Analize și opinii

Distrugerea datoriilor, grăbită de spirala fricii

Pământul are tot mai puţin de oferit ca resurse, plăcinta din care ne hrănim cu toţii se îngustează, iar în faţa noastră este o criză comparabilă doar cu cea asociată Marii Ciume de la jumătatea secolului al XIV-lea, a declarat recent Nicole Foss, consultant pe energie şi analist financiar, într-un interviu pentru Press TV. Un şoc financiar va premerge impasul social major în condiţiile în care cantitatea de credit este mult mai ridicată decât activele nemijlocite din economia reală.

În opinia lui Foss, încercarea de reflaţie din ultimii trei ani se apropie de sfârşit, iar creşterile de preţuri sunt acum doar un efect întârziat al pompării de lichiditate dinspre sistemul financiar începând cu martie 2009 şi a impulsului recent, pornit în luna iunie a acestui an. Totuşi, ne apropiem de un punct de inversare a tendinţei de expansiune a creditului, iar preţurile vor urma în sens descendent procesul de contracţie a cantităţii de datorii. Impactul se va resimţi mai întâi pe pieţele de mărfuri, unde Foss întrevede picaje ale cotaţiilor de anvergura celor din 2008, când preţul petroulului a scăzut cu 78% în numai cinci luni. Reducerea cererii din partea Chinei va contribui la inversarea speculaţiei în sensul unui trend de scădere pe pieţele de commodities.

Cotaţiile mai coborâte la energie şi la materiile prime vor avea impact asupra preţurilor bunurilor şi serviciilor care vor fi mai mici. Aceasta nu înseamnă că ele vor fi mai accesibile. Dimpotrivă, puterea de cumpărare a populaţiei se va prăbuşi încă şi mai repede decât preţurile. “Lumea îşi va permite din ce în ce mai puţin, deşi preţurile vor scădea; este paradoxul deflaţiei”, a afirmat consultantul energetic, autor pe website-ul Automatic Earth.

Se repetă o poveste veche, cu negustori şi bancheri din Veneţia

Distrugerea creditului este asociată unor cataclisme sociale, spune Foss amintind de un episod similar din Europa secolului al XIV-lea. Criza de atunci a început de la Veneţia, cetate care concentra capitalul şi care se afla în vârful piramidei creditului continental. Statul veneţian venea după o perioadă lungă de prosperitate, asociată unei extinderi a creditului de mai bine de 200 de ani, în secolele XI-XIII. Finalul acestui ciclu de extindere a datoriilor a culminat cu o etapă puternic speculativă în care, deşi randamentul pentru muncă era de numai 4%, creditarea se făcea la dobânzi foarte mari. Astfel, creditele pentru băncile florentine care creditau războaiele în Europa aveau randamente de 10%, în timp ce creditele speculative şi arbitrajele pe aur şi argint asigurau câştiguri de 40%.

Economia speculativă veneţiană ajunsese la o pondere prea ridicată în economia reală, un veritabil parazit pentru aceasta. Era o situaţie similară celei de astăzi în care economia financiară a ajuns la procentaje foarte ridicate din Produsul Intern Brut al ţărilor dezvoltate. În opinia lui Nicole Foss, în faţa noastră avem acelaşi scenariu al unei prăbuşiri sistemice aşa cum a fost cea de la jumătatea secolului al XIV-lea. Falimentul băncilor veneţiene şi florentine din 1345 a distrus orice mare bancă şi toate pieţele de bani din Europa, unda de şoc propagându-se de la sursa originării creditului către tot sistemul financiar european. A urmat un veac dezastruos marcat de Marea Ciumă din 1347-1348 şi de escaladarea războiului de 100 de ani între Franţa şi Anglia.

Prea târziu pentru a opri implozia datoriilor în zona euro

În faţa noastră este o perioadă asemănătoare, spune Nicole Foss, întărind că este doar începutul austerităţii. De asemenea, comportamentul social al oamenilor va suferi modificări majore pe măsură ce contracţia creditului va lovi economia. Dacă psihologia expansiunii are în centrul ei cooperarea, în timpurile de restrângere, abordarea este diferită: noi şi ceilalţi, unde “ceilalţi” reprezintă mai degrabă o ameninţare. Pe măsură ce oamenii îşi vor da seama că instrumentele de credit au puţin colateral disponibil, bătălia pentru puţinele active reale va fi acerbă.

