Dragnea, o nuca prea tare

Acest comentariu a fost inspirat de un articol recent al lui Ion Spanu (aici) care începe astfel:



„În mod paradoxal, după ce s-a ales praful de toate cele trei propuneri ale sale de prim-miniştri (Sevil Shhaideh, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose), Liviu Dragnea şi-a revenit din pumni mai ceva decît celebrul boxer Rocky Balboa! Exact atunci cînd părea căzut, cu o condamnare definitivă în cîrcă şi cu un alt proces ce se apropie de final, cu proteste zilnice împotriva lui, Liviu Dragnea pare mai puternic decît oricînd. N-a avut nici cea mai mică ezitare s-o numească pe vechea sa prietenă Viorica Florica Dăncilă din Teleorman în funcţia de prim-ministru, aşa cum făcuse nu de mult cu vecina acesteia, Carmen Dan, pe care o pusese deja în fruntea Ministerului de Interne.”

Constatarea domnului Spânu reflectă o realitate care îi intrigă pe mulți: Liviu Dragnea are o abilitate de felină. Face ce face și cade mereu în picioare. Să fie o chestie pur fizică? Un centru de greutate a la Hopa – Mitică? Sau să fie altceva mult mai subtil, pe bază de scripeți, pârghii și lumini indirecte, care dă impresia de supranatural precum magiile lui David Copperfield?

De fapt, ce m-a intrigat la articolul domnului Spânu a fost nu paragraful reprodus mai sus ci explicația pe care domnia sa o dă fenomenului. Iată:

„Avînd în faţă datele de mai sus, sîntem tentaţi să tragem o concluzie stupefiantă chiar şi pentru mine. Baza acestei ascensiuni fulminante (a lui Liviu Dragnea – n.a.) sînt preşedintele României, Klaus Johannis, şi doi foşti premieri: Dacian Cioloş şi Victor Ponta!”. Cu concluzia derivativă: „Dacă n-ar fi fost vinovăţia celor trei, Liviu Dragnea ar fi fost şi azi la pescuit pe Lacul Belina”.

Adică mai ales factori exteriori, nicio contribuție personală decisivă a lui Liviu Dragnea la forța pe care a dobândit-o prin manevrele făcute, la găsirea drumului prin labirint.

Cred că Ion Spânu a făcut de data asta aceeași greșeală pe care eu însumi am făcut-o de multe ori înainte în legătură cu Liviu Dragnea, și anume să considere că punctele slabe ale omului Liviu Dragnea ar fi trebuit să influențeze neapărat negativ și traiectoria politicianului Liviu Dragnea.

Nu este un citit și un rafinat precum Adrian Năstase. Corect!

Nu este un orator spumos și subtil precum Crin Antonescu. Asta e!

Nu are darul de a minți convingător precum Victor Ponta. Se întâmplă!

Și are, ca să mă joc puțin cu limba română, și alte multe lipsuri. Lipsuri în raport cu un etalon absolut de inteligență, de cultură, de integritate.

Așa-i!

Dar Traian Băsescu o fi fost mai breaz? Și ce carieră politică și-a construit!  Ori C.V. Tudor! Ori, mai la vest de noi, la Budapesta, Victor Orban!

Ce vreau să spun este că succesul în politică se obține mai degrabă pe bază de defecte umane și nu de virtuți.

După rezultate, Liviu Dragnea pare a fi un excelent navigator în ape tulburi. Departe de a pune accentul pe calitățile sale, el se concentrează pe a exploata defectele celorlalți.

Lucrează foarte mult la contraforți. El nu atacă primul. Preferă să se lase atacat și știe să organizeze rezistențe, să zădărnicească atacuri. Iar după fiecare astfel de zădărnicire iese mai puternic.  În momentele de maximă încleștare, tace. Apare la declarații abia după ce a triumfat (vezi cazul Ponta, vezi cazul Grindeanu, vezi cazul Tudose, vezi chiar cazul Dăncilă), apoi, în liniște, când dușmanul își linge rănile, îl subminează, îl surpă, îl scoate complet din jocul mare.

Ne place ori nu, corespunde sau ba sistemelor noastre de valori, Liviu Dragnea se dovedește, cu toate defectele și mediocritățile lui unanim recunoscute, o nucă tare pentru adversari. Iar secretul acestei capacități de rezistență nu stă în erorile adversarilor ci constă în  știința exploatării acestor erori. Și adversarii altora, precum Iliescu, Ponta, Grindeanu, Tudose au făcut erori și totuși, la prima zdruncinătură mai serioasă, toți acești lideri politici au plecat capul și s-au predat.

Dragnea rezistă pentru că deține excepționala însușire ca, odată cu apropierea de cineva, să-i identifice aceluia slăbiciunile și să i le documenteze. Se face frate cu dracu’ dar nu ratează prilejul ca din frăția asta să obțină și ceva probe cu care să-l aibă la mână pe aghiuță, când va fi nevoie.

Eu așa îmi explic anduranța extraordinară de care dă dovadă liderul PSD în războiul pe care i l-au declarat atâția inamici puternici. A pârlit porcul cu Coldea și Kovesi (și câte altele o mai fi făcut împreună cu ei) dar n-a plecat cu mâna goală de la aceste ceremonii.

Teoretic, statul paralel l-ar putea umfla de pe stradă pe Liviu Dragnea oricând, aplicând rețete deja verificate pe alții. De ce n-o face? Mai ales că președintele ar jubila, strada ar aclama, propaganda ar înălțas imnuri?

N-o face pentru că, la fel ca și în cazul lui Traian Băsescu, arestarea și anihilarea lui Liviu Dragnea ar putea produce (prin dovezile pe care acesta le ține la sertar) prăbușirea întregului sistem ocult.

Iar aici nu mai e vorba de greșelile dușmanilor politici ci de abilitatea lui Liviu Dragnea de a supraviețui. Îi are la mână pe toți greii din fața lui în așa măsură încât parcă ar fi inseparabili. Sau acceptă compromisul actual, sau se duc toți la fund, odată cu el.

Simplu și nebazat pe calități umane ci, mai degrabă pe slăbiciuni animalice.

Sursa: Contele de Saint Germain