Analize și opinii

De ce vorbesc tefeliștii folosind doar lozinci?

Deși ne amuzăm de slăbiciunea intelectuală a tefeliștilor, care funcționează politic doar pe pe bază de lozinci, există o logică în spatele lozincii care ține loc de ideologie.



Această viziune a lozincii ca înlocuitor de gândire politică au avut-o primii bolșevicii și au desăvârșit-o fasciștii italieni. De altfel prin nonconformism, violență și ironie agresivă, lozincile fabricate pentru tefeliști seamănă mai mult cu cele fasciste italiene ( gen ”Me ne frego!”)

Lozinca are multiple avantaje: e clară, tranșează discuții. invită creierul la un dualism elementar (Noi buni, ei răi), induce un anumit eroism, ritmează nu doar vocile ci și ideile, și, dacă e bine făcută, mimează în același timp cultura.

De aceea, la mitinguri sau pe stadion, oamenii se lasă purtați de val de lozinci, se lasă coagulați de ele. Însă lozincile cu adevărat bune sunt cele care îți intră în cap și se activează ca surogat de gândire pe o anumită temă.

Tefelistul autentic este cel în care lozinca a prins rădăcini. El nu mai vede oameni în adversari ci ….corupți, hoți, criminali, etichete care prin conținutul lor moral duc la respingerea dialogului și la condamnare.

Când spui despre X că este hoț, corupt sau criminal, ți-ai ars mai întâi puntea ta de dialog cu el, dar jignindu-l, îl ostilizezi și pe el. Consecința? Te autoizolezi de celălalt și creezi o dependență față de tabăra ta.

Lozinca eficientă de asemenea trebuie să provoace pe utilizatorul ei să se focalizeze pe marile probleme, nu pe nuanțe. Ca membrul mișcării să fie cu adevărat loial și eficient, el trebuie să creadă că face istorie.

Tefelistul nu iese în stradă pentru cauze mărunte. Și când pretextul e doliul provocat de incendiul la un club, scopul este eradicarea corupției (care e musai să fie ”endemice”).

Dacă vorbești cu tefelistul mediu despre modificările în legislația cu privire la justiție el te va plimba prin toate neajunsurile și neputințele României postcomuniste).

Orice mărunțiș, precum un târg de piață de Crăciun, are consecințe ….euro-atlantice. Un bătrânel care contrazice cauza e musai colonel de securitate și trebuie bătut. În spatele jandarmilor care prin simpla lor prezență irită manifestanții ilegali, e întregul guvern care vrea să ucidă tefeliști. Cine comentează contra lor e cel puțin agent rus.

Toate chestiile astea sunt sugerate lozincard având ca destinatar tot creierul tefelistului: acesta trebuie să înțeleagă că nu e un simplu revoltat ci un membru al unui jidhad, un cruciat plecat să salveze lumea de cel Rău. El nu iese în stradă pentru mărunțișuri ci pentru a face istorie. E un simplu funcționar, un banal om de afaceri, un om cumsecade în cea mai mare parte a vieții, dar când vine chemarea istoriei, devine un batman, un superman, un erou eficient.

O altă dimensiune a lozincii trebuie să fie universalitatea ei. De asta se apelează la apelative morale simple.

Tefelistul trebuie să se simtă purtătorul de cuvânt al țării. El iese pentru țară, pentru proștii care sunt încă păcăliți de PSD, pentru viitor dar mai ales pentru majoritatea tăcută a românilor care nu au curajul lor dar îl mandatează implicit pe el să îi reprezinte.

Pentru asta lozinca îi spune tefelistului că el apără valori universale, greu discutabile. A spune că ”aperi justiția” (la general), ”aperi statul de drept”, „lupți împotriva corupției„ este echivalent cu a spune că….ții cu Făt Frumos și ești contra zmeului într-o poveste. Minunat, dar nu relevant.

Toate experiențele ideologice totalitare ale secolului XX au pornit de la viziuni intelectuale complexe dar au reușit să fabrice soldați ai ideologiilor lor nu prin jocuri dialectice ci prin reducerea ideologiei la lozinci simple, clare care să lovească exact unde trebuie: nu în adversar ci în creierul activistului.

Asta vedem și acum.

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog