Analize și opinii

Derapaj extrem de grav: USR cere Justiție în afara Constituției

Un lider marcant al USR, deputatul USR Iulian Bulai, vine cu o propunere terifiantă, menită, în opinia lui, să rezolve incapacitatea Justiției de a rezolva anumite dosare, precum cel al Revoluției din 1989: reînființarea tribunalelor populare.



Într-o declarație făcută aseară la B1TV, deputatul USR a afirmat, textual, despre procesul Revoluției:

„Eu nu mai am încredere că justiţia mai poate face ceva în momentul de faţă. Soluţia în momentul de faţă este să aplicăm o metodă care s-a aplicat în Africa de Sud imediat după Apartheid şi a fost un tribunal public, popular, al adevărului şi dreptăţii. După Apartheid a fost acest fenoment în care toată societatea era contaminată de o vină colectivă.

A fost o discriminare împotriva unei majorităţi. Aşa a fost şi în România în perioada comunistă. Atunci ai nevoie de o asumare la nivel colectivă, publică, pentru că nu mai poţi găsi, cel mai probabil, vinovaţi pentru fapte care s-au prescris”.

Ceea ce USR pare să ignore total este interdicția expresă prevăzută în Constituția Româniai în privința înființării de instanțe extraordinare, în afara celor reglementate de textul constituțional:

ARTICOLUL 126

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

Legiuitorii au explicat în numeroase rînduri că această interdicție categorică a înființării de instanțe extraordinare – cazul tribunalelor poporului din comunism fiind emblematic – a fost justificată de bogata experiență a trecutului, cea care a demonstrat fără echivoc că asemenea instanțe nu au realizat niciodată altceva decît simulacre de justiție.

Ironia sorții face ca mîine să se împlinească 32 de ani de la debutul celebrului proces al muncitorilor care s-au revoltat împotriva comunismului, în noiembrie 1987, la Brașov.
Un proces special, care a avut loc nu în sala de tribunal, ci în incinta Întreprinderii de Autocamioane Brașov, cu spectatori atent selectați de Securitate, cu implicarea adunării generale a oamenilor muncii și a gărzilor patriotice, ca și cu transmiterea video în circuit închis a procesului pentru conducerea de partid de la București. Un exemplu strălucit de instanță extraordinară, făcută cu încălcarea grosolană pînă și a normelor comuniste, nemaivorbind de cele universale ținînd de drepturile omului.

Pe 3 decembrie, a avut loc derularea de facto a procesului, care a durat o oră și jumătate și a condus la zeci și zeci de condamnări.

O ”eficiență” excepțională, pe gustul salvatorilor României din partidul lui Dan Barna.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: CorectNews

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Justitie pe modelul anilor ’50, isi doreste Uniunea Sorosistilor din Romania, pt care libertatile fundamentale ale cetateanului sunt niste mofturi!

  • Totusi, putem vedea care este vointa poporului, printr-un plebiscit. Daca poporul vrea schimbarea Constitutiei, fie; daca nu, sa fie primit. La urma urmei, nu poti face totul (ca PSD) impotriva poporului ! Poporul are dreptul sa isi exprime direct vointa, iar nu prin reprezentare … care am vazut pana acum, cat de paguboasa a fost