Analize și opinii

Despre droguri moderne și simbolul patologic al actualului Moș Crăciun. Dependențe

A venit iarna,/ Acoperă-ți portofelul cu ceva! 



A început sezonul cîntecelor în limba engleză. Al spiridușilor, al moșilor crăciuni, și mai cu seamă- al cocacola. Cultura de împrumut bate knock-knock la ușile noastre. La Heaven`s Door, ca să fac o cruntă asemănare. La porțile cetății. La radio-urile romînești bubuie limba engleză, și parcă ne e tot mai rușine să fim români. Hrușcă e batjocorit pretutindeni, Fuego rămîne un ciudățel pentru cei ciudați, o flegmă delicată aruncată în ochii smerițior de cei bravi și cool.

Cooltura de împrumut și asezonarea crasă a tradiției noastre cu ritmul american începe! Spoiala socială și-a dat drumul, îndoctrinarea noastră obligatorie nu poate să aștepte. Deja a întîrziat cîțiva ani ! S-a dat startul în strigarea globală pentru inițiere în tainele melodiilor americane de sezon, și a flerului actual al lor-național. Și știți ce-i mai dureros? Că ele au început pe foarte multe posturi, chiar de Ziua națională a Romîniei.

Santa Claus is coming to town. And you can t deny .  Iată-l pe Santa Claus – acest moșulică turbat, cu față de psihopat isteric, care reprezintă de fapt nimic mai mult , nimic mai puțin decît personificarea în toată firea a acelei Americi accesibile tuturor. Visul american devine astfel o iluzie și slavă deșartă, întunecată de tăciunea capitalismului care dictează și denigrează suflete omenești: o întreagă dictatură a brandurilor. Moș Crăciun, ca simbol puternic al ei, nu fac excepție. Ascuns după o personalitate schizoidă, căci secretele sale, chiar și la nivel de imagine se țin lanț, mOș crăciun manifestă încă de mulți ani o lipsă de interes autentică față de relațiile sociale, și mai cu seamă față de copiii care îi recită poezii și trimit scrisori. Precum un profesor de apogeu, la final de an, el devine suma tuturor profesorilor care de-a lungul anilor i-a învățat pe copii poezii și cîntece, verificînd parcă, așa cu multă nevoie obsesivă, nu neapărat corectitudinea și abilitățile de gîndire critică ale copiilor, ci supunerea lor, obediența, motivația de a-i satisface nevoia de autoritate subliminală, el însuși, moșu, devenind parcă o autoritate. Nu doar că el verifică ”tezele” de final de an, chintesența sufletului de copil, pedepsindu-i pe cei răi, ca un diavol viclean îmbrăcat în culoarea roșu, dar uneori are și pretenții: de figuri de stil, de sensuri și alte clișee care se poartă de la an la an. Unul dintre cele mai tîmpe și lipsite de sens, dar care totuși îngobează în el sensul întregului consumerism de sorginte patologicamericană este întrebarea aceasta: ”ai mîncat tot din farfurie”?  Vă las să vă gîndiți mai departe la ceea ce conduce acest mecanism pavlovian de educare umană…. !

Detașat emoțional și foarte rece, moșul crăciun, ca reperzentare și simbol, jucat de sute de mii de moși crăcuni mai mici, mai mult sau mai puțin talentați, debordează de de ciudată inapetență în a-și exprima sentimentele. Ați văzut vreodată un moș Crăciun care să plîngă sau să rămînă vizibil emoționat la cîntecele și poeziile copiilor? nici măcar cel mai inventiv actor n-a făcut-o vreodată!!! Ce e mai grav însă, este faptul că penalizînd greșelile copiilor, de dicție sau recitație, și chiar și oratorie, cînd aflați pe genunchii săi, micuții își spun oful sau problemele, a manifestat dintotdeauna o inabordabilitate soră cu lipsa de empatie emoțională, specifică adesea unui psihopat. Indiferentă și concisă, comunicarea cu Moșu, mereu grăbit către ”următorul” sau ”next!” cum ar zice americanul, pe bandă rulantă, precum o fabrică de scos copii cuminți răsplătiți cu jucării și dulciuri mizerabile, comunicarea cu el devine astfel o  întreagă sinteză a ceea ce numim jocul între supunere și autoritate, și complex și sublim totodată, el devine figura centrală a călăului măscărit, ascuns după un chip aparent blajin, rînjete false și un sentiment de grandoare imposibil de măsurat cu ochii trupești, și cu orice alte aparate specifice de măsură.

Și deși are barbă albă, dorind să transmită înțelepciunea, competența și autoritatea supremă, asemeni vremurilor de odinioară, cînd înțeleptul satului își  mîngîia barba de fiecare dată cînd născocea soluții mai mult sau mai puțin filosofice la problemele agorei sau ale unui ins in general, deși are barba albă, nicio înțelepciune nu poate ședea în simplul fapt că, în loc să corecteze greșelile copiilor, să preia din înțelepciunea unui dascăl aflat la final de carieră, el pedepsește aspru, și nici măcar nu mustră sau arată greșeala, copiilor. Ei bine nouă, celor care am crescut, personajul pare destul de dubios.
__

Astfel că, ascuns după tone de bunăvoință și generozitate atent măsluite ingineresc social,  el merge în cele mai scumpe magazine americane, sau după caz, cele de la noi, romînești-de import, îndeasă de toate în sacul cel fără fund -cele mai scumpe și inutile jucării menite să tîmpească mai mult copiii decît să-i educe, apoi îi lasă pe amărîți cu gustul nefast al dorinței de a avea și mai mult. Nu doar că Moșu ăsta apare și le bea săracilor laptele și ultimul biscuite așezat cu atenție, de dragul unor obiecte muritoare, simboluri ale idiocrației, dar el ne cere și obediența: să fim cuminți! Nu tot timpul specifică însă CE înseamnă cuminți, și de cine să faci ascultare. Un puternic limbaj de supunere și dominație: ”dă-mi ce ai tu mai bun,  laptele și mierea ființei (simbolic vorbind) pentru a-ți da ceea ce-ți oferă plăcere, și te face să uiți de tine și ale tale: obiecte  a căror valoare dispar în imediat- a doua zi de Crăciun”. Bucuria drogului… !

CITEȘTE MAI DEPARTE AICI

Autor: Andreea R. Hosu

Sursa: Trăsături din front

Abonează-te la newsletter