Criza alimentară nu este generată doar de schimbările climatice. Iată de ce:
Ni se spune la televizor că toate lucrurile rele se întâmplă din cauza schimbărilor climatice, de la criza de energie la cea alimentară, până la absurditatea medicală conform căreia tinerii proaspăt vaccinaţi cu ser experimental contra Covid mor de la vârste fragede din pricina “schimbărilor climatice”.
Modelul “economic” promovat de aceleaşi mari agenţii de presă care ne-au minţit timp de doi ani cu pandemia de Covid este un model eminamente monetarist, globalist, corporatist. Spun “economic” cu ghilimele fiindcă la bază cuvântul grecesc “oikonomos” înseamnă “bună gospodărire” şi o economie care plimbă produsele alimentare dintr-un colţ în altul al planetei pentru profit financiar clar nu este un exemplu de “bună gosposdărire” a resurselor, fie ele naturale, economice sau umane. Modelul globalist este una din cauzele care a provocat şi va provoca în continuare crize alimentare, energetice şi nu numai.
Să ne uităm puţin la piaţa de cereale: în top 10 producători de cereale avem două ţări care se află în conflict militar: Federaţia Rusă şi Ucraina. Rusia se află sub sancţiuni economice (politice) iar ucraina are porturile blocate iar asta deja provoacă foamete pentru milioane de oameni din Africa. De ce? Fiindcă ONU şi UNICEF au contracte cu Ucraina să furnizeze cereale şi ulei ca ajutor umanitar pentru unele ţări din Africa. Modelul globalist (să aduci cereale din Ucraina în Africa) deja dă chix, fiindcă din anumite motive pur politice (contractul este intermediat de Joe Biden pe vremea când era vicepreşedintele lui Barak Obama pentru profit personal) oamenii mor de foame în Africa.
Bun, atunci întrebarea la îndemână este “de ce nu cultivăm aceste cereale direct în Africa în loc să le importăm din Ucraina?”. Ştim că există teren arabil în Africa, ştim că anumite suprafeţe pot susţine culturi de cereale, şi eliminăm şi costurile cu transportul. Răspunsul este: nu se poate. Fiindcă o corporaţie occidentală (Cargill) are deja obţinute interdicţii pentru multe ţări africane şi acestea sunt blocate cu bună ştiinţă prin decizii judecătoreşti. Zimbabwe, Sudan, Etiopia, Congo, Coasta de Fildeş, sunt câteva din ţările blocate în litigii şi nu au voie practic să-şi dezvolte agricultura.
La aceasta se mai adaugă o altă problemă. Să presupunem că litigiile dispar şi respectivele ţări au mână liberă la agricultură modernă. Apare problema soiurilor de plante care pot fi cultivate, fiindcă multe seminţe sunt deja omologate, patentate şi nu pot fi cultivate decât cu acceptul firmei deţinătoare de patente (şi contra cost sau comision). Cuum, nu poţi să plantezi aşa de capul tău? Nu, fiindcă acesta este modelul economic globalist în care 75% din piaţa seminţelor este detinută de marile corporaţii (Bayer, Monsanto, Du Pont, Syngenta, etc.). Bine, în paranteză fie spus Bayer a cumpărat Monsanto şi Pioneer e încorporată în Du Pont, dar astea sunt jocuri de-ale lor financiare (sunt deţinute de aceleaşi trusturi de investiţii gen Blackrock, Vanguard, etc, trusturi care deţin şi mass-media şi bănci şi big tech şi big pharma, cam toate corporaţiile importante din lume). Nu poţi face agricultură dacă nu ai seminţe, nu poţi lua seminţe omologate decât de la ei.
Atunci există varianta să cultivi seminţe (plante) indigene, native, care au rezistenţă sporită la boli şi sunt adaptate la mediul înconjurător, dar ele nu au productivitatea ridicată ca cele omologate de big agro (marile corporaţii). Dacă faci asta atunci rişti să rămâi singur şi izolat pe piaţă, fiindcă organismele mondiale şi regionale nu vor încuraja asemenea politici izolaţioniste. Spre exemplu un soi de legumă românească nu poate fi subvenţionată de Uniunea Europeană dacă nu e soi omologat şi ca să-l omologhezi trebuie să fii persoană juridică (fie stat, guvern, fie corporaţie). Deci se ajunge tot la corporaţii. Acesta este un alt motiv pentru criza alimentară: patentarea seminţelor, furtul efectiv de seminţe şi monopolul agricol generat în urma lui.
