De ce ne vrem înapoi emigranţii…

CURAJUL DE A SĂRI ÎN NECUNOSCUT
Trebuie să vă mărturisesc mai întâi că eu nu l-am avut. În anii 90 era şi mai greu să pleci, dar prin 99, după ce minerii au încercat din nou să vină la Bucureşti, mi-am pus problema. Am ajuns chiar în posesia primului chestionar necesar pentru emigrarea în Canada. Dar n-am putut să merg mai departe. Mi-am spus întotdeauna că eram prea legat de România şi de limba română (care în cazul unui jurnalist este şi unealta meseriei), dar nici azi nu mi-e foarte clar dacă am fost prea laş sau prea patriot. Sunt genul de persoană care se priveşte foarte critic pe sine. Singura mea scuză este că probabil nu mi-ar fi fost mai greu la 25 de ani în Occident decât îmi fusese la 19 ani şi fără nicio meserie într-un Bucureşti sălbatic pentru un copil venit de la ţară. Dar eu cred că cei care au avut curajul să plece la 20, 30, 40 sau chiar 50 de ani pentru a o lua de la capăt într-o ţară străină au fost nebuni. Adevărul este că au fost disperaţi şi disperarea îţi poate da un astfel de curaj nebunesc. Oricum, cei care au rămas acolo au reuşit, s-au adaptat, au dovedit vrednicie şi abilitate, au căpătat respect pentru lege şi civilizaţia muncii, au trecut printr-o teribilă experienţă de viaţă care sigur i-a făcut mai buni. Am avea nevoie de mai mulţi astfel de cetăţeni în România, nu credeţi?

DAR DACĂ NE-AM UMPLE DE ŞOMERI…

Acest tip de gândire este unul relativ îngust. Nu numai MRU îl are, l-am auzit şi pe la unele minţi luminate de la BNR. Bineînţeles că dacă s-ar întoarce în trei zile trei milioane de oameni, rata şomajului ar sări de la 7% la 30%. Dar asta nu are cum să se întâmple. Dacă însă cele trei milioane de români s-ar întoarce în decurs de… să zicem cinci ani, capacitatea economiei de a-i absorbi ar fi alta. Nu uitaţi că sunt oameni care au învăţat ce înseamnă iniţiativa şi spiritul antreprenorial. Pun pariu că niciunul nu ar veni să se angajeze pe salariul mediu de 400 de euro din România. Mulţi dintre ei (cei plecaţi pe la începutul anilor 2000) nici nu înţeleg cum naibii trăim noi aici cu salarii atât de mici. De aceea emigranţii români trebuie încurajaţi să se întoarcă şi să facă afaceri la noi. Să dea ei de lucru altora. N-au bani o să spuneţi… Da, n-au milioane de euro. Dar pentru Dumnezeu, banii nu lipsesc din această ţară cât lipseşte spiritul de întreprinzător. Sunt pline băncile de bani. Credeţi-mă, vor găsi bani. De ceea ce au nevoie este o legislaţie a muncii simplă, clară, stimulativă şi, mai ales, respectată de toţi actorii economici. Da, ştiu, toţi avem nevoie de asta, nu numai emigranţii. Şi ce, am spus eu că trebuie să facem ceva special pentru ei? Să facem asta pentru noi şi e suficient şi pentru ei.

DACĂ NU VIN EI, VA TREBUI SĂ ADUCEM ALŢII

În 1972 s-au născut cam de două ori şi jumătate mai mulţi copii decât s-au născut în 2007. Altfel spus, cei care au acum cam 40 de ani reprezintă cea mai mare(numeric) generaţie dintre cele care convieţuiesc astăzi. E adevărat, din această generaţie sunt şi cei mai mulţi care au plecat. Adevărata problemă o constituie însă creşterea speranţei de viaţă şi, implicit anii de pensie. Oamenii triesc mai mult şi primesc pensie mai mulţi ani. Nu ne putem dori să ne moară bătrânii că şi aşa ne batem joc de ei cu o pensie medie de 150 de euro pe lună. Dar ce ne vom face atunci când pensia medie va fi, în banii de azi 60 de euro?

Lăsaţi graficul cu cei şapte milioane de pensionari de peste 20 de ani…. generaţia care va ieşi la pensie peste 10 ani tot este cu 50% mai numeroasă decât cea care va intra în pâine (contribuţie) cam tot atunci.

Problema deficitului de la fondul de pensii este deja acută. Plăteşti pentru el şi când dai mulţi bani la benzină căci acolo se duce şi acciza, plăteşti şi când stai cu anii prin tribunale căci taxa judiciară finanţează deficitul respectiv în loc să meargă în dezvoltarea justiţiei, iar exemple de acest fel mai găsesc o grămadă.

Ideea este că, sub o formă sau alta, România tot va trebui să mai facă rost de vreo trei milioane de salariaţi. Ar putea fi imigranţi de prin alte părţi. Africani, chinezi, habar n-am… Aceştia vor veni însă pe salarii mai mici cu care ne vor ţine şi nouă salariile pe loc, cu calificări şi experienţe care nu ne vor ajuta să facem în loc de dacii merţane. Sau vă imaginaţi că există o altă cale de dezvoltare? Nu vom trăi cu adevărat bine decât atunci când vom face produse scumpe, nu ieftine. Când abilităţile noastre vor produce valoare adăugată mare, când vom exporta tehnologie nu grâu. Nu există altă cale. Presupunând că am aduce chinezi, ce i-ar ţine aici? De ce n-ar folosi ei România doar ca pe un popas spre Occident, acolo unde chiar se trăieşte bine. E clar că aceştia nu ar avea motivele unui român să rămână în România.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Tot ceea ce trebuie să facă autorităţile este să spargă acest cerc vicios. Costurile cu forţa de muncă sunt mari din cauza contribuţiilor ce trebuie să susţină un număr în creştere de pensionari, dar din cauza asta salariile sunt mici, românii pleacă după salarii mai mari în vest, astfel scade şi mai mult numărul contributorilor, creşte deficitul la pensii iar contabilii ce ne conduc se văd nevoiţi să crească şi mai mult contribuţiile. Aici nu merge cu soluţii de genul “Dom’le să nu se mai fure şi o să fie bine!” Da, ştiu, sunt cam două milioane de oameni care muncesc la negru în România. Ei trebuie stimulaţi şi nu obligaţi să muncească legal. Am văzut ce efecte au avut campaniile împotriva evaziunii fiscale. Au fost două în ultimii doi ani şi rezultatele au fost de tot râsul. Ne trebuie o viziune. Să vină cineva în următoarea lună şi să-mi spună cum va rezolva această problemă şi mă duc să-l votez. Altfel stau acasă.

Moise Guran

sursa: biziday.ro