Unii le oferă flori, alții le doresc să dispară de pe fața pământului. Cam așa se împart românii când aud de jandarmi.
Cristian Mihai Dide, unul dintre cei mai cunoscuți protestatari, a propus desființarea Jandarmeriei Române în urma protestului din 10 august. În acest context, am stat de vorbă cu Codruța Cerva, una dintre persoanele care au ieșit în stradă pentru susținerea jandarmilor. Manifestația de atunci s-a numit “Respect Jandarmeria Română”.
Codruța Cerva a zis că, înainte de a răspunde la orice întrebare, ar trebui să ne uităm ce spunea Legea nr. 60/1991 și apoi să ne gândim singuri dacă jandarmii au procedat corect sau nu la protestul din 10 august.
“Este de neconceput, o aberație! Cred că sunt prea mult băgați în seama cei de la #Rezist și au ajuns să se creadă prea importanți… Sunt o mână de oameni care aplică o politică globalisto/sorosistă, politica popularilor europeni, care s-a dovedit sinucigașă pentru Europa! Vedem protestele din Franța, unde clasa muncitoare de mijloc, vestele galbene, o parte din poliția franceză, paramedicii și pompierii din Franța s-au săturat de politica dusă de Macron și Merkel. Ce doresc #Rezistenții înseamnă răsturnarea puterii într-un stat suveran, liber și democrat! Este o acțiune abjectă împotriva statului de drept și statului român! Și repet: consider că presa îi bagă prea mult în seamă. Câțiva trădători de țară (#Rezist) nu pot decide pentru milioanele de români sănătoși la cap și responsabil! Și am uitat să mai spun un lucru foarte important. Jandarmeria Română a respectat legea 60/1991 Organizarea și desfășurarea Adunărilor publice, mai exact au pus în aplicare art. 17/18/19/20/21/22/23/24/25/26. Este foarte important de subliniat acest aspect”, a zis Codruța Cerva pentru DC News.
”Repet: astea sunt niște aberații. Dar și presa cred că le acordă prea multă importanță acestor #rezistenți. Mi-ar fi plăcut să fie un dialog civilizat, să vină și să spună ce doresc, ce doresc să se îmbunătățească. Dacă veneau cu un dialog constructiv, nimeni nu avea nicio problemă, dar atâta timp cât spui doar cuvinte jignitoare care încep cu m, consider că deja este prea mult. Eu am fost în stradă să îi susțin, le-am dat flori. Mi se pare o aberație, ceva despre care nici nu ar trebui să vorbim. Cum să desființăm Jandarmeria Română? Din partea lor mă pot aștepta la orice. Vorbim de jandarmii care sunt acolo și la inundații, la deszăpeziri. Dacă cineva din Jandarmerie a greșit, trebuie să plătească, dar nu poți denigra o instituție întreagă a statului român pentru că ce? Pentru că ești de la #Rezist și ți-ai luat niște gaze în față? Dar haideți să vedem de ce ai pățit așa ceva. Pentru că te-ai dus la un protest neautorizat unde se anunțase dinainte, pe Facebook, că va fi sânge, că va fi violență. Te duci acolo fără să cunoști legea. Când te duci la un protest neautorizat, trebuie să știi și ce se poate întâmpla. Înainte să vorbim, haideți să mai și citim. Jandarmii au fost prea blânzi pentru ceea ce s-a întâmplat acolo”, a mai spus Codruța Cerva pentru DC News.
Autor: Anca Murgoci
Sursa: dcnews.ro
Asineta Cristache,felicitari!O romanca adevarata,iubitoare de neam si tara!Ai sustinerea romanilor harghiteni!
de 11 august, nimic? Silentiummmmmmm