O altă cauză este sărăcirea solului. Anecdotic vorbind, dacă pui îngrăşământ natural în nisip (bălegar, resturi vegetale sau animale) obţii solul propice pentru agricultură. Dacă iei un sol propice pentru agricultură şi-l sărăceşti de nutrienţi, obţii nisip. Cam asta s-a întâmplat în ultimii zeci de ani cu terenurile cultivate industrial, mecanizat, cu fertilizator (îngrăşământ) sintetic, ierbicide insecticide şi pesticide: solul s-a poluat şi a sărăcit. Este calculat că în unele zone din SUA unde agricultura industrială este practicată de mai bine de 50 de ani aceeaşi plantă care era cultivată în anii ’60 şi oferea 100% nutrienţi acum oferă doar 10% din nutrienţii pe care îi oferea în 1960. Cu alte cuvinte o roşie cultivată în Illinois în 1960 este echivalentul nutriţional a 10 roşii cultivate în 2020 pe acelaşi teren. Deşi producţia ca volum este crescută, valoarea nutriţională a respectivului produs scade direct proporţional cu valoarea nutriţională a solului în care este cultivat.
Soluţia pe termen mediu şi lung poate fi refacerea solului, dar asta contravine “modelului economic” globalist, fiindcă limitează profitul corporatist pe termen scurt (tot ce îi interesează este profitul pe termen scurt) şi implică o strategie care să fie aplicată pe generaţii (nepoţii să beneficieze de un sol refăcut şi potent dpdv nutriţional), de aceea în mass-media controlată de aceleaşi trusturi de presă nu se pune problema solului sărăcit în ultimii zeci de ani de agricultură intensivă.
Criza alimentară poate fi rezolvată, însă pentru asta trebuie să schimbăm paradigma economică, de la o economie globală şi agricultură globală la o agricultură locală, în care diversitatea şi sustenabilitatea să înlocuiasca profitul şi cantitatea să fie înlocuită de calitate. În momentul în care ai plante care generează dublul de nutrienţi, ai nevoie de jumătate de suprafaţă agricolă. În momentul în care pe un teren agricol reuşeşti să creezi un ecosistem natural (spre exepmlu porumb + fasole + dovleci) nu mai ai nevoie de îngrăşăminte fiindcă plantele se ajută între ele şi obţii recoltă mai sănătoasă şi mai profitabilă pe termen lung (nu ai doar monocultură de porumb ci 3 culturi pe aceeaşi suprafaţă). Şi exemplele pot continua.
Pe viitor omenirea se va confrunta cu multe probleme: cataclisme naturale, schimbări climatice, posibil ameninţări din spaţiu (asteroizi, explozii solare) şi cele mai bune soluţii la problemele viitoare nu le poate da generaţia actuală, ci generaţiile viitoare. Ele vor trebui să se confrunte cu aceste probleme. Cum le putem oferi copiilor, nepoţilor, un viitor mai sigur? Simplu: hrănind generaţiile actuale de copii de pe întreaga planetă. O bună nutriţie conferă o dezvoltare cognitivă armonioasă şi implicit o inteligenţă sporită. Doar crescând suma inteligenţei planetare (a speciei umane) putem asigura condiţiile necesare viitoarelor genii care să rezolve problemele ulterioare ale omenirii.
Gândiţi-vă ce ar fi fost dacă un Albert Einstein sau Henri Coandă sau Isaac Newton ar fi murit la vârsta de 5 ani de inaniţie. Unde ar fi ajuns omenirea acum, cât de înapoiaţi am fi fost ca specie… De aceea este importantă rezolvarea crizei alimentare, pentru ca generaţiile viitoare să aibă şanse sporite la un Einstein, Hawking, Pasteur, etc…
Autor: Dragomir Daniel Tiberivs
Adauga comentariu