Acesta este contextul în care Uniunea Europeană va suporta provocări majore, iar austeritatea se va muta dinspre periferie către nucleul dur al spaţiului comunitar. Autorităţile încearcă să salveze Uniunea, negociind pe uşa din dos crearea unui conglomerat fiscal comun şi introducerea de eurobonduri. Sentimentul liderilor europeni este acela că pentru a ţine proiectul în picioare, datoriile ar trebui susţinute în comun. Ei însă nu vor reuşi, crede Foss; creditul este în contracţie, iar psihologia deflaţionistă este deja asumată.
Bondurile guvernamentale ale ţărilor din UE vor suferi un colaps, iar bilanţurile băncilor vor începe să se contracte substanţial. Aceasta este deflaţie, şi deja a devenit târziu pentru a preveni acest lucru. De fiecare dată când liderii europeni încearcă să contracareze respectivul fenomen, ei eşuează, ceea ce îi face să pară incompetenţi. Astfel, este hrănită frica din pieţele financiare.

În Europa s-a dezlănţuit deja o spirală a fricii care forţează contracţia. Ratele de dobândă explodează acolo unde este perceput riscul, în timp ce randamentele devin negative acolo unde investitorii identifică un paradis de refugiu, spune Foss, indicând la acest capitol titlurile de stat ale Germaniei, Elveţiei, Marii Britanii şi Suediei. Aceste instrumente financiare de fapt nu sunt sigure, ci sunt doar mai sigure. Pentru a contracara această segregare realizată la nivelul pieţei, autorităţile vor încerca să impună controlul capitalului; din nou nu vor reuşi, ci doar vor izbuti să alimenteze spirala fricii.

Motoarele expansiunii creditului se dezintegrează

Spirala contracţiei creditului nu se va opri decât acolo unde o cantitate redusă de datorie va fi acoperită acceptabil de colateralele existente în economia reală. Urmează, aşadar, o perioadă extinsă de achitare şi repudiere a datoriilor care prin definiţie este deflaţionistă, spune Foss. Pe acest fond, dolarul ar urma să se întărească, iar dobânzile vor sta mai jos decât în mod normal; acestea sunt simptome ale investitorilor care se refugiază în căutare de siguranţă. Totuşi, problemele SUA sunt de o magnitudine foarte mare, aşa încât va veni o perioadă în care bondurile vor fi vândute agresiv, ratele de dobândă vor sări în aer, iar regimul valutar va fi puternic distorsionat.

Nicole Foss nu crede că banii “tipăriţi” de băncile centrale vor crea inflaţie. Sumele puse în sistem acum sunt mici faţă de cantitatea de datorie care este în economie şi stă să fie curăţată. În plus, piaţa derivatelor este puternic deteriorată, iar produsele securizate împachetate de bănci tot mai greu vandabile. Însuşi sistemul rezervelor fracţionare se rupe. “Motoarele expansiunii creditului se dezintegrează”, rezumă Foss.

Mai săraci, în epoca banilor valoroşi

Creditul nu numai că nu are loc unde să se extindă, dar în faţa noastră avem o prăbuşire a cantităţii de credit şi bani până la un nivel la care acestea îşi pot găsi acoperirea în colateralele existente. Or, atunci când 99% din cantitatea de bani este credit şi numai 1% este cash, atunci când începe contracţia creditului, banii gheaţă pot deveni chiar foarte valoroşi. Neajunsul cel mare va fi acela că oamenii vor avea foarte puţini bani. Puterea de cumpărare va scădea nu pentru că dolarul va deveni fără valoare – aşa cum spun susţinătorii tezei hiperinflaţiei – ci pentru că oamenii vor avea foarte puţini dolari. Aceasta este şi marea problemă în deflaţie, că banii şi creditul încetează să mai fie echivalente, iar valoarea instrumentelor de credit intră în colaps şi mai rămâne cash-ul care este însă în cantităţi limitate.

“Lumea îşi va permite din ce în ce mai puţin, deşi preţurile vor scădea; este paradoxul deflaţiei.” (Nicole Foss, consultant pe energie şi analist financiar)

Adrian Panaite

sursa: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter