Analize și opinii Cultură și Familie

Din puţul gândirii lui Proces Verbal: „Ieşi-ţi afară”

Titlul nu e o replică din „Naşul”, e realitatea în care trăim. Constituţia este înlocuită cu OMERTA, legea tăcerii apărată de braţul armat al sistemului mafiot de stat, recte Jandarmeria.

Mimarea democraţiei şi a statului de drept nu permite intrarea în forţă asupra protestatarilor şi trec la inti­midare prin prezenţă agresivă, mobilaţi cu apărători şi tuburi cu gaze la mică distanţă de protestatari. La adăpostul întunericului organizează ambuscade în drumul spre staţiile mijloacelor de transport în comun pentru amendarea manifestanţilor, dar şi a cetăţenilor aflaţi la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Tacticile sunt dublate de prezenţa în număr dublu sau triplu faţă de numărul protestatarilor, agresivitate, lipsirea de libertate, refuzul legi­timării, lipsa însemnelor şi gradelor militare de pe uniforme, nerespecatrea procedurilor de legitimare şi dispersare şi, nu în ultimul rând, MINCIUNA.

Pe 14 ianuarie nu a fost primul episod în lupta cu abuzurile Jandarmeriei şi mi-am făcut temele în privinţa prevederilor legale. Deşi nu am fost prezent de la început în zona Centrului Vechi, m-am întâlnit cu tinerii care făcuseră o „excursie” în zonă pe drumul de întoarcere spre Piaţa Universităţii. Nu am scandat nimic, vorbeam la telefon şi aveam portavocea pe umăr. Am fost oprit de doi jandarmi, care mi-au blocat drumul. Le-am spus că este lipsire de libertate şi un abuz ceea ce fac. I-am întrebat dacă este reţinere sau arestare, şi au spus ca nu este nici una, nici alta. I-am salutat şi am

încercat să-mi continui drumul. Imediat au sărit şi m-au imobilizat, apoi au făcut cerc în jurul meu şi al celorlalţi care s-au apropiat din urmă. Jandarmii au refuzat să se legitimeze, încălcând art 27. (5) din Legea jandarmeriei 550/2004: „În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este obligat să îşi facă cunoscută calitatea şi să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a acestuia ar fi periclitată”, dar şi art 27. (2) lit. b privind drepturi şi obligaţii: „Să legitimeze orice persoană când există indicii temeinice că a săvârşit, săvârşeşte sau se pregăteşte să săvârşească o faptă ce constituie infracţiune ori contravenţie, precum şi persoanele care solicită intrarea într-un perimetru legal restricţionat” prin refuzul de a comunica suspiciunea de încălcare a legii sub care am fost opriţi.

Jandarmii se contraziceau între ei privind legea încălcată, oscilând între Legea 60/91 a adunărilor pu­blice, Legea 61/91 a tulburării liniştii publice, iar alţii spuneau că e doar un control de rutină şi că nu va fi nimeni amendat. „M-am trezit acasă cu o amendă pentru că am încălcat Legea 61/1991, fiind surprins strigând, citez: «IEŞI-ŢI AFARå» ŞI «ROMÂNIA, TRE­ZEŞTE-TE!». Împreună cu alte persoane, tulburând astfel ordinea şi liniştea locatarilor din zonă”. Nu există nici o sesizare din partea locatarilor, amenda este pentru ora 22:15, Legea 61 intrând în vigoare după ora 23:00, conform art. 2 din Legea 60/1991.

Cel mai grav aspect al amenzii îl reprezintă lipsa martorului şi explicaţia jandarmului: „Conditţile meteo, precum şi orele târzii nu au permis acest lucru”. În zonă eram aproximativ 30 de persoane exact în uşa unei cafenele pline.

Prin asemenea abuzuri încearcă să împământenească o nouă tactică de intimidare, indiferent ce faci poţi fi amendat, inventându-se fapte, fiind minţit că este un control de rutină, având încredere în instituţiile statului. Jandarmeria este braţul armat al caracatiţei politico-economice ce a pus stăpânire pe statul român. Români, treziţi-vă, că am dormit destul!

Autor: GEORGE EPURESCU
sursA: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu