Analize și opinii

Democrația românească a început cu un ”fake news”

Propaganda și știrile contrafăcute au existat dintotdeauna, dar acum acest fenomen a explodat odată cu dezvoltarea mediilor de comunicare. Începând cu 2016 și cu alegerile din SUA, lumea vorbește de ”fake news” dar acest tip de comunicare a fost folosit din cele mai vechi timpuri și rafinat în perioada ”Războiului rece”.



Acum ne mirăm de știrile care încearcă să schimbe percepția, să creeze panică sau să scoată lumea în stradă, dar uităm de începuturile Revoluției Române din 1989. Uităm de apa otrăvită, de teroriști și de cei 70.000 de morți de la Timișoara, mai bine de un sfert din populația orașului. Toate aceste informații false lansate în spațiul public fac parte din spectrul fake news. Privind retrospectiv, este clar că acest tip de comunicare a jucat un rol crucial în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timișoara și București.

Presa internațională și Revoluția din 1989

  • Radio Budapesta – ”70.000 de morţi din aceeaşi zi -, începutul revoluţiei în Timişoara”[1]
  • La 19 decembrie, Radio Moscova relatează prima dată despre luptele de la Timişoara. Agenţia sovietică de presă TASS confirmă “tensiunea nedisimulată” a măcelului din Timişoara. Şoferii ce transportau mormane de cadavre care, pentru a se elimina orice martori, erau împuşcaţi în ceafă de către poliţia secretă. Majoritatea ştirilor transmise proveneau de la studenţi, turişti, emigranţi. De aici şi exagerarea cifrelor privind morţii şi răniţii, care merg până la câteva mii de morţi.
  • Associated Press transmite din Viena, la 11.25, o convorbire telefonică cu un tânăr ungur, care declara că avea mai multe rude care lucrau ca doctori în spitalele din Timişoara. Acesta afirma că “într-un singur spital erau 250 de morţi, printre cei ucişi fiind mai mulţi copii. Circa 30% dintre cei ucişi şi răniţi erau etnici maghiari, ceilalţi etnici români”. AFP, ora 13.02 “Mii de morţi la morga spitalului”. ”El Pais” (Spania) scria: “Cetăţenii torturaţi, copiii împuşcaţi, desfiguraţi cu acid”.[2]
  • Ziarul olandez “Blik” din 27 decembrie relata că s-au înregistrat 100.000 de morţi, la Timişoara peste 4000 de oameni au fost aruncaţi într-o groapă uriaşă. Le-au fost scoase hainele de pe ei, smulse inelele, furate ceasurile şi alte bijuterii […] Înainte de a fi mitraliaţi, li se legau mâinile şi picioarele cu sârmă ghimpată, corpurile erau torturate, organele genitale smulse sau contuzionate. Mulţi au fost aruncaţi de vii în groapă, apoi omoraţi cu apă fierbinte. După fuga securiştilor, cadavrele au fost deshumate. Numai în oraşul Timişoara, unde a început insurecţia, au pierit 12.000 de cetăţeni […] Securitatea a împuşcat 800 de copii. Printre ei, 45 asistau la un spectacol de teatru de păpuşi. Mitralierele i-au secerat. Un medic ar fi declarat că făcea operaţii pe bandă rulantă: “Trebuie să ne ocupăm de 50.000 de răniţi”[3]
  • La 20 decembrie, Reuter transmitea din Belgrad: “De când forţele Securităţii au intervenit cu tancuri şi elicoptere împotriva demonstranţilor anti-guvernamentali, au fost ucişi până la 2000 de oameni”. Tot Reuter, de data aceasta de la Budapesta, la ora 14.20, relatează: “Ministrul de externe ungar, Horn Gyulá, a spus că mai multe sute de oameni au fost ucişi şi răniţi la Timişoara când miliţia şi armata au atacat demonstranţii. Reuter, la 20.57 din Berlinul de Răsărit, ştire preluată de la ADN: “Circa 3000-4000”.[4]
  • La 25 decembrie, ora 12.14, Associated Press citează Radio Budapesta: 70.000 – 80000 de oameni ar fi fost omorâţi de când a început în decembrie Revoluţia care l-a răsturnat pe ultimul conducător stalinist din blocul sovietic. “Numărul răniţilor a atins cifra de 300.000” a relatat Radio Budapesta. Aceeaşi agenţie revine, la ora 13.18, cu o declaraţie a ministrului Sănătăţii de la Bucureşti, care apreciază că în întreaga ţară sunt mai multe mii de victime. La 26 decembrie, ziarul american „De Morgen” scria: „Una din cele 4.600 victime, ucisă în masacrul din 17 decembrie, era o femeie însărcinată.”[5]

Presa internațională, fie că a fost vorba de englezi, americani, ruși sau francezi, toți au diseminat informații exagerate sau false cu scopul evident de a crea o stare generală de panică. În timp, chiar dacă s-a demonstrat că informațiile au fost false, știrile tendențioase despre români și România au afectat foarte mult timp imaginea statului român în lume.

Canalele de propagandă ale marilor puteri folosite în România anului 2019

Deutsche Welle, Radio France International, Sputnik și  (din 14 ianuarie 2019) Vocea Americii reprezintă canale media finanțate oficial de guvernele Germaniei, Franței, Rusiei și respectiv Statelor Unite pentru a disemina la nivel global punctul de vedere al statului respectiv. La noi, acest canale sunt preluate inclusiv de posturile TV mainstream și văzute ca fiind obiective.

Manipulările din ’89-’90  se fac și acum doar că la altă scară și cu alte mijloace. Oameni în stradă  asociați unor ONG-uri cu finanțări suspecte, articole de presă critice la adresa guvernului în ziare europene apoi preluări în presa românească, retrogradări suspecte ale ratingului de țară, creșteri sau scăderi ale monedei naționale, funcții europene date cadou unor procurori anchetați de justiția românească și lista poate continua.

Anul acesta urmează o luptă pe viața și pe moarte pentru statul de drept european. În 2019 se va decide dacă Uniunea Europeană continuă cu vechile practici și moare încet sau dacă se reformează cu adevărat și devine competitivă. În acest război presa va juca un rol central.

Ținând cont de modul în care arată acum România și coaliția de guvenare, sunt de așteptat atacuri puternice din partea ziarelor de casă ale instituțiilor europene. Deontologica presă străină își va continua manipulările și în acest an. Așa vom afla că deși trăim în România nu înțelegem ce se întâmplă și avem nevoie de specialiști aflați la sute de km distanță pentru a ne decripta realitatea.

[1] Dumitru Preda, Mihai Retegan 1989 Principiul Dominoului. Prăbuşirea regimurilor conuniste europene Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 449 – Adevarul.ro

[2] Revoluţia română văzută de ziarişti americani şi englezi, S.C. “Helicon” Banat S.A. 1991 p. 8 – Adevarul.ro

[3] https://adevarul.ro/cultura/istorie/manipularea-mass-mediadin-timpul-revolutiei-romane-1_567915c737115986c6b3cc28/index.html?fbclid=IwAR1Gk2RMjK3s0ac9ffMkU60VPObx0PopDFJVYzzVD69seNrWL15bL8pXsak

[4] Mihai Dorin…p. 207 – Adevarul.ro

[5] http://www.ioanscurtu.ro/content/view/32/1/ – Adevarul.ro

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu