Analize și opinii

Echipa Facebook și corectitudinea politică

Am aflat recent că exista o echipă Facebook care, în afară de faptul că te întreabă zilnic la ce te gândești, te poate bloca temporar sau definitiv, dacă nu respecți regulile corectitudinii politice.



Recunosc că, fiind doar de un an pe această platformă de socializare, nu știam că există asemenea reguli, dar blocarea unor prieteni, de către echipa Facebook, pentru anumite postări m-au făcut să fiu atent. Nici acum nu știu care sunt aceste reguli și când ești sancționat. Sper ca opinia mea să nu fie considerată abatere de la corectitudinea politică și să nu fiu sancționat. Această politică, aparent corectă, îmi trezește totuși câteva semne de întrebare. Rememorez două evenimente.

Primul eveniment. Într-o dimineață, când am intrat pe Facebook, am identificat un cont fals. Mi-a atras atenția profilul acelui cont x p… mică. Am deschis contul și am constatat că erau fotografiile acelui prieten, dar postările erau extrem de agresive și vulgare (din două în două cuvinte erau pomenite organele sexuale în limbaj popular), încât m-am indignat. L-am sunat și mi-a spus că știe de acest cont fals și că de 6 luni atenționează echipa Facebook, dar că acel cont nu este blocat. Înfuriat de atâta nepăsare am comunicat și eu, cu nume și prenume, unor anonimi – echipa Facebook -, acel lucru. Nu s-a întâmplat nimic. Am reluat comunicarea cu acele personaje invizibile și impersonale. Am avut perseverența ca timp de o săptămână în fiecare zi să reclam acel cont fals. În final, am fost informat că fiind mai multe sesizări contul a fost blocat. Deci cu maximum de celeritate, adică câteva luni de la prima sesizare. Nu știu dacă l-au blocat numai pentru mine sau a fost șters de pe platforma de socializare.

Al doilea eveniment. Patrick André de Hillerin face un comentariu ironic, fără nicio vulgaritate la adresa unei tinere frumoase și libere, intens promovată pe Facebook, profesor suplinitor de Limba și Literatura Română, care propune să se elimine din curriculum scriitorii clasici români și în locul lor să fie introduși alți scriitori din literatura universală. Argumentează această propunere, spunând că literatura clasică românească promovează violența și în acest fel influențează nefavorabil dezvoltarea ulterioară a copiilor. Las la o parte absurditatea unui astfel de argument și precaritatea pregătirii profesionale a unui profesor de Limba și Literatură Română. Totuși, din cauza acestui comentariu, contul lui Patrick André de Hillerin este blocat (în 24 ore, nu în cateva luni) de echipa Facebook pentru încălcarea regulilor etice. Care reguli, care etică?

Aceste două fapte îmi creează suspiciunea rezonabilă că echipa Facebook, de fapt, încearcă să manipuleze. Înlătură opiniile care nu sunt concordante cu politica firmei și promovează alte opinii, ascunzându-se în spatele unui cod etic puțin cunoscut. Altfel, nu îmi explic de ce acele conturi care îndeamnă la violență, utilizând falsurile și un limbaj licențios, nu au fost niciodată blocate. Și, paradoxal, acele conturi cel mai frecvent sunt ale tinerilor frumoși și liberi. De ce echipa Facebook nu blochează conturile în care oamenii credincioși sunt batjocoriți, oamenii săraci sunt minimalizați și jigniți, iar singurele argumente folosite sunt ”proști, inculți, ignoranți,” etc. Aceste epitete sunt compatibile cu corectitudinea politică?

În concluzie, îmi rămâne o întrebare: echipa Facebook face o anumită politică și încearcă să ne manipuleze?

P.S.: Dacă voi fi blocat din cauza faptului că am criticat echipa Facebook (care totuși mă felicită săptămânal pentru numărul de cititori și like-uri), voi apela la un alt cont. Prin intermediul unui prieten neblocat voi comunica celor aproape 5000 de prieteni și 3000 de urmăritori noul cont.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae