Analize și opinii

Dinu Popescu: “O constatare scurtă legată de ALEGERILE DIN UNGARIA”

O constatare scurtă legată de ALEGERILE DIN UNGARIA:
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe Peter Magyar încă de dinainte să se finalizeze numărarea voturilor. Nici nu a făcut contestații, nici nu s-a gândit să folosească instituțiile aflate în subordinea sa pentru a anula alegerile…
Cu toate astea, cei care au susținut anularea alegerilor din România, prezentâND samavolnicia drept „formă de protejare a democrației”, sunt fix ACEIAȘI care azi sărbătoresc înfrângerea lui Orban, pe care îl numesc „autocrat” sau „dictator”. Nu e ridicol?
În Ungaria, „dictatorul” Orban a acceptat fără tăgadă rezultatul votului, expresie a voinței electoratului, și a anunțat că își va servi în continuare țara din opoziție. La polul opus, autointitulații „democrați proeuropeni” de pretutindeni nu s-au împiedicat de voința poporului când rezultatul le-a fost potrivnic: au folosit instituții aflate sub control politic pentru a anula ilegal alegeri și au interzis abuziv participarea candidaților incomozi actualei puteri.
Deci, cine sunt autocrații și cine sunt partizanii democrației în povestea asta? Trageți voi concluziile!
O săptămână frumoasă, excelențelor!
PS: Ce bucurie mare pe capul fariseilor care ne-au împuiat ecranele cu mesaje de tipul „e postul Paștelui, fiți mai buni”. Acum că au trecut și sărbătorile astea, până prin decembrie pot în sfârșit să redevină aceiași ticăloși mitomani, oportuniștii cei de toate zilele și ipocriții desăvârșiți care știm cu toții că sunt.
Autor: Dinu Popescu 

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu