Analize și opinii

Dragomir Daniel Tiberivs: Zece lucruri despre noua taxă pe prostie (oficial denumită „taxă pe carbon”)

1. Unu la mână: carbonul poluează în sinea lui cam la fel ca monoxidul de dihidrogen, adică puţin spre deloc, deci denumirea e forţată, dioxidul de carbon e altă formulă cu două molecule de oxigen dar nici ăsta în sinea lui nu e mare sculă pe basculă deci pas. Apropos monoxidul de dihidrogen sună foarte periculos (la fel şi clorura de sodiu) aşa că vă las pe voi să aflaţi care e substanţa periculoasă.
2. Poluarea per capita la nivel european poate fi impozitată şi cu 100%, nu rezolvă nimic dacă banii nu sunt folosiţi în combaterea efectivă a poluării. Altminteri sunt TAXE, IMPOZITE FISCALE şi atât.
3. Şi dacă (să zicem) s-ar impozita cu 100% fiecare european şi banii s-ar folosi pentru combaterea efectivă a poluării, tot nu ar conta la nivel global, adică 500 milioane din 7 miliarde faceti voi calculul.
4. Cetăţenii, gospodăriile se impozitează nu se spune nimic despre corporaţii. Care poluează în draci, la modul că dacă faci greşeala să socoteşti poluarea / persoană fizică şi poluarea / persoană juridică vei vedea diferenţa (de 12 ori mai mare era acum câţiva ani când entităţile economice, firmele erau mai multe, înainte de pandemie).
5. Dacă scopul nu e folosirea banilor pentru combaterea poluării înseamnă că scopul e altul: îmbogăţirea celor care colectează taxele (statul) şi sărăcirea celor care contribuie cu aceste taxe (populaţia).
6. Pe lângă îmbogăţirea guvernelor, a autorităţilor şi scăderea puterii economice a populaţiei, a indivizilor, aceste taxe pot avea şi alte obiective auxiliare. Primul este dezbinarea socială: bă vecine, te ia mama dracului, eu am plătit taxa plăteşte-o şi tu, ia uite tu consumi multă apă eu puţină, tu ai aer condiţionat eu stau în caniculă, etc. Dezbină şi cucereşte e mereu o politică profitabilă.
7. Un alte obiectiv anex poate fi (pe lângă sărăcirea economică) reducerea accesului la nevoile de bază (energie, hrană, apă, locuinţe, aer respirabil). Care toate pot fi controlate exclusiv de guverne, de autorităţi.
8. Care autorităti nu răspund în faţa electoratului (deja sărăcit de putere economică şi financiară) ci în faţa elitei globale care conduce totul prin decrete autoritate (vezi autoritarismul covid, vezi confiscarea fermelor în Olanda, Germania, vezi Sri Lanka etc.).
9. Marea Resetare (nu am inventat eu expresia ci Sweb cu gura lui a spus-o) începe cu o taxă aşa-zisă “pe carbon”.
10. O taxă efectivă pe prostie, pe prostia umană. Care o va accepta la fel cum a acceptat plandemia, la fel cum acceptă ideea de război cu un răufăcător malefic (Putin) şi cu un erou providenţial (Zelensky), cum acceptă toate poveştile care li se servesc pe tavă, însă în ruptul capului nu acceptă ca fiind chestiuni reale Agenda 2030 care este planul globaliştilor pentru planetă.
PS: din 2015 nu veţi mai găsi absolut nimic despre Agenda Addis Abeba 2030 dacă folosiţi Chrome, Fox Mozilla sau Opera sau Edge sau vreun browser occidental, aşa că baftă în cercetări. Dacă la întreprindeţi, dacă nu… aia e. Pam, pam.