O Cooperativă Agricolă de Producţie nedesfiinţată după Revoluţie învârte milioane de euro. Tractoriştii au lefuri de peste 2.000 de euro în sezon. Cei de la Combinatul Agroindustrial Curtici din judeţul Arad, pe scurt CAI, nu au probleme cu seceta şi fac profit an după an, lăudându- se cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro.
Vara aceasta, când toată România se plânge de culturi compromise, agricultorii din Curtici au obţinut cea mai mare producţie de grâu la hectar din toată ţara. Unii nu cred în minuni, aşa că au mai pus la îndoială producţia stahanovistă.
Pe lângă calităţile solului, profitul se datorează, în mare parte, managementului. Inginerul Dimitrie Muscă ştie cu ce e mai bine să populeze miile de hectare, pe baza unei prospecţiuni a pieţei şi, de mai bine de 20 de ani, nu a dat greş niciodată.
Mai ştie ceva: mizează pe soiurile autohtone. Acum, CAI Curtici are terenuri, ferme de animale, livezi şi magazine de desfacere. CAP-ul capitalist a devenit un exemplu de afacere. Are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, plăteşte asociaţilor anual câte 1.500 de kilograme de grâu la hectar – un record naţional – iar tractoriştii au ajuns să câştige şi 2.300 de euro pe lună în sezon.
În curtea sediului administrativ al holdingului, la oră fixă, sună în difuzoare “Noi suntem Români”. Se întâmplă de fix 24 de ori într-o zi, de 10 ani. Aceeaşi temă muzicală răsună şi în ferme sau printre grajduri.
Pentru distracţia copiilor din Curtici, dacă afacerea tot merge strălucit, directorul a deschis o mini-grădină zoologică, iar la una din locaţii cresc în libertate păuni, printre găini, pe un gazon care ar face orice englez să moară de invidie, flancat de trandafiri altoiţi, meri şi pruni care au dat în pârg. Şi e numai curtea fabricii de lactate a fostului CAP.
Dimitrie Muscă urmăreşte, în biroul său, patru plasme imense, pe care se transmit live imagini din ferme şi din cele 29 magazine în care se vând produsele din carne şi lactate produse la Curtici.
Cum vede o neregulă, pune mâna pe telefon şi sună: “Am vorbit de două zile să aveţi mai multă marfă în vitrine”, apoi cere explicaţii şi dă alarmă de sancţiuni.
CAI Curtici s-a născut imediat după Revoluţie, pe bazele fostului CAP din oraşul arădean. Practic, cooperativa agricolă de producţie comunistă nu a fost închisă, ci s-a adaptat la capitalism.
Povestea începe în 1987. Inginerul agronom Dimitrie Muscă a fost numit preşedinte şi inginer şef la CAP “Lumea Nouă” din Curtici. În 1989, reuşea deja o performanţă: cooperativa a trecut de la cinci milioane de lei pierdere la nouă milioane de lei profit. Bonus, Muscă a dechis o brutărie în sat. După Revoluţie, inginerul s-a trezit în curtea CAP-ului cu majoritatea proaspeţilor proprietari de terenuri, foşti agricultori cooperatişti.
“E păcat să se desfiinţeze CAP-ul nostru. Cu ce o să ne alegem fiecare? Cu o cărămidă din grajd pe care s-o ducem acasă? Vrem să rămânem în continuare în asociaţie, iar tu să ne conduci pe mai departe, că ai făcut treabă bună până acum”, i-au spus oamenii.
Cooperativa Agroindustrială funcţionează acum în sistem de holding, asociind două societăţi cu producţie vegetală, CAI Curtici şi CAI Olari, care lucrează 7.500 de hectare de teren.
Pământul nu e al cuiva anume, ci aparţine celor 2.300 de curticeni sau urmaşi ai acestora, care l-au pus la comun aşa cum era pe timpul CAP-ului comunist. Doar că acum primesc parte din câştig. În medie, fiecare are cam 3 hectare, niciunul 100.
În plus există fermele de animale, fabrica de lactate şi abatorul, şi cele 29 de magazine de desfacere a produselor animaliere, din care 9 în Timişoara şi 20 în Arad.
În timp ce agricultorii din toată România se plâng că cel puţin o treime din culturi le-a fost compromisă, la CAI Curtici s-a recoltat cea mai mare producţie de grâu din ţară. “În fiecare an luăm decizia de a planta cea mai mare suprafaţă cu acea cultură cares se dovedeşte a fi cea mai rentabilă. Sezonul acesta, cel mai rentabil a fost grâul. Am plantat 4.000 de hectare cu grâu şi am obţinut 7.013 kg la hectar. Pentru însămânţări folosim exclusiv grâu românesc, produs de Staţiunea de cercetare Fundulea. Este un grâu cu o calitate de panificaţie excelentă, cu gluten 32 – 34%, proteină 14 – 15%”, explică Dimitrie Muscă.
Chiar dacă la Curtici se face cel mai bun grâu pentru făina de panificaţie, 3.000 de tone din producţia acestui an a fost oprită pentru hrana animalelor, ca să aibă carnea bună, să nu fie hrănite cu îngrăşăminte şi chimicale.
Pentru porci, dar şi pentru vacile de aici a mai plantat 125 de hectare de lucernă, 3.500 de hectare de porumb, floarea soarelui. În fiecare an, după recoltare, cei 2.300 de proprietari de teren primesc, pentru fiecare hectar, câte 750 kg de grâu şi tot atâta de porumb.
Cei care nu vor roadele pământului iau 260 de euro pe hectar sau, în loc de grâu, îşi asigură pâinea pentru tot restul anului. Cantitatea de o tonă şi jumătate la hectar nu se dă nici în ţară, nici în Europa şi nu se dă nicăieri în lume.
“Anual, profitul se redistribuie pentru dezvoltare”, spune Muscă. Pentru lucrul pământului, Muscă mizează pe calitatea germană. 17 tractoare Fendt, 14 combine Class, 5 semănătoare Horsch, 5 prăşitoare – aşa arată o parte din parcul motorizat.
Toate sunt nişte maşinării computerizate, au sute de cai putere şi sunt capabile să lucreze 300 de hectare zilnic. În plin sezon, cei care lucrează pe combine sunt remuneraţi cu câte 100 de euro pe zi.
Tractoriştii primesc şi ei câte 70 de euro pe ziua de muncă în plină campanie agricolă. “Maşinile au valoare mare. Oamenii care lucrează cu ele trebuie să fie responsabili. Trebuie să fii plătit corect ca să exploatezi corect utilajele”, spune Muscă.
La CAI Curtici funcţionează întregul circuit al unui business bine pus la punct: pe pământul oamenilor intraţi în cooperaţie se produc cerealele, din acestea se fac furajele pentru animale, abatorul şi fabrica de lactate sunt tot ale holdingului, iar produsele se vând doar în magazinele proprii.
“Eu ştiu ce am aici şi nu mă compar cu alţii. La fel de adevărat este că în niciun an nu am avut profit sub un milion de euro. România ar putea arăta aşa, dacă cei din domeniul acesta ar înţelege să lucreze serios. Să muncească, să fie corecţi cu toţi cei care intră în circuit”, spune Muscă.
Directorul îşi permite luxul de a-şi “creşte” ingineri din rândul tinerilor care se angajează la CAI la terminarea şcolii, ca să îşi facă bani de vacanţă. Iar oamenii dau de bine şi nu mai pleacă. (evz.ro)
Povestea fostului CAP Curtici, prezentată de EVZ şi Agrointel, este demonstraţia excelentă a ce putea fi agricultura românească dacă avea norocul unor proprietari înţelepţi şi al unor manageri competenţi.
Un lucru, însă, nu este: dovada cum că cooperativizarea forţată ar fi făcut vreun bine agriculturii. Dimpotrivă!
Iată trei particulartăţi:
1. CAP-ul din Curtci era unul dintre puţinele care funcţionau eficient înainte de 1989, iar asta s-a întâmplat doar timp de doi ani, datorită schimbării managementului cu unul eficient. Dimitrie Muscă este unul dintre puţinii care au supravieţuit unui sistem cinic de selecţie adversă.
2. Asocierea ţăranilor după reîmproprietărire a fost voluntară – ăsta fiind elementul cheie al oricărei cooperative de succes. În momentul în care intervine constrângerea, beneficiile asocierii dispar ca şi când n-ar fi existat. De exemplu, legiuitorii sunt motivaţi să-l elimine pe bunul-gospodar şi să-l pună şef de CAP pe ăl mai eficient politruc-torţionar.
3. Dividendele sunt de invidiat pentru orice proprietar de suprafaţă mică: 1,5 tone de grâu la hectar şi cam 150 de euro cotă-parte la profit. Sigur, la fiecare 30 de hectare, asta înseamnă un venit de 1000 de euro pe lună fără efort. Însă, pentru un proprietar cu suprafaţa medie de trei hectare, venitul e puţin peste 100 de euro pe lună. Deşi banii sunt relativ mulţi, ei nu pot asigura supravieţuirea unei familii la un nivel decent, iar problema României este că prea multe familii au prea puţine hectare. Pentru cine vrea să trăiască ca fermier dintr-o suprafaţă mică, deci să obţină venituri de 10 ori mai mari, soluţia nu este asocierea ci tot ferma individuală – dar ocupată cu sere, livezi, crescătorii sau alte culturi profitabile pe suprafeţe mici. (sursa: riscograma.ro)
Un lucru este clar: daca noi, romanii vrem sa traim mai bine, trebuie sa ne orientam catre sistemul cooperatist; este stiuta vorba romaneasca ca “unde-i unul nu-i putere la nevoi si la durere, unde-s doi puterea creste iar dusmanul nu sporeste”. Romani, in acest moment, dusmanul este langa noi si ne loveste cu tot ce-i cade in mana: inrobire economica, coruperea clasei politice, deculturalizare si desacralizare a spiritului stramosesc, coruperea generatie tinere, mass-media controlata de trusturi mare parte straine care au o politica antinationala si pro-globalizare, si fiindca am amintit, globalizarea insasi. Romani, saracia din aceasta tara ni se datoreaza noua, nu conditiilor amintite mai sus. Daca ne unim fortele, daca ne depasim antipatiile si invatam sa cooperam, daca invatam calea smereniei si a ascultarii intre noi, vom reusi sa invingem saracia, coruptia, clasa politica si tot ceea ce se mai poate opune prosperitatii noastre. Romani din toate tinuturile, uniti-va!