Analize și opinii

De la Malta la Varșovia

Desfășurarea în cursul săptămânii care se încheie, la Varșovia, a întâlnirii la vârf între Germania și statele Grupului de la Viszegrad, este o veste mai proastă pentru România decât lăsarea ei în afara programului de consultări ale Cancelarului german referitoare la reformarea UE după Brexit și în condițiile crizei refugiaților.

image

În timp ce analiștii politici români glossează – unii cu ineptă mândrie iar alții cu exagerată groază – pe marginea transformării României în pilon central al sistemului defensiv euro-atlantic pe frontul est-european, respectiv în țintă predilectă a neoimperialismului rusesc, România se prăbușește în irelevanță. Ne-o arată dna Merkel, ne-o probează dl Biden (care vizitează în regim de panică Polonia și Turcia, survolând la propriu România, fără a se opri la București) și ne-o reamintește dl Putin (care evident tratează problemele de interes pentru români nu cu aceștia, ci în absența lor, cu interlocutorii săi occidentali).

Pe acest fundal, resuscitarea si reevaluarea Grupului de la Viszegrad, intrat în moarte clinică de mai multă vreme, indică anularea eforturilor și realizărilor diplomației românești a anilor 1990, vizând depășirea înțelegerilor de la și de după Malta, care stabileau pe crestele Carpaților noua linie de demarcație dintre Est și Vest în Europa de după Războiul Rece. Căci Grupul de la Viszegrad asta a fost și a rămas: expresia unui nou partaj geopolitic al Europei pe o diagonală legând Tallinul, la Marea Baltică, cu Tirana, la Marea Mediterană, și implicând fie divizarea României fie lăsarea ei integrală în zona de influență euro-asiatică.

Pentru contracararea acestui plan România s-a străduit să își sincronizeze pașii cu statele Grupului de la Viszegrad și totodată a conceput si realizat în 1997 parteneriatele strategice cu Ungaria, Polonia și Italia, precum și trilateralele Polonia-Ucraina-România și România-Ungaria-Austria, iar mai târziu Polonia-România-Turcia. Rămase rând pe rând în nelucrare și căzute treptat în desuetudine, inclusiv sub presiunea hegemonilor europeni deranjați de perspectiva apariției unui bloc central și sud-est european coerent și rezistent, aceste structuri de securitate și stabilitate regională și națională nu își mai joacă astăzi rolul preconizat.

Așa cum s-a întâmplat în trecutul colonial al omenirii, colonia România este pe punctul de a face obiectul unei tranzacții între protagoniștii actualei ordini mondiale în curs de resetare, urmând a fi transferată, eventual pe bucăți, dintr-o zonă de dominație în alta. Consemnăm astfel nu doar eșecul unei politici externe greșite, ci, mai mult decât atât, efectele unei politici a trădării naționale.

Sunt curios cum va fi tratată această problemă la reuniunea anuală a diplomației românești care începe mâine.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin

Abonează-te la newsletter