Analize și opinii

Document guvernamental: pagube de 75 milioane de euro la Hidroelectrica

Videanu acuzat că a produs pagube de 75 milioane de euro la Hidroelectrica

Corpul de Control al Guvernului a finalizat un raport privind pagubele înregistrate la SC Hidroelectrica SA. Mingea se află acum în curtea DNA, care a fost sesizat cu acest raport. Şefii de la Hidroelectrica au „donat” 10 maşini de lux şefilor din minister şi au cumpărat parfumuri Versace, Gucci, Givency etc.

129,4 milioane euro pagubă la Hidroelectrica

Corpul de Control al Guvernului, a finalizat un raport ce a vizat activitatea de la SC Hidroelectrica SA, indicând, clar, trei oficiali din conducerea fostului Minister al Economiei de intervenţii ilegale care au generat pagube imense societăţii verificate. Documentul face referire la foştii miniştri Adriean Videanu şi Ion Ariton, şi la fostul secretar de stat Tudor Şerban. Cei trei sunt acuzaţi că s-au implicat personal în semnarea de contracte directe păguboase pentru Hidroelectrica, iar raportul Corpului de Control – remis DNA – se arată că există toate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Pagubele înregistrate de Hidroelectrica sunt estimate la 550.000.000 milioane lei, adică în jur de 129, 4 milioane euro (am utilizat un curs de 4,25 euro-leu – n.a.).

Pagubele de care este acuzat Videanu

Documentul guvernamental face un bilanţ negru al pagubelor înregistrate de Hidroelectrica din vina exclusivă („intervenţiile ilegale” – conform documentului) a lui Adriean Videanu, din perioada în care a condus Ministerul Economiei. La un calcul rapid, observăm că lui Videanu i se impută pagube în valoare de 75,9 milioane de euro!!!.

–          relaţii contractuale ale Hidroelectrica cu SC Termoelectrica SA (2009 şi 2010) – pagubă 167.991.710 lei – cca 39,5 de milioane de euro;

–          relaţii contractuale cu SC Electrocentrale Deva (2009 şi 2010) – pagubă de 95.362.359 lei – cca 22,4 milioane euro;

–          relaţii contractuale cu Complexul Energetic Turceni SA (2009) – pagubă de 44.890.062 lei – cca 10,5 milioane euro;

–          relaţii contractuale cu Complexul Energetic Turceni SA (2010) – pagubă de 13.259.601 lei – cca 3,1 milioane euro;

–          relaţii contractuale cu Complexul Energetic Rovinari SA (2009) – pagubă de 1.727.476 lei – cca 406.000 euro.

10 maşini de lux pentru şefii din minister

Între conducerea Hidroelectrica SA şi ministerul condus de Adriean Videanu şi ulterior de Ion Ariton a existat o strânsă legătură, privind grija purtată de cei dintâi şefilor din minister. Grujă care s-a materializat prin cedarea spre folosinţă a 10 autoturisme (câte două Mitsubishi Pajero, Mitsubishi Outlander, Volkswagen Passat, precum şi câte un Audi A6, Audi Allroad, Volkswagen Tiguan şi Renault Laguna). Evident, toate cheltuielile privind exploatarea celor 10 autoturisme (întreţinere, reparaţii, carburanţi), au fost suportate de nababii de la Hidroelectrica. Costurile, o „nimica toată” de 1.294.434 lei, adică aproape 300.000 de euro. În documentul Corpului de Control a guvernului se menţionează că pentru cinci din respectivele autoturisme nu au fost încheiate contracte de comodat şi nici formalităţi de predare-primire între reprezentantii Hidroelectrica şi cei ai ministerului.

Cheltuieli de protocol peste normele legale aprobate

În perioada de criză, 2009 – 2011, cei de la Hidroelectrica au avut cheltuieli de protocol în valoare totală de 4.415.057 lei – adică în jur de 1 milion de euro.Atenţie, aceste cheltuielile au depăşit serios bugetul alocat pentru acţiunile de protocol, concret depăşirea este de 1.630.000 lei (cca 380.000 de euro), după cum urmeză:

–          2009: depăşire de 537.000 lei;

–          2010: depăşire de 984.000 lei;

–          2011: depăşire de 109.000 lei.

Poate este interesant de aflat şi pe ce s-au dus banii din fondul de protocol. Printre altele s-au achiziţionat:

–          parfumuri Versace, Givency, Gucci, Cacharel, Roberto Cavalli etc;

–          bijuterii, printre care un set de butoni „Mont Blanc”,, un set de butoni „Dunhill”, o brichetă „Dupont” (de 1.800 lei);

–          două tabloruri de 6.000, respectiv 5.227 lei;

–          90 de genţi de piele (877 lei bucata – 198 euro), 70 de genţi cu portofel (1.066 lei – 241 euro);

–          seturi de felicitări cu medalii de argint şi aur (s-a plătit 905.834 lei – 203.924 euro).

Videanu susţine că nu a semnat niciun document

La puţine minute după ce informaţiile din raportul Corpului de Control al guvernului au devenit publice, Adriean Videanu a reacţionat. El susţine, cu nonşalanţă că nu a semnat niciunul din contractele încriminate în documentul guvernamental. „Pentru a elimina orice speculaţie publică referitoare la suspiciunea de abuz în serviciu apărută în urma raportului Corpului de Control al Guvernului, cer imediat ca cei care au făcut public acest raport să pună la dispoziţia presei orice document referitor la Hidroelectrica semnat de Adriean Videanu care ar putea să susţină suspiciunea de abuz în serviciu proferată de Victor Ponta. Îi cer lui Victor Ponta să prezinte public măcar un singur document cu semnătura mea care i-ar putea susţine alegaţiile referitoare la Hidroelectrica”, a declarat Adriean Videanu.

Practic, Videanu se plasează pe aceiaşi linie cu Elena Udrea. Şi fost ministresă declara atunci când era acuzată că a risipit banii de la buget pe investiţii inutile sau că a făcut plăţi supraevaluate, că nu a semnat ea documentele. Totuşi, oficiali din guvern, susţin că tocmai claritatea expresiilor din textul documentului guvernamental nu lasă loc de interpretări şi că s-ar regăsii semnăturile lui Videanu. „În cel mai rău caz, dacă nu este semnătura moinistrului pe contractele sau pe aprobările încriminate, este obligatoriu ca semnătura să se afle pe notele de fundamentare a respectivelor acte”, a mai precizat sursa citată.

Ce va face DNA?

Acum mingea este în terenul DNA. Va demara oare instituţia care a fost păstorită de Daniel Morar o investigaţie profesionistă?. Un răspuns este dificil de dat în acest moment. Zilele trecutem chiar premierul Victor Ponta declara, dezolat, că a remis DNA şi Procuraturii Generale numeroase documente privind ilegalităţi ale foştilor miniştri, dar că cele două instituţii nu au demarat anchete. În replică la afirmaţiile premierului, Daniel Morar a declarat la un post de televiziune că documentele trimise de guvern nu au suport juridic. Să ne amintim, procurorii au dat în 2010 NUP (Neînceperea urmăririi penale) şi pentru infracţiunea flagrantă a Robertei Anastase, care în seara de 15 septembrie 2010, la votarea legii pensiilor a falsificat pur şi simplu votul, anunţând 175 de votanţi deşi în plen erau cel mult 96 de persoane, cu stenografe cu tot. De asemenea, reamintim că DNA a instrumentat în timp record presupul trafic de influenţă al deputatului Ioan Stan, acuzat că a beneficiat de 60.000 lei (şaizeci de mii de lei) – o sumă „uriaşă” în raport cu ce i se impută lui Videanu !! – pentru materiale necesare în campania electorală.

Autor: Lucian Gheorghiu
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu