prelua mult mai uşor acel 5% din TVA integral).
4. Creşterea şomajului: iniţial cota mai mare de TVA va fi suportată de consumator însă piaţa va întoarce spatele acelor antreprenori care vor pune toată această creştere pe umerii consumatorilor. Fapt pentru care firmele vor trebui să îşi revizuiască drastic, din nou, cheltuielile de producţie şi vor trebui să se uite la grila de salarizare şi la schema de personal. Mai mult, unele componente din lanţul de distribuţie dând faliment vor împinge în şomaj şi mai mulţi angajaţi. Şi reducerea preconizată a consumului va pune o presiune suplimentară pe mediul de afaceri. Reducerea investiţiilor (inclusiv cele străine), retragerea lor de pe o piaţă tot mai fiscalizată este şi ea o cauză probabilă a şomajului în creştere ce va urma.
5. Creşterea cursului de schimb: aici influenţa nu este directă. Putem spune însă că plata TVA pentru anumite bunuri aduse din UE se face pe piaţa de origine şi deci tot mai mulţi vor căuta să cumpere bunuri din afara României (dar din UE) ce includ cote de TVA mai mici în procesul de producţie. Ca urmare, vor creşte uşor importurile din UE (care nu sunt considerate de fapt importuri ci achiziţii de pe piaţa internă). Ele fiind însă plătite în Euro vor pune presiune pe cursul de schimb deteriorând contul curent. Indirect poate apărea o influenţă pe cursul de schimb şi pentru că vor scădea investiţiile străine care aducea o brumă de fonduri în valută ce contribuia la stabilitatea cursului de schimb. Dacă adăugăm şi fiscalitatea pe investiţiile la bursă şi pe depozitele bancare putem remarca o presiune clară asupra cursului de schimb.
6. Deficitul bugetar: creşterea de TVA a fost făcută tocmai pentru a finanţa deficitul bugetar. Nu rezolvă această problemă, o amână pe mai târziu însă cu consecinţele economice de rigoare. După majorarea TVA nu vom scăpa de deficitele publice. Ele vor rămâne în continuare şi vor afecta grav buzunarul nostru.
7. Impactul asupra dobânzilor: TVA nu intervine direct asupra acestei variabile macroeconomice. Dacă e însă să luăm în calcul creditul de consum sau creditul ipotecar care devin mai puţin tentante pentru că preţul autoturismelor va creşte, preţul caselor va creşte (cel puţin teoretic), o scădere a cererii de credite produce o scădere a dobânzilor pe piaţă. În realitate însă piaţa imobiliară şi acum şi piaţa auto sunt la pământ ceea ce înseamnă că introducerea TVA nu va determina o creştere a preţurilor acestor active pe termen lung, ci dimpotrivă. Astfel că efectul creşterii de TVA asupra dobânzilor la creditele în lei este aproape nul.
8. Evaziunea fiscală: TVA este doar o taxă, adesea aplicată la alte taxe cum ar fi accizele. Produsele accizabile vor suporta o creştere de preţ (sau dacă nu o presiune pe producători şi distribuitori) foarte mare. În aceste condiţii devine şi mai tentantă evaziunea fiscală (nu doar pentru cei care trebuie să plătească aceste taxe dar şi pentru cei care trebuie să le încaseze sau trebuie să controleze). Valoarea rezultată din eludarea taxelor va fi importantă şi va fi împărţită cu cei de la stat care văd că salariile lor scad drastic.
Dacă guvernul are impresia că printr-o fiscalitate mai mare se poate salva pe el şi pe contribuabili greşeşte amarnic. Nu putem avea şi taxe mai mari şi, în acelaşi timp, afaceri mai prospere. Nu putem avea taxe mai mici şi, în acelaşi timp, implicare mai mare a statului în economie. Nu putem avea funcţionari publici care să cheltuiască banii din taxe şi impozite în interes strict naţional dar care să uite total de propriul interes, de prieteni sau de familie. Lipsa de viziune pe termen lung şi lipsa unei strategii în care să fie angrenat cu adevărat tot poporul român ne îndreaptă spre faliment. Oricine întreprinde ceva fără a avea în minte o minimă direcţie sfârşeşte prin a se roti de jur împrejur şi a cădea jos ameţit.
Iar vina aparţine în mare parte liderilor. Pe care din păcate ni-i alegem aşa cum îi alegem (contra “penelerine” de ploaie, contra brichete, contra găleţi roşii, contra mopuri, contra geci portocalii, contra bani, contra unui post călduţ în nişte consilii de administraţie).
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu